Rețete delicioase
Înapoi la

Învață să faci sushi acasă. Iată rețeta!

Învață să faci sushi acasă. Iată rețeta!

Redactor Alexa Galgau

Timp de gătire:
45-60 minute
Porții:
8-10 porții
Dificultate:
Rețete deosebite
Învață să faci sushi acasă. Iată rețeta!

Caracteristici

Sushi-ul este un deliciu pentru cei care adoră mâncarea asiatică și sunt pasionați de bucătăria japoneză. Din păcate, pretul acestui preparat este foarte mare în restaurante, așa că nu mulți își permit să mănânce frecvent un sushi savuros. Vestea bună este că nu trebuie să comanzi neapărat sushi pentru a te bucura de acest deliciu, pentru că îl poți face chiar tu acasă, cu puțină îndemânare și câteva ingrediente simple.

Încearcă această rețetă de sushi dacă vrei să îți bucuri papilele gustative cu minunatele arome din Țara Soarelui Răsare!

Rețetă de sushi: adu Japonia la tine acasă!

Principalul secret al unui sushi reușit este gătirea corectă a orezului cu bob scurt. Popoarele asiatice folosesc în general aparate speciale de gătit orezul (rice cooker). Chiar dacă nu ai așa ceva, nu înseamnă că nu poți să prepari orezul cum trebuie. La urma urmei, acum jumătate de secol asemenea aparate nu existau!

Ingrediente:

  • 300 de grame de orez de sushi;
  • 100 de mililitri de oțet de orez;
  • două linguri de zahăr pudră;
  • trei linguri de maioneză;
  • o lingură de oțet de orez;
  • o linguriță de sos de soia;
  • foi speciale din alge uscate;
  • somon;
  • castravete;
  • surimi;
  • un morcov;
  • o jumătate de avocado.

Mod de preparare:

1. Spală bine orezul, în mai multe ape, ca să elimini amidonul, apoi scurge-l complet, pune-l într-o oală și toarnă apă peste el (circa 400-500 de mililitri), Pune un capac și lasă orezul să fiarbă la foc mediu circa cinci minute, apoi micșorează flacăra și lasă-l să fiarbă înăbușit încă 15 minute. Orezul ar trebui să absoarbă toată apa și să nu fie zemos - acesta este secretul unui orez ideal pentru sushi.

2. Pune orezul într-un castron mare, toarnă oțetul, zahărul și puțină sare și amestecă-l cu grijă, cu ajutorul unei linguri de lemn sau al unei spatule de silicon. Este important să nu strivești boabele de orez. Amestecă astfel până orezul ajunge la temperatura camerei, apoi acoperă vasul cu un prosop umed, ca să nu se usuce.

3. Amestecă maioneza cu o lingură de oțet de orez și o linguriță de sos de soia. Taie toate ingredientele pentru umplutură (somon, castravete, surimi, morcov și avocado) în fâșii și bucăți lungi și subțiri.

4. Pune o algă pe un „covoraș” special pentru rulat sushi, pe lungime. Lasă la bază un centimetru liber, apoi întinde orezul într-un strat destul de subțire (nu mai gros de un centimetru), pe 2/3 din suprafață, presându-l ușor cu spatula sau cu mâna. Întinde maioneza peste stratul de orez, apoi pune toate tipurile de umplutură în centru.

5. Ridică marginea inferioară a covorașului și ruleaz-o, aplicând în același timp și presiune cu mâinile, pentru ca umplutura să nu se împrăștie. Sushi-ul trebuie infășurat cât mai strâns, iar când ajungi la partea de sus, cea fără orez, dă-o cu puțină apă, apoi termină de rulat.

6. Împachetează sushi-ul în folie alimentară și abia apoi taie-l în rondele egale ca dimensiuni. Servește-l cu sos wasabi și ghimbir murat!

Încearcă această rețetă simplă de sushi și probabil că va deveni unul dintre preparatele tale preferate. Iată alte două rețete asiatice delicioase: pui Gong Bao și pui sichuan!

Articolul urmator
Plăcintă de post cu varză, după rețeta lui chef Sorin Bontea. Care este secretul
Plăcintă de post cu varză, după rețeta lui chef Sorin Bontea. Care este secretul
Cât de pregătit/ă ești să faci față coronavirusului? Testează-ți cunoștințele
Incepe quiz
Cât de pregătit/ă ești să faci față coronavirusului? Testează-ți cunoștințele

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.