Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

Cum sa aranjam masa corect pentru o servire perfecta

Alexa Galgau

Chiar daca de regula nu suntem atat de stricte atunci cand aranjam masa, exista ocazii mai speciale, cand trebuie sa ne straduim sa realizam totul ca la carte. Iata cateva reguli care ne invata cum sa aranjam masa corect, fie ca este vorba de o cina formala sau de una informala.


Cum sa aranjam masa pentru un festin formal

Regula de baza atunci cand vine vorba de un aranjament formal al mesei este ca toate elementele sa fie dispuse corect din punct de vedere geometric: piesa decorativa centrala (daca exista) sa fie dispusa exact in centrul mesei, locurile la masa sa fie la distante egale, iar tacamurile sa fie aranjate intr-un mod balansat. Dincolo de aceste aspecte, pot varia decoratiunile si aranjamentele florale, cu ajutorul carora se poate personaliza aranjamentul formal.

Iata cum sa aranjezi tacamurile si vesela pentru o masa formala.

Sursa foto: www.emilypost.com 

In primul rand, plasarea tacamurilor se face in functie de meniu, iar ideea de baza este ca ele se folosesc din exterior spre interior. Ilustratia de mai sus reprezinta aranjamentul pentru un meniu format din: aperitiv (crustacee), primul fel (supa), un fel cu peste, antreu si salata.

a. Farfuria principala va sta sub platourile cu diferitele feluri de mancare, pana cand este adus la masa antreul, moment in care aceasta va fi schimbata cu farfuria pe care se afla antreul.

b. Farfuria pentru unt este asezata deasupra furculitelor, in partea stanga a aranjamentului.

c. Furculita principala este cea mai mare si se pune in stanga farfuriei. Celelalte furculite mai mici sunt aranjate de o parte si de alta a acesteia, in functie de ordinea in care vor fi folosite.

d. Furculita pentru peste este tacamul aflat cel mai in stanga furculitei principale, deoarece este primul tacam folosit.

e. Furculita pentru salata se aseaza in dreapta furculitei principale, langa farfurie, daca salata este servita dupa antreu. Daca aceasta este servita prima si pestele este servit al doilea, atunci furculita pentru salata va fi prima din stanga, urmata de cea de peste si cea principala.

f. Cutitul principal este cel mai mare dintre cutite si este plasat in dreapta, langa farfurie.

g. Cutitul pentru peste are o forma speciala si este asezat in dreptul cutitului principal.

h. Cutitul pentru salata (nu apare in ilustratie) va fi asezat langa cutitul principal, langa farfurie (daca se respecta ordinea felurilor mentionata mai sus). Daca salata este prima servita la masa, atunci cutitul pentru salata va fi asezat cel mai in dreapta, langa cutitul pentru peste.

i. Daca supa este servita ca prim fel, atunci lingura va fi asezata in dreapta cutitelor.

j. Furculita pentru scoici este pozitionata in dreapta lingurii deoarece aperitivul este alcatuit din curstacee. Aceasta este singura furculita care se aseaza in dreapta farfuriei.

k. Cutitul pentru unt este asezat pe diagonala farfuriei pentru unt, cu manerul pe partea dreapta si lama spre stanga.

l. Numarul paharelor poate ajunge pana la 5 si sunt asezate astfel incat cele mai mici sa fie in fata celor mai mari. Paharul pentru apa (la) este asezat chiar deasupra cutitelor. Langa acesta se pune paharul pentru sampanie ( lb - nu apare in ilustratie), iar in fata acestora se pun paharul pentru vin rosu (lc) si paharul pentru vin alb (ld) si un pahar pentru sherry (le).

m. Servetelul se pune pe farfuria principala.

Alte reguli generale pentru aranjarea mesei:

• Cutitele se pun intotdeauna cu lama spre farfurie.
• Niciodata nu se pun mai mult de trei tacamuri de acelasi fel pe masa, exceptie fiind furculita pentru crustacee care se adauga la celelalte. Daca exista mai mult de trei feluri pana la desert, atunci tacamurile vor fi aduse odata cu mancarea. In cazul de mai sus, furculita si cutitul pentru salata pot fi aduse cand aceasta este servita.
• Tacamurile pentru desert sunt aduse pe farfuria pentru felul dulce, chiar inainte ca acesta sa fie servit.

Cum sa aranjam masa pentru o cina informala

Aranjamentul pentru o cina informala este putin diferit de cel formal. Ilustratia urmatoare cuprinde tacamuri si vesela pentru un meniu format din supa, salata sau felul intai, antreu si desert.

Sursa foto: www.emilypost.com 

a. Farfuria principala este primul obiect care se aseaza pe masa.

b. Cele doua furculite sunt plasate in stanga farfuriei, in ordinea in care vor fi folosite, din exterior spre interior. Furculita principala este cea mai mare si se foloseste la felul principal. Cea pentru salata este mai mica si se aseaza in stanga celei principale. Daca salata este servita dupa felul principal, pozitia acesteia se schimba, punandu-se in dreapta celei principale, langa farfurie.

c. Servetelul se impatureste sau se prinde cu un inel special si se aseaza fie in stanga furculitelor, fie in centrul farfuriei. Uneori, un servetel impaturit se aseaza sub furculite.

d. Cutitul principal este asezat in dreapta farfuriei. Daca la felul principal se serveste o friptura, atunci un cutit special pentru carne il poate inlocui pe cel principal. La o cina informala, cutitul principal poate fi folosit la toate felurile, insa daca se murdareste, acesta nu ar trebui niciodata sa fie pus pe fata de masa.

e. Lingurile se pun in dreapta cutitului. Conform ilustratiei de mai sus, supa este servita prima, deci este asezata cel mai in dreapta, iar lingurita pentru ceai sau desert, care va fi folosita ultima, este asezata intre cutit si lingura.

f. Paharele sunt asezate in partea dreapta sus a farfuriei, in dreptul cutitelor si lingurilor.

Alte tacamuri si tipuri de vesela sunt optionale si pot include:

g. Platou pentru salata, care se aseaza in stanga furculitelor. Daca salata se serveste odata cu felul principal, se poate renunta la acest vas si se poate manca direct din farfuria principala.

h. Farfurie pentru paine cu un cutit de unt, care se pune deasupra furculitelor, cu respectivul cutit pus in pozitia mentionata mai sus, la aranjamentul formal.

i. Linguri si furculite pentru desert, care pot fi asezate orizontal deasupra farfuriei. In acest caz, lingura se aseaza deasupra, cu manerul indreptat spre dreapta, iar furculita se aseaza sub lingura, deasupra farfuriei, cu manerul indreptat spre stanga. Aceste doua tacamuri mai pot fi asezate si langa farfurie. In acesta caz, furculita va fi pusa in stanga, langa farfurie (deoarece este ultima folosita), iar lingura va fi pusa in dreapta, intre cutitul principal si lingura pentru supa (ca si in exemplul de mai sus)

j. Set pentru cafea, care se aseaza in dreapta sus si este pus de la inceput la restaurante (cand se serveste cafeaua in timpul mesei) si la sfarsitul mesei, atunci cand este vorba de o cina in familie.

Acestea sunt regulile de baza care ne invata cum sa aranjam masa atunci cand vrem sa ii impresionam pe musafirii nostri. Chiar daca pare complicat, vei vedea ca de fapt toate aceste detalii au scopul de a face totul sa fie mai comod pentru cel care serveste masa. Asa ca merita din plin sa faci acest efort suplimentar!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.8 (12)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    roman (anonim)
    28 decembrie 2013 18:06

    De ce nu le spuneti mai multe?De ex. ca nu se mananca folosind cutitul la taiatul sarmalelor,chiftelelor etc.,ca nu se mananca folosind stanga decat ceea ce tai in acel moment,ca nu folosesti cutitul ca sa umpli furculita refractara (deh!).Am vazut chiar persoane "stilate" care taiau mamaliga cu cutitul apoi o manevrau cu furculita in mana stanga (suntem persoane "educate ,nu ?)

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!