Leonardo DiCaprio s-a intalnit cu Papa! Afla despre ce au vorbit!

Vineri, 29.01.2016
de Eugenia Dinescu

Joi dimineata, Leonardo DiCaprio (41 ani) a fost primit intr-o audienta privata de Papa Francisc, la Vatican. Leonardo DiCaprio nu a vizitat Palatul Pontifical pentru a primi binecuvantarea Suveranului Pontif inainte de decernarea Premiilor Oscar, ci pentru a discuta subiecte mult mai presante. In scurta lor intrevedere, Leonardo si Papa Francisc au avut ocazia sa discute despre probleme de sustenabilitate, despre schimbari climatice si despre protejarea mediului, o misiune pe care ambii o au in comun.

Leonardo, un activist inrait pentru conservarea mediului, l-a salutat pe Suveranul Pontif in italiana, apoi i-a oferit un album cu lucrarile pictorului olandez medieval Hieronymous Bosch. Se pare ca Papa Francisc a deschis chiar la pagina unde era ilustrat tripticul „Gradina Placerilor”, despre care Leo i-a marturisit ca s-a aflat deasupra patului sau in copilarie.

„Cand eram copil nu prea intelegeam ce inseamna, dar prin ochii mei de copil reprezenta o planeta, utopia care ne-a fost data, suprapopularea, excesele, iar in al treilea panou vedem un cer innegrit care, pentru mine, simbolizeaza foarte bine ceea ce se intampla acum cu mediul inconjurator”, i-a marturisit Leonardo Papei Francisc. In continuare, unul dintre asistentii de la Palatul Pontifical i-a inmanat Papei Francisc un cec din partea lui Leo, destinat „unei fundatii de caritate dragi lui”, relateaza Associated Press.

In schimb, Papa Francisc i-a oferit lui DiCaprio un exemplar legat in piele al scrisorii sale papale catre episcopi, „Laudato Si”, alaturi de exortatia sa apostolica, „Bucuria Scripturii”. Volumul lansat de Papa in luna iunie, „Laudato Si”, s-a bucurat de aprecierea activistilor de mediu, datorita interesului acordat de Suveranul Pontif surselor de energie regenerabila si datorita criticilor pe care le aduce industriei combustibililor fosili. De asemenea, enciclica papala deplange problema poluarii, a lipsei de apa potabila in anumite regiuni ale lumii, precum si pierderea biodiversitatii naturale si schimbarile climatice, probleme care se afla in fruntea portofoliului starului american in calitate de mesager al ONU.

Tu ce parere ai despre intalnirea dintre Papa Francisc si Leonardo DiCaprio? Crezi ca vor reusi sa schimbe lumea?

Sursa foto: Osservatore Romano

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016