Rețete delicioase
Înapoi la

Mezeluri de casa: ce alegeri sanatoase sa facem

Mezeluri de casa: ce alegeri sanatoase sa facem

Nicoleta Soare

Mezelurile de casa reprezinta o alternativa sanatoasa la cele cumparate din comert, unde majoritatea produselor sunt procesate, contin multe grasimi, sunt injectate cu antibiotic, E-uri, coloranti, sare sau gelifianti.
 
Specialistii recomanda un consum moderat de mezeluri procesate si carne, din cauza continutului de conservanti si aditivi chimici. Tot ei spun ca trebuie evitata asa numita carne MDM (dezosata mecanic), care este un adevarat pericol pentru sanatate.

O persoana nu ar trebui sa depaseasca o cantitate de 500 grame de carne rosie pe saptamana si ar trebui sa includa in alimentatie foarte putine produse de tipul mezelurilor: carnati, salamuri, parizer, crenvursti.

  

Iata care sunt regulile in alegerea unor mezeluri sanatoase:

1. Culoarea este importanta cand alegi mezelurile

Este indicat sa te feresti de produsele colorate excesiv, care nu au un aspect natural. De cele mai multe ori sunt folositi aditivi alimentari, acei coloranti pe baza de aluminiu, care sunt extrem de periculosi.

2. Pretul mezelurilor este un indicator al calitatii acestora

Chiar daca esti tentata sa alegi un mezel care are pret mic, ar trebui sa te gandesti ca produsele finale nu au cum sa coste mai putin decat kilogramul de carne din care provin, deci este posibil ca nivelul de apa, substante chimice si condimente, sa-l depaseasca pe cel de materie prima.

3. Umiditatea arata ca mezelurile au fost injectate

Daca observi urme de ace la anumite sortimente de salamuri, e posibil sa fi fost injectate cu saramura. De asemenea daca hartia in care sunt ambalate are umezeala, este un semn ca procentul de apa continut este foarte ridicat.

4. Mezeluri pe care ar trebui sa le eviti

Din categoria produselor cu grad mare de risc asupra sanatatii familiei, mai ales a copiilor, se numara: parizerul, crenvurstii, carnatii, pateul.

Totusi, poti gasi si variante de mezeluri sanatoase, daca inainte de a cumpara citesti cu atentie eticheta si te feresti de ingredientele pe care nu le intelegi sau daca achizitionezi produse din surse de incredere, care sunt certificate ca fiind traditionale. Trebuie sa stii ca eticheta cuprinde in mod obligatoriu lista ingredientelor, a aditivilor si aromelor, in functie de ponderea lor in produs. Aditivii alimentari, de tipul E-urilor, pot fi inscriptionati fie sub forma codului alfanumeric european, fie sub denumirea chimica.
 

Iata care sunt variantele de mezeluri sanatoase:

1. Prosciutto: un jambon uscat care ar trebui sa contina doar carne de porc si sare de mare.
2. Sunca de vita: de recomandat este sa cumperi o sunca din carne de vita crescuta fara antibiotice sau hormoni.
3. Piept de curcan afumat
4. Jambon: un produs obtinut din pulpa de porc preparata prin sarare si afumare sau fierbere cu mijloace tehnice speciale
5. Puiul la rotisor, preparatele din carne de curcan sau vita cumparate de la magazin ar putea fi o varianta mult mai sanatoasa decat mezelurile procesate.
6. Babic: salamul uscat de tip babic este un aliment care poate fi consumat intr-o cantitate moderata, mai ales daca este preparat natural, fara aditivi.
7. Pastrama de pasare afumata: de pui, curcan, rata sau gasca, sunt variante mult mai sanatoase decat mezelurile de pasare, atat timp cat sunt respectate cantitatile de carne si nu au conservanti
8. Muschiul de porc sau de vita: un preparat ce se regaseste frecvent in meniul nostru, poate fi o alegere sanatoasa, daca este gatit cu atentie si fara adaos de aditivi. 
9. Carnatii de casa: din ingrediente alese cu grija, condimente si ierburi aromate, lasati la uscat si apoi afumati, sau consumati proaspeti sunt cea mai buna varianta alaturi de sunculita, kaiser, drob sau toba de casa.

Incearca trei retete de mezeluri de casa:

1. Carnati de casa:

 

 

Ingrediente pentru carnati de casa:

1 kg pulpa de porc
1 kg pulpa de vita
200 gr slanina
sare
piper
boia de ardei iute
boia de ardei dulce
1 capatana usturoi
condimente pentru carnati
mate

Mod de preparare:

Carnea taiata cuburi se trece prin masina de tocat, impreuna cu slanina. Se curata usturoiul si se piseaza. Intr-un castron se adauga carnea, usturoiul si condimentele dupa gust. Matele se spala bine si se verifica sa nu fie sparte. La masina de tocat se pune ustensila pentru carnati, se pune matul si se face un nod la capat. Se umple matul cu compozitia de carne si se rasuceste la dimensiunea dorita. Se pune la frigider pana a doua zi cand se va afuma sau se aseaza pe o bara de lemn intr-o incapere racoroasa.

2. Cotlet de porc 

  

Ingrediente pentru cotlet de porc:

1 bucata de cotlet de porc  fara os de aproximativ 1 kg
2 linguri ulei de masline
1 ceasca de vin rosu fiert

Pentru marinada:

2 litri apa rece
2 linguri sare de mare
2 linguri zahar
1 lingura piper boabe
1 lingura boia picanta

Mirodenii: cimbru, rozmarin, coriandru 

Mod de preparare:

Bucata de carne intreaga, se spala in mai multe ape. Intr-un vas in care sa incapa carnea se pune apa rece, sarea, zaharul si mirodeniile. Se amesteca cu o lingura pana se topeste sarea si zaharul. Se adauga bucata de carne si se da la frigider pana a doua zi. Se unge un vas termorezistent cu putin ulei de masline. Se scoate carnea din marinada, se lasa sa se zvante, se unge cu putin ulei de masline si se pune in vasul pregatit. Se acopera cu hartie de copt si se da la cuptorul incins la 200 grade pentru 40 minute. Se inlatura hartia de copt, se adauga vinul fierbinte, se reduce temperatura la 180 grade si se lasa la cuptor pentru inca 15 minute. Dupa ce carnea a prins culoare, se intoarce pe partea cealalta si se mai lasa alte 15 minute.  La final, dupa ce se raceste, se taie in felii subtiri.

3. Pastrama din piept de pui 

 

 

Ingrediente pentru pastrama de casa:

1 piept de pui dezosat
2 foi de dafin
cateva boabe de ienihibar
piper macinat
1 lingura de sare
300 ml apa
2 linguri sos de soia
1 lingura de zahar
2 linguri de boia de ardei dulce
1 lingura de boia de ardei picant
2 catei de usturoi taiati felii 

Mod de preparare:

Pieptul de pui dezosat se taie in doua si se pune la marinat, timp de 24 de ore, impreuna cu toate ingredientele: dafin, ienihibar, sare, piper, apa, sos soia, zahar, boia picanta si usturoiul. Dupa ce a stat la marinat 24 de ore se scoate pieptul, se leaga bine cu o ata de bucatarie si se pune in cuptorul preincalzit la 150 C (foc mediu) timp de 2 ore impreuna cu putin din marinata. In prima jumatate de ora tava este acoperita cu o folie de aluminiu. Se stropeste din cand in cand cu sosul lasat in tava si se intoarce de mai multe ori. Se lasa la racit si se serveste taiat in felii de grosime medie.

Specialistii recomanda o dieta echilibrata si variata, tocmai de aceea nu trebuie sa elimini consumul de carne, ci doar sa alegi variante sanatoase, sa cresti consumul de legume, fructe, cereale si lactate si sa completezi dieta cu cel putin 30 de minute de miscare zilnica.  

Articolul urmator
Cartofi dulci la cuptor: cea mai bună rețetă
Cartofi dulci la cuptor: cea mai bună rețetă
Ce fel de casa ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce fel de casa ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.2 (9)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.