Casa alba: un tur in fotografii

Casa alba: un tur in fotografii

Diana Solomon

Casa Alba este cu siguranta una dintre cele mai cunoscute resedinte private din intreaga lume. Casa in care locuieste presedintele Statelor Unite ale Americii impreuna cu familia este totodata si una dintre cele mai securizate si pazite locuinte pentru ca se pune accentul pe protectia liderului american.

Construita in 1792, aceasta a fost caminul liderilor lumii libere si a adapostit sub acoperisul sau nenumarate evenimente, dar si invitati de seama. Recent, Aripa de Vest a fost inchisa pentru siguranta si protectie.
Totusi, daca esti curios cu privire la interiorul Casei Albe, poate ca acest tur in fotografii te va ajuta sa iti faci o idee cu privire la locul in care presedintele Obama obisnuieste sa isi petreaca timpul.

Presedintele isi face intrarea in Casa Alba pe Poarta de Nord. Aceasta zona a fost construita in 1830 pentru a deveni intrarea oficiala a presedintelui si a invitatilor sai. Exteriorul este acoperit cu geam de sticla marca Tiffany, iar pe trepte personalul obisnuieste sa ruleze covorul rosu pentru presedinte si apropiatii acestuia.

 

Gradina Jaqueline Kennedy este situata in partea de sud a Casei Albe. Aceasta a fost construita in onoarea Primei Doamne, sotia celui de al 35-lea presedinte al SUA, J.F. Kennedy, ce a fost asasinat in 1963. Gradina are fantani elegante si aranjamente florale ce ofera un peisaj cu adevarat luxuriant.

Situat la al doilea etaj al Casei Albe, Dormitorul Reginei a fost numit astfel pentru invitatii de ordin regal ce au trecut pragul Casei. Camera are un mobilier retro, iar patul se presupune ca a apartinut presedintelui Andrew Jackson. In perioada 1902-1963 dormitorul s-a numit Camera cu Trandafiri (Rose Room).

Salonul Lincoln se situeaza la etajul doi al Casei Albe si a fost numit dupa presedintele Abraham Lincoln. La fel ca dormitorul si salonul, are un decor ispirat de perioada victoriana.

Dormitorul Lincoln are deschidere catre Salon si a fost numit dupa al 17-lea presedinte al Statelor Unite. Acesta a servit drept biroul presedintelui in perioada 1861-1965.

Treptele Casei Albe fac legatura cu parterul. Acestea au devenit un icon si sunt utilizate pentru gale si numeroase evenimente speciale. Scara din imagine este a patra de acest tip din Casa Alba si este acoperita de un covor rosu, iar peretii au portretele presedintilor alaturi de primele doamne.

Aceasta zona este cunoscuta drept Camera Rosie si este una dintre cele trei saloane ale Casei Albe. Camera Rosie (The Red Room) serveste ca salon si sala de muzica unde presedintii tin cine festive si intalniri. Aceasta denumire i-a fost data din prisma culorii rosii de pe pereti si de pe tavan. Are sase intrari si este decorata cu un mix eclectic de mobilier vintage si modern.

Holul central este o alta zona simbol a Casei Albe si reprezinta locul unde presedintele ii intampina pe marii demnitari straini. Holul serveste de asemenea si drept camera de conferinte cu presa.

Bucataria este un loc de arta unde cei mai renumiti chefi din lume au fost adusi pentru a gati mesele Primei Familii si invitatilor acesteia in baza unor meniuri rafinate ce tin cont de aportul nutritiv, stil si cultura.

Situata la primul etaj, Camera Vermail gazduieste colectia tacamurilor de argint si vermail (argint rosu). Cererea pentru inceperea acestei colectii a fost facuta in 1966 de catre Margret Thompson Biddle si a continuat pana in prezent. Camera are un stil delicat, in culori neutre, iar peretii sunt decorati cu portretele primelor doamne.

China Room este situata, de asemenea, la parter si reprezinta o alta camera desemnata sa gazduiasca o colectie de tacamuri. Aceasta camera are cele mai delicate piese de colectie din China. Astazi, camera serveste si drept sala de primire a invitatilor Primei Doamne.

Probabil cea mai iconica si faimoasa camera din intreaga Casa Alba este Biroul Oval. Aici, presedintele verifica agenda si activitatile pe care le are de facut. Camera are trei ferestre mari orientate spre sud, ceea ce ofera o priveliste frumoasa. De asemenea, nici privelistea din interior nu e de evitat, semineul din incapare reprezentand un centru de atractie. De retinul este faptul ca fiecare Birou este customizat in functie de preferintele fiecarui presedinte astfel incat acesta sa se simta cat mai confortabil.

Asadar, tocmai ai facut un tur al Casei Albe prin fotografii, cu ce impresii ai ramas?
Sursa foto: homedesign7.com

Articolul urmator
15 poze cu zambile sălbatice care te vor convinge că natura este spectaculoasă
15 poze cu zambile sălbatice care te vor convinge că natura este spectaculoasă
Ce fel de casa ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce fel de casa ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.