Ce trebuie sa stii atunci cand cumperi un apartament

Ce trebuie sa stii atunci cand cumperi un apartament

Redactor Alexa Galgau

Dupa ce petrec cativa ani platind chirie, multi oameni ajung la concluzia ca e mai rentabil sa plateasca lunar rata pentru un apartament doar al lor. Daca te-ai hotarat sa faci acest pas, iata ce trebuie sa stii atunci cand cumperi un apartament.

Cumpararea unui apartament este un pas foarte important si de aceea trebuie sa investesti nu numai bani, ci si timp in aceasta problema. Sunt multe aspecte pe care trebuie sa le iei in considerare atunci cand cumperi un apartament si de multe ori trebuie sa recurgi la o munca de "detectiv" pentru a te asigura ca nu faci o investitie proasta.

La ce trebuie sa fii atenta cand cumperi un apartament

Primul lucru pe care trebuie sa il faci cand vrei sa cumperi un apartament este o cercetare de piata. Vorbeste cu cat mai multi agenti imobiliari si viziteaza un numar mare de apartamente - aceasta cu siguranta nu este o achizitie la care sa te grabesti. Daca gasesti o locuinta pe placul tau, nu te increde in sfaturile dezvoltatorului sau ale agentului imobiliar care ti-a prezentat locul. Tine mine ca acestia au tot interesul sa iti prezinte lucrurile intr-o lumina favorabila.

Exista cateva aspecte de care trebuie sa tii cont cand cumperi un apartament:

1. Cum sunt vecinii? Chiar daca nu pare important pe moment, gandeste-te ca daca sunt foarte zgomotosi, acest fapt s-ar putea sa iti afecteze viata de zi cu zi. De asemenea, intereseaza-te daca sunt multe apartamente inchiriate in bloc, deoarece aceasta inseamna ca vecinii ti se vor schimba foarte des si nu vei sti niciodata daca urmatorii chiriasi vor fi linistiti sau petrecareti.

2. Blocul este situat in apropierea unor magazine mari sau cluburi? Daca nu suporti agitatia vietii de noapte, trebuie sa te interesezi daca iti vor bubui peretii din cauza muzicii date la maximum intr-un club din apropiere.

3. Exista parcare sau trebuie sa platesti in plus pentru acest serviciu?

4. Ce tip de securitate are blocul? Poate oricine intra in el sau exista camere de supraveghere?

Daca ai ales un apartament intr-un complex construit recent, strange cat mai multe informatii despre dezvoltator, despre arhitectul angajat sa proiecteze blocurile si despre firma de constructii care a ridicat cladirile. Afla daca au existat probleme in trecut cu firmele respective (de exemplu, daca au fost implicate in procese sau daca au datorii).

Ce trebuie sa inspectezi atunci cand cumperi un apartament

Daca totul este in regula cu dezvoltatorul si firma de constructii si te-ai decis asupra unui apartament, urmeaza, desigur, sa il inspectezi.

In ceea ce priveste baia, trebuie sa verifici daca functioneaza dusul, toaleta si robinetele. Instalatiile sunt foarte importante, asadar nu uita sa fii atenta la orice fel de fisura in tevi sau scurgere. Daca nu descoperi la timp problemele acestea, s-ar putea sa te trezesti cu inundatii inca din prima saptamana in care te-ai mutat. De asemenea, este necesar sa vezi daca s-a depus mucegai, care poate fi un adevarat pericol pentru sanatate.

Cand vine vorba de bucatarie, trebuie te asiguri ca functioneaza aparatele electrocasnice, daca exista deja. In plus, verifica tevile de gaze si pe cele de scurgere, ca sa nu ai probleme mai tarziu.

Atunci cand cumperi un apartament trebuie sa testezi functionarea instalatiei electrice. Incearca fiecare priza si fiecare intrerupator din casa. Daca luminile nu merg, incearca sa schimbi becurile, deoarece este responsabilitatea ta. Tabloul de sigurante trebuie sa fie in perfecta stare, fara butoane avariate.

Poate partea cea mai neplacuta a inspectarii apartamentului este cea privitoare la daunatori. Stim ca poate fi tulburator, insa trebuie sa stii daca exista astfel de probleme in bloc inainte de a face achizitia. Cauta crapaturi si fisuri in pereti, in zona instalatiilor sanitare si in spatele electrocasnicelor. Ultimul lucru pe care l-ai vrea ar fi sa te trezesti invadata de gandaci sau rozatoare!

Acestea sunt cateva puncte de reper dupa care sa te ghidezi atunci cand vrei sa cumperi un apartament. Dupa ce ai trecut peste aceste etape care nu sunt neaparat cele mai placute si ai cumparat apartamentul, poti trece la partea distractiva: decorarea casei. Fie ca alegi un stil clasic, romantic, feng shui sau contemporan, cu siguranta vei uita de toate dificultatile prin care ai trecut si te vei putea bucura cu adevarat de noua ta locuinta!

Articolul urmator
Aranjarea meselor festive: 7 reguli de etichetă de care să ții cont
Aranjarea meselor festive: 7 reguli de etichetă de care să ții cont
Ce greseli faci atunci cand vine vorba de barbati?
Incepe quiz
Ce greseli faci atunci cand vine vorba de barbati?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1.4 (32)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.