Rețete delicioase
Înapoi la

Cea mai simpla reteta de placinta cu spanac si branza

Cea mai simpla reteta de placinta cu spanac si branza

Redactor Alexa Galgau

Una dintre cele mai savuroase combinatii culinare pe care le poti face este aceea dintre branza si spanac. Cele doua alimente merg perfect impreuna, pentru ca se completeaza ca gust si textura, fiind perfecte pentru a face, de exemplu, o placinta delicioasa din ele. Daca esti pasionata de produsele de patiserie si ti-e pofta de un aperitiv minunat, te invitam sa incerci reteta de placinta cu spanac si branza de mai jos, gata in mai putin de o ora!

Placinta cu spanac si branza

Aceasta varianta de placinta cu spanac si branza este putin mai light decat altele, asa ca vei putea sa mananci linistita o portie fara sa iti faci griji in privinta siluetei. O felie are in jur de 200 de calorii, 4 g de grasimi saturate, 6 g de grasimi nesaturate, 11 g de carbohidrati, 4.5 g de fibre si 15 g de proteine. Asadar, poate fi chiar o mancare sanatoasa, atat timp cat te poti opri doar la o portie!

Ingrediente (6 portii):

- 1.2 kg de frunze proaspete de spanac, spalate si uscate;

- 125 ml de apa;

- o ceapa mare, taiata marunt;

- 200 g de branza ricotta (cea mai slaba);

- 60 g de branza feta slaba;

- 3 oua;

- 2 albusuri de ou;

- o legatura de patrunjel taiat marunt;

- o jumatate de lingurita de nucsoara; 

- sare si piper;

- 6 foi de placinta de la pachet;

- 2 lingurite de ulei de masline;

- 2 lingurite de crema de branza light.

Mod de preparare:

1. Preincalzeste cuptorul la 190 de grade Celsius. Pune spanacul intr-o cratita mare, alaturi de doua linguri de apa, acopera-l cu un capac si lasa-l la foc mediu pana scade, amestecandu-l din cand in cand (circa 5-7 minute). Scoate-l din cratita si lasa-l la scurs cam 20 de minute, pana se raceste complet. Stoarce cu mainile toata zeama din spanac, astfel incat sa ramana cat mai putin exces de lichid. Dupa ce s-a racit, pune-l pe un tocator si taie-l (nu foarte marunt).

2. Pune restul de apa intr-o cratita si adauga ceapa, da focul pe intensitate medie si las-o sa dea in fiert, apoi acopera cu un capac. Lasa cratita la foc mic, amestecand ocazional, pana cand se inmoaie ceapa (circa 10 minute). Scoate ceapa din apa si las-o la scurs. 

3. Adauga ceapa, branza ricotta si branza feta la spanac, apoi amesteca totul cu mainile. Bate putin ouale intregi cu albusurile intr-o cana, apoi toarna totul peste spanac. Adauga apoi patrunjelul si nucsoara, asezoneaza cu sare si piper dupa gust si amesteca foarte bine, astfel incat sa se imbine gusturile. 

4. Pune foile de placinta pe o suprafata curata de lucru. Mai intai acopera-le cu un prosop uscat, apoi cu unul umezit. Acest pas previne uscarea completa a foilor de placinta, mentinandu-le fragede. Amesteca separat uleiul de masline si crema de branza intr-un castronel, apoi foloseste o pensula pentru a intinde mixul pe foile de placinta. Tapeteaza o tava de placinta cu aceste foi. Toarna amestecul de spanac peste stratul de branza, apoi da tava la cuptor pentru circa 25-30 de minute, pana cand placinta capata o crusta aurie. Se serveste imediat. 

Daca preferi sa faci aluatul de placinta in casa, poti incerca aceasta reteta simpla:

Ingrediente aluat:

- 250 g de faina;

- 125 ml de apa;

- 2 linguri de ulei;

- o lingura de otet;

- o lingurita de praf de copt;

- putina sare.

Amesteca faina cu praful de copt, apoi cerne amestecul si pune-l intr-un bol. Fa o adancitura in mijloc si toarna ingredientele lichide, apoi amesteca-le pana cand se omogenizeaza complet. Aluatul trebuie sa fie maleabil, asa ca daca este prea dur, mai poti adauga apa calda, putin cate putin. Acest aluat iese si mai bun daca este lasat la frigider circa o jumatate de ora. Dupa aceea, trebuie sa il scoti pe o suprafata de lucru si sa il imparti in cate foi ai nevoie - in acest caz, 6 foi - pe masa data cu faina, ca sa nu se lipeasca aluatul de ea.

Iata un alt truc util daca vrei sa iti iasa aluatul de placinta cat mai bine: in loc sa impaturesti o foaie mai mare de aluat, pune una peste alta trei foi mai mici unse bine cu ulei intre ele. Dupa aceea, intinde-le cu sucitorul in foi mai mari. In acest mod se vor separa in timpul coacerii!

Incearca si tu aceasta reteta delicioasa de placinta cu spanac si branza si nu vei regreta!

Descopera inca doua retete cu spanac: spanac cu orez si spirale umplute cu spanac!

Articolul urmator
Ce să faci ca să nu-ți mai iasă sarmalele tari? Cele mai delicioase sarmale, după rețeta Ginei Bradea
Ce să faci ca să nu-ți mai iasă sarmalele tari? Cele mai delicioase sarmale, după rețeta Ginei Bradea
Care este cea mai mare calitate a ta?
Incepe quiz
Care este cea mai mare calitate a ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.