Rețete delicioase Înapoi la

10 rețete regale, adorate de Kate Middleton

Joi, 04.01.2018
de Paula Rotaru
Timp de gătire:
45-60 minute
Dificultate:
Rețete deosebite
10 rețete regale, adorate de Kate Middleton

Caracteristici

Prințesa Kate Middleton stârnește deopotrivă admirație și invidie. Femeile de pretutindeni suspină la vederea taliei silfide și a picioarelor subțiri etalate de ducesa de Cambridge la evenimentele oficiale, dar puține știu că frumusețea ei se datorează în mare parte alimentației.

Deși este însărcinată cu al treilea copil, Kate reușește să își mențină greutatea consumând doar alimente bogate în proteine de calitate și legume din belșug, dar nu își refuză complet mica plăcere vinovată pentru un desert tipic englezesc delicios. Și se pare că dieta aceasta o ajută să fie foarte energică, în ciuda problemelor medicale cu care se confruntă, după cum arată în acest video realizat în luna octombrie a anului trecut.

Dacă te gândeai că silueta lui Kate este rezultatul salatelor fade sau al restricțiilor culinare, te înșeli amarnic. Trăiește ea într-un palat și poartă tiara, dar, în definitiv, este un om ca noi toți, care nu mănâncă doar caviar și își permite uneori să cadă pradă poftelor culinare mai... lumești.

Află în continuare care sunt cele 10 rețete regale pe care Kate Middlon le adoră!

Rețete regale sănătoase și delicioase

Salată vegetariană cu năut și curry

Ingrediente:

  • O lingură de ulei de măsline extravirgin
  • O ceapă roșie mică, tăiată solzișori
  • Un ardei gras roșu, tăiat pe lungime în fâșii subțiri
  • O lingură de ghimbir proaspăt, tocat
  • 3 căței de usturoi feliați
  • Câteva florete de conopidă
  • 2 lingurițe de pudră de chilli
  • O linguriță de coriandru măcinat
  • 3 linguri de pastă de curry
  • 400 de mililitri de lapte de cocos
  • Un lime
  • 500 de grame de boabe de năut fierte
  • 150 de grame de mazăre fiartă
  • Sare și piper, după gust
  • 4 fire de ceapă verde, tocată mărunt
  • Câteva fire de coriandru proaspăt, tocat

Sursa foto: Pinterest @ PureWow

Mod de preparare:

  1. Într-o tigaie încăpătoare, încălzește la foc mediu uleiul de măsline, adaugă ceapa și ardeiul gras și sotează-le până se înmoaie, timp de 4-5 minute. Adaugă apoi ghimbirul și usturoiul, amestecă timp de un minut, pune în tigaie conopida bine spălată și lasă 2-3 minute să se îmbine aromele.
  2. Apoi adaugă pudra de chilli, coriandrul măcinat și pasta de curry, amestecă și lasă pe foc încă un minut.
  3. Adaugă apoi laptele de cocos și adu compoziția la fierbere, pe foc mediu spre mic. Acoperă tigaia cu un capac și lasă compoziția să fiarbă 8-10 minute, până conopida devine fragedă.
  4. Dă deoparte capacul, stoarce zeama de la un lime peste ingrediente, amestecă bine și adaugă năutul și mazărea.
  5. Asezonează cu sare și piper și mai lasă pe foc 1-2 minute.
  6. Servește salata caldă cu coriandru proaspăt tocat și ceapă verde mărunțită.

Fulgi de ovăz cu iaurt, sirop de arțar și topping de fructe

Ingrediente:

  • 150 de grame de ovăz
  • 150 de mililitri de lapte (de vacă, de migdale, de soia sau de cocos, după preferințe)
  • O lingură de sirop de arțar
  • 50 de grame de iaurt natural
  • Pentru topping: o mână de migdale crude, câteva afine sau fructe de pădure proaspete (căpșune, zmeură, mure etc.) sau o banană tăiată în felii rotunde

Sursa foto: Pinterest @ PureWow

Mod de preparare:

  1. Pune fulgii de ovăz într-un borcan și adaugă peste ei laptele și siropul de arțar. Amestecă bine cu o lingură și lasă borcanul la frigider, peste noapte, cel puțin 8 ore.
  2. Dimineața, scoate borcanul de la rece și adaugă iaurtul peste fulgii de ovăz înmuiați.
  3. Deasupra poți face un topping din fructe de pădure, midgale sau felii de banană.

Chutney de mere aromat

Acest preparat dulce și ușor acrișor este perfect pentru a însoți o delicioasă friptură de miel, curcan sau porc.

Ingrediente:

  • 1 kilogram de mere
  • 2 cepe roșii mari
  • 3 căței de usturoi
  • 50 de grame de ghimbir
  • 250 de mililitri de oțet din cidru de mere
  • 200 de grame de zahăr
  • zeama și coaja de la o jumătate de lămâie
  • 1-2 lingurițe de fulgi de chilli
  • 2 lingurițe de semințe de fenicul
  • o linguriță de pudră de scorțișoară
  • o steluță de anason
  • sare și piper, după gust

Sursa foto: Pinterest @ msn.com

Mod de preparare:

  1. Descojește merele și înlătură-le cotorul, apoi taie-le în bucăți mici. Taie ceapa mărunt și toacă fin usturoiul și ghimbirul proaspăt.
  2. Pune toate ingredientele într-o oală încăpătoare și lasă să fiarbă la foc mic, 30-40 de minute, până compoziția se îngroașă, dar merele încă își păstrează forma.
  3. Dă deoparte steluța de anason și pune compoziția în borcane sterilizate, cu capac etanș, pe care le vei ține la loc uscat și răcoros.

File de cod cu coajă de portocală

Ingrediente:

  • 4 fileuri de cod
  • Sare și piper proaspăt măcinat, după gust
  • O mână de făină albă
  • O linguriță de pudră de ardei iute cayenne
  • 4 linguri de ulei de măsline extravirgin
  • O ceapă roșie, tăiată solzișori
  • O portocală feliată
  • Câteva fire de pătrunjel proaspăt
  • O mână de mangold (frunze de sfeclă elvețiană)
  • Coaja de la o portocală, feliată în fâșii subțiri

Sursa foto: Pinterest @ PureWow

Mod de preparare:

  1. Asezonează fileurile de pește cu sare și piper, după gust, pe ambele părți.
  2. Pune făina pe o farfurie întinsă și adaugă fulgii de ardei iute. Amestecă bine și trece fiecare file de cod prin făină.
  3. Într-o tigaie non-aderentă, încălzește uleiul de măsline la foc mediu, apoi pune la prăjit fileurile. Lasă-le să se rumenează pe fiecare parte, câte 3-4 minute.
  4. Scoate din tigaie peștele și adaugă în uleiul rămas ceapa și coaja de portocală. Sotează-le 4-5 minute, până ceapa se înmoaie, apoi adaugă pătrunjelul tocat și frunzele de sfeclă și lasă-le pe foc încă 3-4 minute.
  5. Pune pe o farfurie întinsă un file de pește și adaugă ca garnitură salata caldă din frunze de sfeclă, ceapă și coajă de portocală.
  6. Pentru un strop de prospețime, adaugă farfuriei câteva felii de portocală zemoasă și puțin pătrunjel proaspăt.

Supă rece parfumată Gazpacho, gata în doar 15 minute

Ingrediente:

  • 1 kilogram de roșii bine coapte
  • Un ardei gras roșu
  • Un castravete
  • Un cățel de usturoi
  • O ceapă roșie
  • 4 linguri de busuioc proaspăt, tocat
  • Sare și piper, după gust
  • 3-4 roșii cherry
  • 2 linguri de ulei de măsline extravirgin

Sursa foto: Pinterest @ PureWow

Mod de preparare:

  1. Taie roșiile în sferturi și pune-le în blender, alături de ardei gras, castravete, usturoi, o jumătate de ceapă și o jumătate din cantitatea de busuioc. Mixează până obții o compoziție cremoasă.
  2. Asezonează supa cremă cu sare și piper, după gust, apoi transferă în boluri și ornează cu restul de ceapă tocată și busuioc, jumătățile de roșii cherry și un strop de ulei de măsline.

Carpaccio de somon cu dressing de muștar

Ingrediente:

  • O bucată de somon proaspăt
  • 3 linguri de sos ponzu (este un sos pe bază de citrice, acru, de culoare maro deschis)
  • 3 linguri de muștar
  • 2 linguri de sos de soia
  • 2 lingurițe de sos mirin (condiment specific bucătăriei japoneze și coreene)
  • O linguriță de ulei de susan
  • Câteva fire de ceapă verde, tocată mărunt

Sursa foto: Pinterest @ AsianFusionGirl

Mod de preparare:

  1. Amestecă sosul ponzu, muștarul, sosul de soia, sosul mirin și uleiul de susan într-un bol.
  2. Feliază subțire somonul și așază feliile pe o farfurie întinsă. Asezonează-le cu dressingul de mai sus și cu ceapa tocată mărunt. Servește imediat!

Omletă la cuptor cu somon afumat și mărar proaspăt

Ingrediente:

  • O lingură de unt nesărat la temperatura camerei
  • 12 ouă
  • 50 de mililitri de lapte
  • Sare și piper proaspăt măcinat, după gust
  • O legătură de mărar proaspăt, tocat mărunt
  • Câteva felii de somon afumat tăiat în bucăți mici
  • 50 de grame de cremă de brânză
  • O jumătate de ceapă roșie, tocată mărunt
  • 3 linguri de capere

Sursa foto: Pinterest @ PureWow

Mod de preparare:

  1. Preîncălzește cuptorul la 150 de grade Celsius.
  2. Tapetează pereții și fundul unei tăvi dreptunghiulare cu untul moale.
  3. Într-un bol mare, bate bine ouăle, adaugă laptele și asezonează cu sare și piper, după gust. Adaugă jumătate din cantitatea de mărar și amestecă bine.
  4. Toarnă ouăle în tavă, adaugă bucățelele de somon afumat în mod uniform și crema de brânză, câte o linguriță din loc în loc.
  5. Introdu tava la cuptor și las-o la foc mic timp de 15-17 minute sau până când omleta este gătită.
  6. Scoate tava din cuptor și porționează omleta în părți egale. Servește imediat, cu topping de ceapă roșie tocată, capere și mărar proaspăt.

Risotto cremos cu creveți și „ploaie” de parmezan

Ingrediente:

  • 500 de grame de creveți decorticați
  • 2 căței de usturoi tocați mărunt
  • Zeama și coaja de la 2 lămâi mici
  • 1 litru de supă de pui limpede
  • 6 linguri de ulei de măsline
  • 4-5 șalote (cepe franțuzești), tocate mărunt
  • O cană de vin alb
  • O ceașcă de orez cu bob scurt
  • Parmezan
  • Rozmarin proaspăt, tocat mărunt

Sursa foto: Pinterest @ foodness gracious

Mod de preparare:

  1. Încălzește supa de pui la foc mic.
  2. Între timp, încălzește 3 linguri de ulei de măsline într-o tigaie întinsă, la foc mediu. Adaugă șalota și las-o pe foc 2-3 minute, cât să se înmoaie.
  3. Adaugă în tigaie vinul alb și lasă-l pe foc până se evaporă aproape complet.
  4. Adaugă orezul spălat bine în prealabil și amestecă bine, asigurându-te că este acoperit cu lichid. Când orezul devine cremos, adaugă treptat câte un polonic de supă fierbinte. Așteaptă ca orezul să absoabă tot lichidul înainte să adaugi din nou supă. Continuă să amesteci și să adaugi jumătate din cantitatea de supă până orezul este bine fiert, moale, dar este încă puțin al dente. Asezonează orezul cu sare și piper proaspăt măcinat.
  5. Încălzește într-o tigaie restul de ulei de măsline (3 linguri) și adaugă creveții și usturoiul. Lasă-i pe foc mediu 2-3 minute, apoi adaugă zeama de lămâie și mai gătește-i încă 2 minute. Creveții trebuie să aibă culoarea roz și să fie bine gătiți.
  6. Adaugă creveții peste orez și amestecă ușor, apoi presară pe deasupra coaja de lămâie și toarnă restul de supă de pui. Mai lasă pe foc până compoziția devine cremoasă și omogenă.
  7. Servește orezul risotto cu creveți abia după ce răzuiești o bucată de parmezan pe deasupra lor. Pentru un plus de gust și prospețime, presară peste preparat rozmarin proaspăt, tocat mărunt.

Pizza cu prosciutto și brânză buratta

Ingrediente:

  • Aluat de pizza (vezi aici cum poți prepara un aluat de pizza moale și pufos)
  • O cană de sos de roșii pentru pizza
  • 200 de grame de brânză buratta (o combinație perfectă de mozzarella și smântână untoasă)
  • 100 de grame de prosciutto
  • Câteva frunze de busuioc proaspăt întregi sau tocate mărunt
  • 2-3 lingurițe de fulgi de ardei iute

Sursa foto: Pinterest @ Allrecipes Dish

Mod de preparare:

  1. Preîncălzește cuptorul la 260 de grade Celsius.
  2. Ține la cuptor tava în care urmează să gătești pizza, cel puțin 30 de minute.
  3. Modelează aluatul de pizza și așază-l pe o suprafață de lucru dată cu puțină făină. Întinde-l bine cu ajutorul unui sucitor.
  4. Adaugă peste aluat sosul de pizza și transferă-l în tava rotundă de copt, care este fierbinte.
  5. Introdu tava cu aluat la cuptor și lasă-l la copt 10 minute.
  6. După expirarea timpului, adaugă peste aluat feliile de prosciutto și bucățelele de brânză buratta și introdu din nou tava la cuptor, pentru 3-4 minute.
  7. Când brânza începe să se topească, scoate tava din cuptor, adaugă peste pizza busuioc proaspăt, sare și fulgii de ardei iute. Taie pizza în bucăți egale și servește cât e fierbinte!

Prăjitură toffee lipicioasă cu sos de caramel

Ingrediente:

Pentru blat:

  • 225 de grame de curmale fără sâmburi
  • 175 de mililitri de apă fiartă
  • O linguriță de extract de vanilie
  • 175 de grame de făină albă
  • 2 lingurițe de praf de copt
  • O linguriță de bicarbonat de sodiu
  • 85 de grame de unt la temperatura camerei
  • 140 de grame de zahăr tos
  • 2 ouă la tempratura camerei
  • 2 linguri de melasă
  • 100 de mililitri de lapte

Pentru sosul de caramel:

  • 350 de grame de zahăr tos
  • 100 de grame de unt
  • 550 de mililitri de smântână lichidă pentru frișcă
  • 2 linguri de melasă

Sursa foto: Pinterest @ wallflourgirl.com

Mod de preparare:

  1. Dă curmalele la blender, până sunt mărunțite fin, apoi toarnă peste ele apa fiartă și lasă-le la înmuiat 30 de minute. După expirarea timpului, adaugă extractul de vanilie și amestecă bine cu o furculiță.
  2. Preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Folosește un spray cu ulei pentru a acoperi suprafața a 10-12 forme de copt rotunde.
  3. Amestecă într-un bol făina, praful de copt și bicarbonatul. Într-un alt vas, amestecă untul topit cu zahărul, până obții o compoziție aerată. Adaugă ouăle, pe rând, și amestecă bine, apoi pune în compoziție melasa și amestecă din nou.
  4. Adaugă laptele peste mixul de făină, treptat, și amestecă bine cu un tel, pentru a nu se forma cocoloașe. Adaugă apoi amestecul de curmale și încorporează toate ingredientele într-o compoziție cu textură cremoasă.
  5. Pune în fiecare formă de copt o bucată de hârtie pergament decupată, apoi toarnă în ele compoziția, care trebuie să ocupe cam trei sferturi din înălțimea formei.
  6. Introdu formele la cuptor și lasă-le 20-25 de minute sau până când blatul trece testul cu scobitoarea.
  7. Între timp, ocupă-te de sosul de caramel:pune într-o tigaie zahărul și untul, la foc mediu, și jumătate din cantitatea de smântână. Adu la fierbere conținutul, până zahărul este complet dizolvat. Adaugă melasa, lasă să fiarbă încă 2-3 minute, până compoziția capătă o culoare aurie, și nu uita să amesteci bine în tot acest timp, ca zahărul să nu se prindă de fundul tigăii. Apoi ia tigaia de pe foc, adaugă restul de smântână și amestecă bine din nou.
  8. După ce s-au copt, scoate mini-prăjiturelele din cuptor și înțeapă-le adânc cu un bețișor chinezesc sau cu o furculiță din loc în loc.
  9. Scoate prăjiturelele din forme și servește-le în farfuriuțe de desert, peste care vei turna deliciosul sos de caramel.

Cum ți se par aceste rețete regale? Le vei încerca? Îți propunem și un desert spectaculos: prăjitura Regina Maria - vezi aici rețeta!

Surse foto: Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (3)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!