Rețete delicioase
Înapoi la

Cum să faci pastă de susan sau tahini la tine acasă

Cum să faci pastă de susan sau tahini la tine acasă

Ionelia Olteanu

Alimentația sănătoasă presupune consumul de alimente în stare cât mai proaspătă, pentru a le fi păstrate proprietățile. Multe dintre femei aleg să își prepare singure produsele pe care le pot găsi în comerț.

Conservanții și aditivii din produsele ce se găsesc în comerț sunt extrem de nocive pentru organism, de aceea medicii recomandă evitarea acestora. Un preparat apreciat pentru gustul și beneficiile sale este pasta din semințe de susan sau tahini, care se poate prepara acasă.  

pasta din seminte de susan

Ce este tahini

Tahini este o pastă făcută din semințe de susan, folosită în foarte multe preparate, în special în bucătăria arabă. Aceasta se poate găsi în supermarketuri și constituie unul dintre ingredientele principale în prepararea mult apreciatului humus, dar poate fi folosită și la salata de vinete, la dressingul pentru salată sau chiar în desert.

Cum să faci pastă cu susan la tine acasă

În mod surprinzător, această pastă este foarte ușor de făcut. Procesul este asemănător cu cel al preparării untului de arahide: macină semințele de susan într-un robot de bucătărie și adaugă ulei până la obținerea unei consistențe asemănătoare cu cea a untului.

Ingrediente:

- o cană de semințe de susan;

- 3-4 linguri de ulei de măsline sau de floarea-soarelui.

Mod de preparare:

Primul pas este să prăjești semințele de susan, pentru a fi eliberate toate substanțele nutritive, dar va ieși la fel de bun și dacă nu faci asta. În cazul în care alegi să urmezi această procedură, apelează la aragaz, nu la cuptor, pentru a putea avea control asupra semințelor, să nu se ardă. Amestecă în ele constant până încep să prindă o culoare mai închisă și să devină parfumate.

După ce s-au răcit, pune-le în robotul de bucătărie și pornește-l. Pentru a prinde consistența necesară, adaugă câteva linguri de ulei de măsline sau de floarea-soarelui. După ce mai amesteci câteva minute, pasta cu susan este gata. O poți păstra în frigider, acoperită, timp de o lună sau chiar mai mult. Este posibil să observi cum iese la suprafață uleiul, la fel ca în cazul untului de arahide natural. Tot ce trebuie să faci este să amesteci cu o lingură.

Urmărește filmulețul de mai jos pentru a afla mai multe detalii despre prepararea pastei de susan!

Consumul pastei de susan este foarte benefic pentru organism, datorită conținutului ridicat de vitamine și minerale. Pasta de susan este ușor de preparat, așa că poți să mănânci sănătos cu minimum de efort.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Mari, fragede și pufoase ca un nor! Cum să faci gogoși care ți se topesc în gură după rețeta lui Sorin Bontea
Mari, fragede și pufoase ca un nor! Cum să faci gogoși care ți se topesc în gură după rețeta lui Sorin Bontea
Stii sa faci fata stresului sau te lasi doborata?
Incepe quiz
Stii sa faci fata stresului sau te lasi doborata?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.