Cum sa scapi de molia hainelor

Cum sa scapi de molia hainelor

Andreea Gluh, redactor

Molia hainelor este un parazit care iti poate provoca multe neplaceri din cauza stricaciunilor pe care le produce in randul obiectelor vestimentare si nu numai. Exista o multime de metode pentru a scapa de aceasta problema cauzata de molia de haine, incepand de la produsele din magazine pana la remediile naturale. Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa iti mentii hainele in stare buna.

Cum actioneaza molia hainelor

Daca pana acum ai trait cu impresia ca moliile pe care le vezi uneori luandu-si zborul dintre hainele tale sunt cele vinovate de distrugerea acestora, este cazul sa afli ceva nou. Ei bine, trebuie sa stii ca, de fapt, larvele sunt cele care mananca materialul textil, pentru ca au nevoie de substante nutritive. In schimb, adultii nu consuma absolut nimic pe parcursul existentei lor efemere, singura lor grija fiind reproducerea.

Femelele trebuie sa depuna ouale in locuri intunecate, pentru ca larvele sunt sensibile la radiatia solara si chiar si cea mai firava raza de soare le poate ucide. Asadar, dressing-ul tau este locul ideal.

Larvele consuma cea mai mare cantitate de hrana, adica de material textil, in primele ore de viata, cand trebuie sa se formeze coconul din care va iesi viitorul adult. Odata format acest cocon protector, larvele incep sa migreze dintr-un loc in altul, in functie de calitatea si de cantitatea hranei. In acest fel apar gaurile din hainele la care tii atat de mult.

Procesul de hranire se va finaliza in cateva zile, odata cu trecerea larvei la stadiul de pupa, care precede etapa adulta. Acest timp, insa, este suficient pentru a cauza stricaciuni uneori iremediabile.

Sfaturi utile pentru a scapa de molia hainelor

Daca molia hainelor ti-a invadat sifonierul, este cazul sa intervii de urgenta. In primul rand, trebuie sa indepartezi toate larvele de pe haine si sa le speli bine, pentru a te asigura ca nu mai exista niciun parazit.

Curata dressing-ul cu substante dezinfectante si foloseste un spray special achizitionat din magazine. Pentru a fi sigura ca metoda va avea efect, plaseaza strategic si cateva pliculete cu substante impotriva moliilor. Va trebui sa repeti de mai multe ori aceste procedee, pentru a preveni reaparitia parazitilor.

Daca nu esti adepta substantelor chimice, incearca o metoda naturala pentru a scapa de molia hainelor. Atarna manunchiuri de levantica uscata in dressing. Pe langa efectul garantat impotriva daunatorilor, acestea iti vor parfuma si hainele.

Alte remedii de acest tip sunt menta uscata, cimbrul, ginsengul si rozmarinul. Umple cateva saculete de panza cu acestea si aseaza-le in sifonier si in sertare.

O alta metoda sigura pentru indepartarea parazitilor o constituie folosirea lemnului de cedru. Daca nu ai posibilitatea de a confectiona macar un raft din acest material, apeleaza la o varianta mai simpla: uleiul de cedru. Foloseste-te de aceasta substanta miraculoasa pentru a unge colturile si portiunile neatinse de haine din dressing. Te vei bucura de o aroma placuta si vei scapa de molia hainelor.

Molia hainelor poate face multe pagube in colectia ta vestimentara, insa nu este cazul sa intri in panica. Incearca una din metodele testate pentru a scapa de ea si vei putea purta hainele fara grija deteriorarii lor.

Articolul urmator
Ploșnița tomatelor: cum o combați, pentru culturi sănătoase
Ploșnița tomatelor: cum o combați, pentru culturi sănătoase
Cum vei fi la batranete?
Incepe quiz
Cum vei fi la batranete?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.6 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.