Rețete delicioase
Înapoi la

Prajitura din foi cu miere, un desert simplu si versatil

Prajitura din foi cu miere, un desert simplu si versatil

Viorica Ghinea, redactor

Trebuie sa recunoastem ca deserturile preparate in casa au farmecul lor. Pe langa gustul si aroma deosebite, pasiunea si iubirea cu care sunt pregatite sunt alte ingrediente de baza. Una dintre cele mai simple si mai gustoase retete este prajitura din foi cu miere. Iata de ce ingrediente ai nevoie si care este cea mai usoara metoda de preparare a ei!

Timp de pregatire: 40 de minute
Timp de gatire: 60 de minute
Timp total: 1h si 40 de minute

Metoda de preparare: coacere, fierbere
Dificultatea retetei: medie

prajitura din foi cu miere

Ingrediente pentru prajitura din foi cu miere

Pentru foi:

- 600 g de faina;

- doua oua;

- 100 g de unt;

- 4 linguri de miere;

- 250 g de zahar;

- un pliculet de praf de copt;

- esenta de vanilie sau de lamaie;

Pentru crema

- 300 g de zahar;

- 1 litru de lapte;

- 300 g de unt;

- 4-5 linguri de amidon;

- o lamaie;

- esenta de vanilie;

- cateva linguri de gem cu gust acrisor (macese, visine, etc.)

Iata cum poti sa prepari prajitura din foi cu miere

Amesteca ouale cu zaharul, apoi adauga treptat untul la temperatura camerei si mierea. Nu te opri pana cand zaharul nu se topeste si nu obtii o compozitie omogena. Adauga esenta de vanilie si faina amestecata cu praful de copt pana obtii un aluat. El este gata atunci cand nu se mai lipeste de maini si devine usor elastic. Imparte-l in trei parti egale si intinde foile. Coace-le pe rand pe dosul unei tavi pe care ai pus foaie de copt. Acest truc se foloseste pentru ca foile de prajitura sa iasa drepte. Avand in vedere ca ele sunt destul de subtiri, nu este nevoie sa le tii mai mult de 15-20 de minute. Se recomanda ca cuptorul sa fie preincalzit la 175 de grade.

Intre timp, pregateste si crema pentru foile cu miere. Pune intr-un recipient zaharul cu 500 ml de lapte si tine-l la foc mic. Laptele ramas (500 ml) se amesteca cu amidonul, apoi se toarna peste cel de pe foc, amestecand in continuu. Ar trebui sa obtii o crema groasa. Dupa ce ai luat recipientul de pe foc, adauga sucul de la o lamaie si esenta de vanilie. Pana se mai raceste putin compozitia, mixeaza si untul la temperatura camerei, apoi incorporeaza-l in crema obtinuta anterior.

Asamblarea prajiturii din foi cu miere se face in felul urmator. Peste prima foaie se intinde jumatate din crema obtinuta, apoi se adauga a doua foaie peste care se pune gem cu gust acrisor. Ultima foaie se acopera cu restul de crema ramas. Decoreaza dupa preferinte si introdu desertul in frigider cel putin o ora. Avand in vedere ca prajitura din foi cu miere este versatila, nu este trebuie neaparat sa folosesti aceasta crema. Spre exemplu, o poti inlocui cu crema de budinca sau cu orice alta compozitie care iti place.

Prajitura din foi cu miere este unul dintre cele mai bune deserturi pregatite in casa. Nu pierde ocazia de a te rasfata cu el, ci personalizeaza-l dupa preferintele tale culinare.

Articolul urmator
Piper verde: beneficii și proprietăți
Piper verde: beneficii și proprietăți
Ce prajitura te reprezinta?
Incepe quiz
Ce prajitura te reprezinta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1.8 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.