Rețete delicioase Înapoi la
BlackFriday

5 rețete gustoase de aripioare picante, din toată lumea

Duminică, 08.10.2017
de Mihaela Onofrei
Timp de gătire:
Peste 60 minute
Porții:
8-10 porții
Dificultate:
Rețete deosebite
Modalitate de preparare:
Retețe la cuptor
Gratar
5 rețete gustoase de aripioare picante, din toată lumea

Caracteristici

Nu putem nega faptul că zilele în care mâncăm aripioare picante sunt o adevărată sărbătoare pentru toți membrii familiei. Le consumăm în special vinerea, dar și în weekend sau la petreceri. Totuși, nu trebuie să ieșim neapărat în oraș pentru a putea savura asemenea bunătăți, ci putem să ne bucurăm de acestea și în confortul propriului cămin, alături de întreaga familie.

Există multe rețete de aripioare picante adunate din jurul lumii. Se pare că fiecare cultură are propriul mod de a găti delicioasele aripioare, de la cele americane, marinate cu sos barbeque, până la cele preparate cu citrice. Însă adevăratele provocări sunt aripioarele picante cu miere, whiskey, sirop de arțar sau sos de soia. Ești curioasă să încerci aceste preparate deosebite? Descoperă mai jos cele mai gustoase rețete cu aripioare, adunate din toate colțurile lumii!

Rețete gustoase de aripioare picante

Aripioare cu miere și lămâie

aripioare picante cu miere si lamaie

Rețeta de aripioare cu amestec special, miere și lămâie poate să îți schimbe total modul în care prepari aripioarele de acum încolo. Aripioarele picante sunt foarte bine gătite și combinate cu un sos delicios care te va face să te lingi pe degete! 

Ingrediente:

  • 1,5 kilograme de aripioare de pui;
  • 1/3 cană de amestec special;
  • 1 ceașcă de sos barbeque;
  • 2 lingurițe de miere;
  • 1 linguriță de sos Sriracha;
  • 1 lime.

Ingrediente pentru amestecul special:

  • 6 lingurițe de paprika;
  • 1 linguriță de sare;
  • 1 linguriță de piper negru măcinat;
  • 3 lingurițe de usturoi pudră;
  • 2 lingurițe de ceapă pudră;
  • 1 linguriță de cimbru uscat;
  • 1 linguriță de boia de ardei iute (sau piper cayenne).

Mod de preparare:

  1. Încălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Stropește hârtia de copt pe care o vei pune în tavă cu ulei. Așază aripioarele într-un singur strat, fără a le îngrămădi. Presoară pe fiecare aripioară amestecul special.
  2. Lasă aripioarele la 180 de grade în cuptor, pentru 30 de minute.
  3. În timp ce aripioarele se coc, prepară sosul. Taie un lime în două jumătăți și stoarce doar o jumătate. Păstrează cealaltă jumătate pentru mai târziu.
  4. Adaugă sosul barbeque, mierea și Sriracha și zeama de la jumătatea de lime într-un bol. Amestecă până toate ingredientele se vor combina.
  5. După 30 de minute de copt, scoate aripioarele din cuptor și unge-le cu jumătate din sosul obținut. Bagă din nou aripioarele în cuptor, de data aceasta pentru 10 minute.
  6. Scoate aripioarele și unge-le cu restul de sos rămas. Mai lasă-le 10 minute în cuptor pentru ca sosul să se caramelizeze frumos pe aripioare.
  7. Scoate aripioarele picante din cuptor și stoarce sucul de la jumătatea de lime rămasă peste acestea. Se servesc calde!

Aripioare picante cu portocală

aripioare picante cu portocala

Această rețetă merge îndeosebi de Crăciun, datorită aromei îmbietoare de portocală. Totuși, poate fi și un preparat revigorant pe timp de vară.

Ingrediente:

  • 8 aripioare de pui;
  • 2-3 lingurițe de ulei vegetal;
  • sare;
  • piper negru, după gust.

Sos:

  • 2 portocale mari;
  • 3 lingurițe de miere;
  • 2 lingurițe de sos de soia;
  • 4 căței de usturoi;
  • 1 linguriță de ghimbir proaspăt ras;
  • ¼ linguriță de piper cayenne (după gust) sau boia de ardei iute.

Mod de preparare:

  1. Încălzește cuptorul la 200 de grade Celsius. Înfășoară un grătar de la cuptor cu hârtie de copt și unge-o cu ulei sau unt.
  2. Într-un bol mediu, unge aripile cu ulei, sare și piper. Pune aripioarele pe grătar. Încearcă să nu le îngrămădești.
  3. Lasă aripioarele la cuptor pentru 45-50 de minute.

Mod de preparare sos:

  1. Stoarce portocalele și amestecă sucul cu sosul de soia și mierea. Adaugă usturoiul pisat, ghimbirul ras și piperul cayenne. Amestecă bine ingredientele.
  2. Pune acest amestec pe aragaz la un foc mediu și lasă-l până începe să fiarbă. Scade temperatura și amestecă încontinuu, până când lichidul va fi redus la jumătate și va începe să semene cu un sos cremos. Ia sosul de pe foc.
  3. După ce aripioarele sunt gata, toarnă sosul pe deasupra și servește.
  4. Acest sos ajunge pentru 8-10 aripioare.

Aripioare Thai cu sos de arahide

aripioare picante

Această rețetă stă, de fapt, la baza aripioarelor cu portocale. Dacă și tu ești înnebunită după rețete de aripioare fresh, atunci trebuie neapărat să încerci această rețetă asiatică.

Ingrediente:

  • 1 kilogram de aripioare;
  • 2 lingurițe de ulei vegetal;
  • 1 linguriță de ulei de susan;
  • 1 linguriță de sare;
  • ½ linguriță de piper negru.

Ingrediente pentru sosul de arahide:

  • 2/3 ceașcă de unt de arahide;
  • ¼ ceașcă de apă fierbinte;
  • 1 linguriță de ghimbir proaspăt ras;
  • 1 lingură de zeamă de lime;
  • 1 linguriță de sos de pește;
  • 1 lingură de sos de soia nesărat;
  • 1 lingură de miere;
  • ½ linguriță de boia de ardei iute (dacă îți plac aripioarele extrem de picante, poți adăuga mai multă boia).

Mod de preparare:

  1. Încălzește cuptorul la 200 de grade Celsius. Curăță aripioarele, spală-le și lasă-le la uscat. După aceea, pune-le într-un bol încăpător.
  2. Toarnă uleiul vegetal peste acestea, uleiul de susan, sarea și piperul. Pune foaia de copt în tavă, după care așază aripioarele într-un singur strat, asigurându-te că nu se lipesc între ele.
  3. Lasă la cuptor aripioarele timp de 45-50 de minute, rotind din când în când tava, pentru a te asigura că toate se vor coace la fel. În timp ce aripioarele sunt la cuptor, prepară sosul.

Mod de preparare sos:

  1. Într-un bol mediu, amestecă toate ingredientele pentru sos menționate mai sus. Gustă și asezonează sosul cu sare, piper și boia de ardei iute.
  2. După ce aripioarele s-au copt, scoate-le din cuptor și pune-le într-un bol mare. Cât timp aripioarele încă mai sunt fierbinți, toarnă sosul picant peste ele și amestecă bine. Aripioarele picante se servesc imediat, cât timp sunt calde.

Aripioare cu compot de piersici

aripioare picante cu compot de piersici

Poate te întrebi ce au în comun fructele și ardeiul iute. Ei bine, răspunsul este: aripioare de pui. Această rețetă are doar 3 ingrediente! Aripioarele pot fi savurate chiar și după câteva ore de la preparare, iar gustul este incredibil!

Ingrediente:

  • 10-12 aripioare de pui curățate;
  • 270 ml de sos barbeque;
  • 250 grame de piersică din compot;
  • boia de ardei iute, după gust.

Mod de preparare:

  1. Așază aripioarele de pui într-o tavă acoperită cu hârtie de copt și lasă-le la cuptor timp de 2 ore și jumătate la o temperatură ridicată.
  2. După 2 ore și jumătate, scurge zeama din tavă.
  3. Într-o bol mic, combină sosul barbeque cu piersicile din compot și amestecă bine.
  4. Răstoarnă sosul peste aripioare.
  5. Bagă aripioarele din nou la cuptor, de această dată pentru 30 de minute.

Aripioare înfășurate în șuncă

aripioare picante cu sunca

Sursă foto: Pinterest Betty Crocker

Cu toții știm că aripioarele nu sunt tocmai cel mai sănătos preparat. Ei bine, nimic nu ne oprește să ne bucurăm de aroma delicioasă, acum cu fâșii de șuncă, sos de whiskey, sirop de arțar și sos de soia. Da, este o rețetă la fel de delicioasă precum sună!

De ce ai nevoie:

  • ccobitori;
  • hârtie de copt;
  • grătar;
  • 12 aripioare de pui întregi;
  • 24 fâșii de șuncă;
  • 2 linguri de unt nesărat;
  • 2 linguri de ceapă franțuzească tocată;
  • 1 linguriță de ghimbir proaspăt ras;
  • 340 ml de whiskey (merge și cel ieftin);
  • ½ lingură de piper negru măcinat;
  • ¾ ceașcă de sirop de arțar;
  • ¼ ceașcă de sos de soia;
  • 1 lingură de sos iute (Tabasco);
  • 1 lingură de oțet balsamic de mere.

Mod de preparare:

  1. Încălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Înlătură vârfurile aripilor cu un cuțit și taie aripioarele în două. Acum vei avea 24 de bucățele de aripioare.
  2. Ia fiecare bucată de aripioară și înfășoar-o în șuncă. Pentru a închide capetele, folosește câte o scobitoare pentru fiecare parte. Procedează la fel și pentru restul de aripioare. Așază-le apoi pe un grătar acoperit cu hârtie de copt și bagă-le la cuptor pentru o oră, întorcându-le cel puțin o dată.
  3. În timp ce aripile sunt la cuptor, prepară sosul. Încălzește untul într-o oală încăpătoare la o temperatură medie. Atunci când s-a topit în totalitate, adaugă ceapa franțuzească și ghimbirul ras. Amestecă încontinuu timp de 5 minute, până când ceapa devine translucidă (nu caramelizată). Adaugă whiskey-ul, piperul negru, siropul de arțar, sosul de soia, sosul iute și oțetul balsamic de mere și lasă-le pe foc 10 minute, timp în care amesteci întruna. După 10 minute, amestecul ar trebui să se lipească de fundul lingurei când se scurge.
  4. Scoate aripioarele din cuptor și unge-le cu sos. Pune din nou aripioarele în cuptor pentru 5 minute. Scoate scobitorile și așază frumos aripioarele pe un platou.

Dacă îți plac rețetele cu aripioare de pui, atunci trebuie neapărat să încerci și rețeta de aripioare la grătar, dar și rețeta rapidă de aripioare picante!

Surse foto: Pixabay, Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!