Muscatura de capusa la caini si la om

Muscatura de capusa la caini si la om

Andreea Gluh, redactor

A venit caldura, ceea ce inseamna ca multe vietati s-au trezit la viata. Daca dintre cele mai simpatice putem enumera gargaritele si fluturii, dintre cele periculoase trebuie sa evidentiem capusele. Desi sunt niste rude ale paianjenilor, aceste arahnide de dimensiuni reduse pot afecta organismul uman intr-un timp mai indelungat decat verii lor veninosi, odata ce toxinele sau microorganismele din saliva acestora ajung in fluxul sanguin. Capusele nu ezita sa se hraneasca indiferent de specia pe care o paraziteaza, asa ca atat tu, cat si patrupeul tau puteti fi afectati de muscatura.

Afla si tu, in cele ce urmeaza, care sunt simptomele muscaturilor de capuse la caini si la oameni si ce trebuie sa faci daca te confrunti cu o asememea situatie!

Despre capusa de iarba

Aceste arahnide de mici dimensiuni traiesc in zone cu multa verdeata sau in arealele impadurite si isi pot parazita victimele incepand din primele luni de primavara pana toamna. O femela poate depune pana la 100 000 de oua intr-un singur ciclu evolutiv, asa ca inmultirea si raspandirea lor au loc rapid.

Pentru a deosebi masculii de femele, trebuie sa le analizezi cu atentie. Ei sunt negri, iar ele au corpul inchis la culoare si abdomenul rosu. De asemenea, trebuie sa stii ca acesti paraziti nu sar precum puricii, ci se ataseaza pur si simplu de corpul victimei, in momentul in care aceasta intra in contact cu firele de iarba.

Muscaturile de capuse la oameni

Prin muscatura, capusa ii poate transmite omului o serie de boli grave, incepand cu boala Lyme si terminand cu o forma grava de meningoencefalita. Aceasta din luma boala poate fi contactata de catre om si prin intermediul laptelui nefiert provenit de la vitele parazitate de capuse.

Daca esti pusa in situatia de a fi muscata de o capusa, trebuie sa iei urmatoarele masuri:

- foloseste o penseta pentru a indeparta parazitul de pe piele, prinzandu-i capul in zona gurii;

- nu atinge parazitul in zona corpului, care are forma unui sac, pentru ca orice presiune exercitata asupra acesteia nu va face decat sa faciliteze injectarea salivei cu toxine si microorganisme periculoase;

- nu incerca sa indepartezi capusa folosind diverse substante, cum ar fi alcoolul sau vaselina, pentru ca vei obtine acelasi rezultat periculos descris anterior;

- odata ce ai desprins capusa, pune-o intr-un recipient inchis etans si pastreaz-o la frigider, pentru ca este posibil ca medicul sa iti ceara parazitul pentru analize;

- spala zona muscaturii cu apa si cu un sapun bland, iar daca apare vreo iritatie, poti folosi un unguent cu antibiotic;

- prezinta-te imediat la medic, pentru a te asigura ca este totul in regula, avand in vedere faptul ca o muscatura de capusa este suficienta pentru a te infecta cu diverse bacterii periculoase.

Una dintre problemele cu care se poate confrunta o persoana alergica este socul anafilactic, care se manifesta prin insuficienta respiratorie si transpiratii abundente, care apar la doar cateva minute dupa ce victima a fost muscata de capusa. In acest caz, este necesara prezentarea pacientului la camera de garda, pentru a se lua masurile necesare.

Muscaturile de capuse la caini 

Pentru a-ti da seama daca patrupedul tau a fost muscat de o capusa, este important sa ii observi comportamentul. Daca se scarpina des si este apatic, este indicat sa verifici cauza ce poate determina aceste simptome. Ca si in cazul oamenilor, capusa trebuie indepartata cu grija, folosind o penseta. De asemenea, trebuie sa te prezinti cu animalul tau de companie la medicul veterinar, astfel incat acesta sa poata lua masurile necesare.

Daca nu este identificata si indepartata la timp, muscatura de capusa ii poate provoca febra, anorexie, anemie, dificultati respiratorii si chiar probleme ale sistemului nervos central.

Cum sa te feresti de muscatura de capusa si sa iti protejezi cainele

Daca vrei sa previi muscatura de capusa, trebuie sa eviti sa mergi prin iarba inalta fara a avea zona picioarelor protejata de o pereche de pantaloni lungi sau de sosete. De asemenea, este indicat sa porti haine deschise la culoare, pentru ca astfel vei identifica mult mai usor capusele, care au corpul negru.

In ceea ce-l priveste pe cainele tau, este bine sa nu il plimbi in zonele unde iarba este prea inalta si sa folosesti diverse produse de protectie impotriva acestor paraziti, pe care le poti achizitiona de la farmaciile veterinare. De asemenea, este indicat sa il vaccinezi impotriva bolilor pe care le transmit capusele.

Muscaturile de capuse la caini si la oameni poate fi extrem de periculoase, asa ca ia toate masurile de protectie necesare pentru a evita neplacerile provocate de acesti paraziti. 

Articolul urmator
Ploșnițe de pat: cum apar și cum poți scăpa de ele
Ploșnițe de pat: cum apar și cum poți scăpa de ele
Ce rasa de caini esti?
Incepe quiz
Ce rasa de caini esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.