Rețete delicioase
Înapoi la

Pâine de conopidă cu usturoi, o rețetă de post ușoară și delicioasă

Pâine de conopidă cu usturoi, o rețetă de post ușoară și delicioasă

Roxana R

Timp de gătire:
15-30 minute
Porții:
4-6 porții
Dificultate:
Rețete ușoare
Modalitate de preparare:
Retețe la cuptor
Pâine de conopidă cu usturoi, o rețetă de post ușoară și delicioasă

Caracteristici

Dacă îți place să prepari pâine de casă, dar te-ai plictisit de rețetele clasice, încearcă ceva nou! Pâinea de conopidă este delicioasă, ușor de preparat și ideală în perioada postului.

Poate nu te-ai gândit niciodată că se poate face pâine și dintr-o legumă. Ei bine, da, se poate! Și este chiar foarte simplu. Poți face pâine de casă din conopidă, condimentată cu puțin turmeric și servită cu usturoi pe deasupra. Dacă vrei să obții o pâine și mai aromată, cu un gust deosebit de brânză delicioasă, trebuie doar să adaugi puțină drojdie.

paine de conopida

Iată cum se prepară pâinea de conopidă!

Ingredientele necesare

- 1 conopidă tăiată bucăți;

- 1 ceașcă de făină;

- 2 căței de usturoi mari, mărunțiți;

- 3 lingurițe de drojdie (opțional);

- ½ linguriță de turmeric;

- ½ linguriță de sare;

- 1 linguriță de piper negru.

Mod de preparare

  1. Preîncălzește cuptorul.

  2. Pune conopida în blender și paseaz-o până obții o pastă de consistența orezului. Mută conținutul într-un bol mare.

  3. Adaugă în bol făina, usturoiul, turmericul, sarea, piperul și amestecă bine, până când se combină toate ingredientele.

  4. Pregătește o tavă cu foaie de copt și întinde amestecul, astfel încât să aibă o grosime de aproximativ 6 mm. Lasă la copt timp de 25 de minute și verifică des, ca să vezi când încep marginile să capate culoarea aurie.

  5. După ce s-a copt pâinea de conopidă, scoate-o din cuptor și tai-o în felii mai lungi.

Poți servi pâinea de conopidă sub formă de bruschette, cu roșii și usturoi deasupra, sau cu sos pesto. De fapt, poți consuma această pâine sub orice formă dorești, lasă-ți imaginația să decidă! Este un aliment hrănitor și sănătos. În plus, pâinea de conopidă este foarte gustoasă, având o aromă aparte, care va face postul mai ușor de suportat.

Înceracă și tu această rețetă foarte simplă, cu care îi poți surprinde pe musafiri în aceste zile! De ce să le servești pâine obișnuită, de la magazin, când poți prepara tu ceva deosebit și gustos? Pâinea de conopidă este 100% naturală, nu trebuie să adaugi amelioratori, deci vei avea în casă și un aliment foarte sănătos.

Vezi și cum se face prăjitura de post cu nuci și gem, desertul care ne amintește de copilărie

Surse foto: iStock

Articolul urmator
„Mâncarea puturosului" după rețeta Gabrielei Cristea, un preparat rapid și extrem de gustos. Nu o să îți vină să crezi de cât de puține ingrediente ai nevoie!
„Mâncarea puturosului" după rețeta Gabrielei Cristea, un preparat rapid și extrem de gustos. Nu o să îți vină să crezi de cât de puține ingrediente ai nevoie!
Cât de bine ştii să scrii?
Incepe quiz
Cât de bine ştii să scrii?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.