Ce isi doresc zodiile de Craciun: cadouri in functie de zodie

Ce isi doresc zodiile de Craciun: cadouri in functie de zodie

Redactor Alexa Galgau

Atunci cand trebuie sa cumperi daruri cu diverse ocazii, parca toata inspiratia se duce pe apa sambetei, nu-i asa? Iti propunem sa incerci sa alegi cadourile in functie de zodie, pentru ca sunt sanse mari sa nimeresti gusturile celorlalti la fix!

Cadouri in functie de zodie 

Berbec: nativii acestei zodii adora pur si simplu sa primeasca daruri si, in general, entuziasmul lor creste exponential odata cu apropierea aniversarilor si mai ales a Craciunului. Atunci cand alegi un cadou pentru un Berbec, nu uita de personalitatea nativului - este un om activ si impulsiv. Este si una dintre cele mai jucause zodii, asa ca va primi cu incantare orice fel de joc, fie el de societate sau video. Orice tine de sport sau antrenament fizic este iarasi o idee buna pentru aceasta zodie de foc. 

Alte idei de cadouri pentru Berbec: bilete la meciuri, bijuterii, kituri de DIY (do-it-yourself), gadgeturi, cadouri personalizate (iata AICI 100 de idei ieftine, handmade).

 

Taur: din pacate pentru buzunarul tau, Taurii sunt mari iubitori de lux, confort si calitate. Asadar, nu vei putea sa le cumperi orice prostioara si sa ii multumesti. Persoanele nascute in aceasta zodie sunt foarte pragmatice si au o atentie sporita la detalii. Faptul ca sunt adevarate gurmande iti usureaza intr-o oarecare masura misiunea de a cumpara un cadou in functie de zodie: cea mai la indemana solutie este sa le cumperi un produs alimentar foarte scump, ceva ce n-au mai incercat. 

Alte idei de cadouri pentru Taur: o perna decorativa foarte comoda, o esarfa de casmir, obiecte decorative vintage, vin de calitate, haine de la un brand renumit. 

 

Gemeni: iata si zodia pentru care este cel mai usor sa alegi un cadou! Gemenilor le place aproape orice si mai ales gestul tau de a le oferi ceva! Cel mai mult si mai mult adora sa invete lucruri noi, dar si sa petreaca timp cu prietenii si familia. Gandeste-te la aceste doua pasiuni ale Gemenilor pentru a le alege cadoul perfect. Vor aprecia cartile si electronicele care ii ajuta sa se organizeze mai bine si sa se conecteze la internet, de care nu se pot desprinde nici macar un minut. Un Kindle, un USB stick haios, o carte de tipul "Cum sa...", toate il vor bucura pe nativul acestei zodii. 

Alte idei de cadouri pentru Gemeni: harduri externe, un webcam, un device GPS, jocuri video, accesorii pentru calatorii, jurnale.

Rac: persoana nascuta in aceasta zodie nu va aprecia doar cadoul, ci si modul de prezentare al acestuia. Racilor le place sa vada efortul depus pentru a impacheta cat mai frumos cadoul lor si adora orice lucru personalizat. Ei pastreaza cadourile personalizate luni intregi, poate chiar ani, pentru ca sunt niste sentimentali convinsi. Racii apreciaza obiectele care ii ajuta cu treburile prin casa, dar si cadourile din categoria "rasfat": dulciuri, cosmetice de calitate, parfumuri, bijuterii etc. 

Alte idei de cadouri pentru Rac: un album foto, o poza intr-o rama draguta, ustensile de bucatarie, carti de bucate, literatura de dragoste, obiecte din argint.

 

Leu:  nativul este un alt iubitor de lux, insa el se uita foarte atent si la ambalaj. Pentru el, intreaga ceremonie de primire a cadourilor este importanta. Cu cat sunt mai multi spectatori, cu atat mai bine! Leii vor fi foarte incantati daca primesc bijuterii scumpe, blanuri si obiecte de arta, mai ales pentru ca se considera mari cunoscatori ai acestui domeniu. Poti sa alegi si haine colorate aprins sau cu animal print, dar tine minte sa fie de firma, altfel te vei alege cu dispretul mandrului Leu. 

Alte idei de cadouri pentru Leu: bilete la orice spectacol interesant, accesorii chic, un voucher la un salon de spa, sampanie scumpa, cina la un restaurant de lux. 

 

Fecioara:  chiar daca nativii sunt niste firi foarte pragmatice, totusi ei adora sa li se ofere atentii si in strafundurile lor sunt foarte entuziasmati de apropierea Craciunului. Fecioara nu este genul de persoana careia sa ii oferi un cadou la nimereala, ci trebuie ales ceva practic si frumos, in acelasi timp. Fecioarele tin mult la sanatatea lor si vor aprecia daca primesc alimente bio, produse cosmetice sau tratamente naturiste. Desigur, o Fecioara intotdeauna se va bucura daca primeste obiecte care o ajuta la curatenie.

Alte idei de cadouri pentru Fecioara: carti, decoratiuni pentru casa, obiecte multifunctionale, obiecte handmade, seturi de ustensile pentru bucatarie, gadgeturi.

 

Balanta:  persoanele nascute in aceasta zodie sunt iubitoare de frumos, asa ca nu va fi foarte greu sa le alegi un cadou potrivit. Poate fi vorba despre orice, de la obiecte decorative pana la haine in culorile lor preferate. Balantele sunt sarmante si tin mult la aspectul lor fizic, asa ca le poti oferi cosmetice sau truse de machiaj. 

Alte idei de cadouri pentru Balanta: obiecte de lux, mancaruri si bauturi rafinate, haine din materiale scumpe, concerte la orice eveniment cultural, un ceas pretentios. 

 

Scorpion: este greu sa ajungi la sufletul unui Scorpion, dar calea poate fi scurtata putin daca ii oferi cadouri pe sufletul lui sau ei! Detectivi innascuti si cu o fire destul de jucausa, Scorpionii vor aprecia cadourile care le pun mintea la lucru si le stimuleaza creativitatea. Puzzle-urile sunt o idee excelenta de cadou de Craciun pentru aceasta zodie. Totodata, ei sunt atrasi de orice are de-a face cu apa. 

Alte idei de cadouri pentru Scorpion: carti cu povesti detective, carti de tarot, orice legat de spiritualiate, plante medicinale, haine de calitate. 

Sagetator: persoana nascuta in aceasta zodie este o fire aventuriera, care adora sa calatoreasca mai mult decat orice altceva. Sagetatorul uraste monotonia, se plictiseste usor, dar este si usor de multumit la capitolul cadouri. Pentru ca are un simt al umorului foarte dezvoltat, poti sa ii oferi un cadou personalizat cu un mesaj haios, de exemplu. Hainele sunt mereu bine-venite, la fel ca si cartile despre diverse destinatii prin lume.

Alte idei de cadouri pentru Sagetator: carti de orice fel, bilete la un spectacol inedit, obiecte handmade, orice legat de calatorii (rucsac, briceag, sac de dormit, geamantan etc.). 

 

Capricorn: este destul de dificil sa alegi cadoul ideal pentru aceasta zodie, care pe de-o parte este foarte pragmatica si chibzuita (ca sa nu spunem "zgarcita"), iar pe de alta parte prefera lucrurile de calitate si nu suporta "chinezariile". Capricornii primesc cu placere haine din materiale confortabile si naturale, carti, alimente naturiste.

Alte idei de  cadouri pentru Capricorn: obiecte din materiale naturale, bijuterii, ceasuri, decoratiuni simple, futuriste. 

 

Varsator: firea bizara a acestei zodii de apa face putin mai dificila cumpararea unui cadou potrivit. Varsatorii adora tot ce este bizar, iesit din comun. Orice nu este "mainstream". Totodata, ei iubesc natura si arta, asa ca orice cadou din aceasta categorie poate fi unul foarte reusit. O planta inedita, exotica, sau un tablou al unui artist necunoscut, dar cu potential, ar bucura orice Varsator.

Alte idei de cadouri pentru Varsator: carti despre ocultism si spiritualitate, cristale, obiecte voodoo, gadgeturi, obiecte handmade. 

 

Pesti: visatori, artistici, romantici si foarte creativi, nativii acestei zodii apreciaza mai mult decat oricine un gest frumos, o atentie venita din suflet. Nici nu este greu sa alegi cadoul ideal pentru un Peste. Mergi pe ceva creativ ori romantic. Cartile, albumele de arta, biletele la teatru, obiectele delicate, handmade - toate sunt optiuni excelente pentru aceasta zodie de apa. 

Alte idei de cadouri pentru Pesti: albume foto, poze inramate frumos, uleiuri aromatice, bilete la un concert, alimente deosebite, bijuterii, obiecte cu pietre semipretioase. 

Alege cadourile de Craciun in functie de zodie si vei avea mare succes cu ele!

Ce zodie ar trebui sa aiba barbatul pe care il cauti?
Incepe quiz
Ce zodie ar trebui sa aiba barbatul pe care il cauti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.