Rețete delicioase
Înapoi la

Fă și tu chec sărat, cel mai gustos aperitiv

Fă și tu chec sărat, cel mai gustos aperitiv

Sorina Corneanu

Timp de gătire:
45-60 minute
Porții:
8-10 porții
Dificultate:
Rețete ușoare
Modalitate de preparare:
Retețe la cuptor
Fă și tu chec sărat, cel mai gustos aperitiv

Caracteristici

Gastronomia, se spune, este arta de a folosi hrana pentru a crea fericirea, iar francezii sunt recunoscuți pentru delicatesele pe care le prepară și pentru priceperea în a decora o farfurie, indiferent de ce se află în ea.

Când iei parte la o masă organizată în stil franțuzesc, te astepți, involuntar, să fii întâmpinat cu cele mai deosebite și gustoase preparate și neapărat furi rețeta pentru petrecerile pe care știi că le vei organiza și care vrei să fie ținute minte de toată lumea.

chec sarat

Acum, inspirația pariziană e la îndemâna ta, cu o rețetă simplă, delicioasă și faimoasă în Franța: checul sărat - un aperitiv deosebit, recomandat în special la petreceri de tip bufet. Vei cuceri, fără îndoială, pe toată lumea!

Ingrediente:

Înainte de toate, asigură-te că ești înarmată cu voie bună. Astfel, vei obține primul și cel mai important ingredient al unui preparat de succes. Apoi, în lista ingredientelor, mai adaugă:

  • 180 de grame de făină 
  • 1 lingură de praf de copt
  • 3 ouă 
  • o jumătate de cană de ulei de măsline
  • o jumătate de cană de lapte
  • 100 de grame de brânză gruyere
  • sare 
  • piper
  • ingredientul-surpriză

Ingredientul-surpriză este ceea ce va face aperitivul tău unic și pe care îl adaugi în aluat, în cantități mici. Un amestec de feta cu ierburi aromatice, merișoare, nuci, ciuperci sau amestec de somon cu brânză sau usturoi proaspăt sunt doar câteva idei care să te inspire în alegerea ingredientului-surpriză.  

Nu uita că, în bucătărie, imaginația are o mare contribuție. Nu trebuie să fie totul ca la carte, amprenta personală este de apreciat și, până la urmă, asta face din gastronomie o artă: abilitatea bucătarului de a oferi personalitate preparatului.

Vezi în clipul de mai jos cum prepari un delicios chec sărat!

Preparare:

Adaugă făina și praful de copt într-un castron. Alături, într-un alt castron, amestecă ouăle și adaugă treptat uleiul de măsline, sare și piper – după gust. Apoi, amestecă această compoziție cu făina, praful de copt și laptele. Amestecă bine; aluatul trebuie să fie moale și lucios.

Este momentul să incluzi ingredientul-surpriză și să încălzești cuptorul la 350 de grade Celsius. Într-o tavă tapetată cu făină și unt, adaugă întreaga compoziție și lasă totul, timp de aproximativ 50 de minute, la cuptor.

Gata, tocmai ai realizat un chec sărat, cel mai gustos aperitiv parizian! E momentul să îți inviți prietenii la masă, să îi cucerești cu noua rețetă care tocmai a ieșit perfect și să îți primești laudele. 

Chiar dacă mirosul și pofta te vor îmbia, nu te grăbi să îl servești înainte să se răcească!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Sos de gogoșari pentru friptură: cea mai gustoasă rețetă
Sos de gogoșari pentru friptură: cea mai gustoasă rețetă
La ce e creierul tău cel mai bun?
Incepe quiz
La ce e creierul tău cel mai bun?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.