Cât de des ar trebui să cureți fiecare loc din casă

Luni, 07.08.2017
de Mihaela Onofrei

Ca orice gospodină adevărată, știi și tu cât de important este pentru tine și pentru familia ta să păstrezi curățenia în cămin. Pe lângă aspectul ordonat al casei, și efectele asupra sănătății sunt mult îmbunătățite. Microbii și virusurile au mai puține șanse să reziste într-un mediu igienizat și nu se pot dezvolta.

Deși ai crede că trebuie să cureți fiecare loc din casă la fel de des, adevărul este că anumite obiecte nu trebuie curățate, mai ales atunci când nu le folosești des sau chiar deloc. Este timpul să pui mopul și mănușile deoparte și să îți replanifici complet programul de curățenie, după cum vei afla mai jos.

masa in sufragerie

Cât de des ar trebui să cureți fiecare loc din casă

Zilnic

Pentru a evita urmele inestetice de apă, obișnuiește-te să ștergi faianța din bucătărie cu o cârpă moale, îndeosebi după ce termini de spălat vasele.

Nu uita și de gresia de la baie. Baia trebuie să fie mereu uscată, deoarece doar așa mucegaiul și bacteriile nu se pot dezvolta.

Vasele trebuie neapărat spălate zilnic. Nu lăsa farfuriile în chiuvetă peste noapte și nu mai mult de o oră la înmuiat. Apa murdară este un mediu perfect pentru dezvoltarea bacteriilor.

De asemenea, masa pe care obișnuiești să mănânci și blatul de bucătărie ar trebui curățate și șterse zilnic, iar resturile alimentare trebuie aruncate la gunoi.

Cu toții obișnuim să ne lăsăm hainele să se adune pentru a le spăla, însă acest lucru nu este benefic pentru starea noastră de sănătate. Este bine să îți speli hainele în fiecare zi, deoarece în acest mod bacteriile nu au timp să se înmulțească.

Săptămânal

Lenjeria de pat trebuie neapărat spălată separat de restul hainelor, la o temperatură ridicată, în funcție de material.

Podeaua de la bucătărie trebuie măturată în fiecare zi, însă spălarea poate să se facă săptămânal, cu un mop. Dacă ai o bucătărie mică, copii sau deții animale de companie, curăță podeaua de 3 ori pe săptămână.

Dulăpioarele din baie trebuie curățate cu soluție dezinfectantă în fiecare săptămână, iar periuța de dinți trebuie neapărat păstrată în interiorul acestora, nu în aer liber, lângă săpun.

Mobila trebuie ștearsă cu o cârpă moale, care să nu lase urme sau zgârieturi.

mobilier

Lunar

Cuptorul cu microunde se poate curăța cu bicarbonat de sodiu. Acesta este perfect pentru vase din metal și poate înlătura mirosurile neplăcute la fel de eficient.

Atunci când golești sacul de la aspirator, nu uita să cureți și furtunul măcar o dată pe lună.

Jaluzelele și aerul condiționat trebuie mai întâi aspirate, apoi șterse cu o soluție obținută din săpun și apă.

Lămpile și lustrele pot fi curățate eficient cu periuțe moi, care să nu zgârie sticla.

3-6 luni

Bicarbonatul de sodiu te poate ajuta să scapi de mirosurile neplăcute din frigider, dar și să cureți orice urmă de murdărie din interiorul acestuia.

Pilotele și păturile trebuie spălate în acest interval de timp. Dacă nu poți face acest lucru, lasă-le la aerisit în soare măcar câteva ore pe săptămână.

Perdelele de la duș pot fi curățate și igienizate spălându-le în mașina de spălat.

Cuptorul, înainte de a fi curățat cu detergent, trebuie încălzit pentru cel puțin 20 de minute. Astfel, grăsimea va fi mult mai ușor de înlăturat.

Anual

Draperiile și perdelele nu trebuie spălate foarte des. Le poți curăța anual, cu ajutorul mașinii de spălat. Dacă ai animale în case, atunci este indicat să faci acest lucru o dată la 6 luni.

Nu spăla niciodată geamurile în zilele însorite, deoarece soluțiile de curățat, aplicate pe sticla fierbinte, se usucă repede și astfel vor rămâne multe urme. Dacă ferestrele tale sunt așezate spre străzi aglomerate, curăță geamurile o dată la 6 luni.

Covoarele pot fi curățate cu ajutorul detergenților speciali, dar și ducându-le la spălătorie. Dacă ai copii în casă sau animale de companie, spală-le mai des, cam de două ori pe an.

Ține cont de aceste sfaturi și planifică-ți timpul de curățenie util, pentru a avea spor!

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (1)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!