Rețete delicioase
Înapoi la

Rețetă de scovergi de la A la Z. Uite cum le pregătești ca la mama acasă

Rețetă de scovergi de la  A la Z. Uite cum le pregătești ca la mama acasă

Adina Saleh

Sorin Vlad

Articol revizuit de Sorin Vlad

Specialitate
Blogger culinar
Despre
Sunt blogger culinar din 2015. Bucataria pentru mine este o pasiune si este locul in care ma retrag dupa o zi grea la munca. Este posibil ca si pregatirea mea de chimist sa fi facut apropierea mai usoara de gastronomie, fiindca in mare parte...

Dacă nu știi care este cea mai bună rețetă de scorvergi îți venim noi în ajutor, oferindu-ți mai multe astfel de recomandări dintre care o poți alege pe cea care este pe gustul tău. Iată nouă rețete pline de gust și savoare pe care le poți pregăti ușor oricând ți se face poftă de acest preparat.

doua scovergi asezate pe o farfurie, una peste alta, acoperite cu cascaval ras , pe masa alaturi se gasesc doua cani din ceramica si cateva capatani de usturoi si un aparat de pasat usturoiul

Rețetă de scovergi din Ardeal

Rețeta de scovergi din Ardeal sau plăcintele ardelenești sunt o adevărată delicatesă. Pe vremea bunicilor noastre, când orice femeie trebuia să știe să facă plăcinte pentru a putea fi numită cu adevărat gospodină, aceste preparare erau considerate delicatese și se pregăteau în special de sărbători sau cu diverse ocazii importante. Această rețetă de scovergi este în continuare la mare căutare pentru gustul lor unic. Cei care ajung în Ardeal e musai să le încerce și cu siguranță se vor îndrăgosti de ele. Dar trebuie să știți că dacă aveți puțină răbdare, ele pot fi făcute de oricine. Conțin puține ingrediente, iar gustul și savoarea merită tot efortul și timpul investit.

Ingrediente:

  • 1 kg de făină;
  • 1 cub de drojdie de bere;
  • 1 lingură de ulei;
  • puțină sare;
  • apă călduță.

Umplutura:

  • piure de cartofi;
  • varză murată tăiată mărunt și călită cu puțin ulei;
  • verdeață tăiată mărunt și călită cu puțin ulei și sare ( mărar, ceapă verde, spanac, lobodă).

Mod de preparare:

  1. Drojdia se va lăsa la înmuiat într-un pahar cu apă călduță până când se topește, apoi amestecă cu făina, uleiul și un praf de sare și adaugă atâta apă călduță cât să se formeze un aluat ce se va putea întinde.
  2. Trebuie frământat foarte bine și lăsat la dospit aproximativ jumătate de oră, până când vezi că a crescut suficient de mult pentru a putea face plăcintele.
  3. Când dospește aluatul, ideal este să-l ții într-un loc cald și să acoperi vasul în care este cu un prosop.
  4. Când a terminat de dospit, taie-le în bucăți cărora le vei da o formă rotundă pe care le vei întinde apoi cu făcălețul și vei obține o foaie rotundă de aproximativ 1 cm grosime și de mărimea unei farfurii plate.
  5. Cele mai căutate sunt plăcintele cu cartofi, dar în funcție de preferință le poți umple cu ce dorești.
  6. După ce ai așezat umplutura în mijloc, prinde marginile și unește-le la mijloc, apoi întinde-le cu făcălețul pentru a le da formă rotundă și plată. Când ai terminat de umplut toate plăcintele le vei prăji în puțin ulei, doar cât să acopere fundul tigăii. Trebuie prăjite pe ambele părți.
  7. După ce sunt gata poți să razi peste ele cașcaval și să pui smântână.

 placinte din Ardeal asezate una peste cealalta pe o farfurie, acoperite cu cascaval ras si un fir de patrunjel deasupra

Citește și: Cum prepari cea mai delicioasă focaccia cu usturoi- rețeta cu frământare ușoară

Rețetă de langosi din Ardeal

Aceste scovergi se mai numesc și langoși, iar rețeta diferă puțin de prima și în ce privește ingredientele și modul de prăjire. Spre deosebire de rețeta de scovergi precedentă, aceasta are și lapte în compoziție și se prăjesc în baie de ulei pentru a deveni rumene pe toată suprafața.

Ingrediente:

  • 1 kg faină;
  • Aprox 700 grame lichid (jumătate apă, jumătate lapte);
  • 42 grame drojdie proaspătă sau 14 grame drojdie uscată);
  • 10 grame sare;
  • 15 grame zahăr;
  • Aproximativ 50 ml ulei de floarea soarelui;
  • Ulei din abundență pentru prăjit;

Opțional pentru servit:

  • 150 grame smântână;
  • 150 grame brânză sărată de oi;
  • Un cățel mic de usturoi;
  • Mărar și ceapă verde după gust;

Mod de preparare:

  1. În bolul cu făina amestecă sarea și zahărul.
  2. Pune drojdia sfărâmată în lichidul jumătate apă/ jumătate lapte, care trebuie să fie călduț. Amestecă puțin ca să se dizolve drojdia, apoi toarnă-l peste faină.
  3. Coca trebuie să fie foarte moale și lipicioasă. Dacă nu este așa, atunci trebuie să mai pui, fie lapte, fie apă.
  4. Trebuie frământat doar până ce vezi că toată făina este bine încorporată.
  5. După ce ai frământat, toarnă deasupra aproximativ 50 ml ulei, și mai băgă mână, din nou, în cocă, doar cât să se dezlipească tot de pe marginile castronului și să poți aduna aluatul într-o bilă. Acoperă-l apoi cu folie de plastic.
  6. Lăsă-l la dospit cam zece – cincisprezece minute la loc cald.
  7. După dospire, unge-ți mâinile și masa cu ulei, scoate aluatul din castron și împarte-l în 12 bucăți. Dă-i fiecărei bucăți o formă de bilă, apoi acoperă-le cu o folie de plastic și le mai lăsă la dospit încă zece minute.
  8. Le vei da formă la fel ca la rețeta anterioară.
  9. Pasul imediat următor este să pregătești baia de ulei și să pui vasul cu ulei la încins.
  10. Prăjirea pe ambele părți trebuie sa dureze aproximativ 1 minut. Acestea se vor rumeni frumos pe toată suprafața.
  11. Pentru cine dorește se poate face un amestec cu smântână, brânză, usturoi dat prin presa, ceapă verde și mărar. Servim langoșii unși pe deasupra cu aceasta pastă. Această rețetă de scovergi din Ardeal vă va fermeca.

placinte langoși rumene si acoperite cu cașcaval ras si smantana

citește și: Reteta de quesadilla cu pui, un deliciu cu aroma mexicana

Rețetă de scovergi cu brânză

O altă rețetă de scovergi delicioasă este cea în care se folosește brânza ca ingredient de bază. Aceasta este o rețetă din Muntenia, unde se mai numesc și turte cu brânză sau li se spune simplu plăcinte cu brânză.

Ingrediente:

  • 500 g faină;
  • 25 g drojdie proaspătă;
  • 300 ml lapte (sau apa);
  • 1 linguriță rasă de sare;
  • 1 linguriță de zahăr;
  • 2 linguri de ulei;

Umplutura

  • 250 brânză dulce de vaci (sau urda);
  • 1 ou mare;
  • 2 linguri de zahăr;
  • 2 linguri de griș;
  • un praf de sare;
  • un plic de zahăr vanilat.

Mod de preparare:

  1. Pentru rețeta de scovergi cu brânză cerne făina într-un bol și fă o adâncitură în mijlocul ei, unde va fi pusă drojdia amestecată cu lingurița de zahar și puțin lapte cald (din cantitatea data).
  2. Lăsă 10 minute să se activeze și apoi adaugă sarea și uleiul și începe să frămânți adăugând puțin câte puțin din laptele cald (nu fierbinte).
  3. Acoperă bolul și lăsă aluatul să crească vreo oră sau până când își dublează volumul.
  4. Apoi îl vei împărți în 10 porții aproximativ egale.
  5. Cât se odihnește aluatul pregătește umplutura amestecând toate ingredientele date. Dacă folosești o urdă nu prea uscată, adaugă și două linguri de griș pentru a absorbi umiditatea dar, dacă ai o brânză scursă nu este nevoie să faci asta.
  6. Întinde apoi cu un făcăleț fiecare bucată de aluat formând un disc de aproximativ 15 cm diametru, pune câte o lingură plină din umplutură pe aluat și închide marginile bine. Este foarte important să fie bine sigilate să nu curgă umplutura când le vei prăji.
  7. Când ai terminat de umplut, poți pune la prăjit scovergile în ordinea în care le-ai făcut, în ulei încins la foc mediu-mic până se rumenesc frumos deasupra. La foc mare se vor arde deasupra și vor rămâne crude în interior.

 Rețetă de scovergi simplă

Pentru a vă aminti de gustul copilăriei, vă propunem o rețetă tradițională, însă, extrem de ușoară pe care oricine o poate prepara, chiar și cine nu este foarte priceput în bucătărie. Iată ce conține această simplă rețetă de scovergi.

Ingrediente:

  • 500 grame făină;
  • 300 ml apă călduţă;
  • 2 linguri ulei;
  • 1 lingură zahăr;
  • 1 linguriţă sare;
  • 7 grame drojdie uscată (sau 25 grame proaspătă).

Mod de preparare:

  1. Se începe cu prepararea aluatului după cum urmează. Amestecă drojdia uscată cu făina și sarea, după care se poate adăuga apa în care s-a dizolvat zahărul, însă, puțin câte puțin, nu toată apa deodată.
  2. Frământă bine după care se adaugă uleiul.
  3. Pe urmă frământă-l până în momentul în care nu se mai lipește aluatul de mâini, iar apoi lasă-l la dospit până când își dublează volumul.
  4. Formează bile uniforme din aluat. Unge-ți mâinile cu ulei și începe formarea scovergilor apăsând cu degetele pe ele.
  5. Acestea nu trebuie neapărat întinse cu sucitorul, ci cu mâinile presând continuu cu degetele, pentru a forma acele denivelări.
  6. După ce le-ai dat formă, se pun pe suprafața de lucru unsă dinainte cu ulei și se mai presează puțin cu degetele până când au forma dorită.
  7. După aceea le poți pune la prăjit în uleiul bine încins. Imediat ce sunt puse în ulei își vor forma denivelările dorite. Se prăjesc bine pe ambele părți.Trebuie supravegheate în permanență, fiindcă se pot arde extrem de ușor, fiind foarte subțiri.
  8. După ce s-au făcut, le vei scoate pe un șervet de hârtie pentru a se scurge uleiul și le vei lăsă la răcit.
  9. Se adaugă zahăr pudră și se servesc calde.

patru bucati de placinte prajite si asezate pe un platou alaturi de un castron mic cu smantana

Citeste si: Rețeta de cozonac cu smântână: cresc pufoși și nu crapă

Rețetă de scovergi de post

Pentru a prepara aceste scovergi ai nevoie de puține ingrediente, având în vedere ca ele sunt și de post. Pot fi consumate în loc de pâine sau cu gem sau miere. Iată ce conține rețeta.

Ingrediente:

  • 500 de grame de faină;
  • 350 ml de apă;
  • 6 grame de drojdie uscată;
  • ulei, sare, zahăr.

Mod de preparare:

  1. Se începe cu prepararea aluatului prin amestecarea făinii cu zahărul și drojdia.
  2.  Frământă bine, după care adaugă treptat apa, care este de preferat sa fie călduță și apoi sarea. Acest proces nu ar trebui să dureze mai mult de 10 - 15 minute, după care aluatul ar trebui să-l acoperi cu un prosop și să-l lași la dospit timp de aproximativ o oră.
  3. Ulterior se rup bucăți egale din el, iar ca turtele să se facă mai ușor se formează mai întâi bile, la fel ca la precedentele rețete de scovergi, după care se întind pe blat cu ajutorul unui făcăleț.
  4. După ce le-ai dat formă se mai lasă la dospit încă aproximativ 10 minute, timp în care, într-o cratiță, pune la încins aproximativ 500 de mililitri de ulei.
  5. Lăsă focul la mediu, nu tare, pentru a nu se arde și începe să prăjești scovergile pe ambele părți. Mare atenție la acest pas, deoarece dacă focul va fi prea mare aluatul se va arde la exterior în timp ce în interior vor rămâne nepătruns.
  6. Când s-au rumenit pe o parte, întoarce-le pe cealaltă. La final le poți așeza suprapuse pe o farfurie cu servețele de bucătărie între ele, pentru a absorbi excesul de ulei. 

Rețetă de scovergi pufoase

Dacă vrei să faci ceva mai deosebit, poți încerca prepararea celor cu iaurt. Pentru această rețetă de scovergi ai nevoie de următoarele:

Ingrediente:

  • 550 de grame de făină;
  • 7 grame de drojdie uscată;
  • 400 de grame de iaurt;
  • trei gălbenușuri;
  • 4 linguri de zahăr;
  • 100 grame de unt;
  • vanilie;
  • coajă de portocală;
  • sare;
  • zahar pudră;
  • ulei.

Mod de preparare:

  1. Ca în cazul celorlalte rețete de scovergi, pregătește mai întâi făina și adăugă peste ea drojdia, zahărul, gălbenușurile, sarea, vanilia și coaja de portocală.
  2. Ulterior topește untul într-o tigaie, pune peste el iaurtul și amestecă bine, până când obții o combinație omogenă. Toarnă acest amestec peste faină și începe să frămânți aluatul timp de aproximativ un sfert de oră.
  3. Lasă-l la dospit 45 de minute acoperit cu un prosop, după care porționează-l în bucăți egale, pe care ulterior le vei aplatiza cu ajutorul unui făcăleț.
  4. Prăjește scovergile în ulei la foc potrivit și ai grijă să le întorci când se rumenesc.
  5. La final așază-le pe servețele, pentru a înlătura excesul de ulei, după care presară peste ele zahar vanilat.

doua bucati de scovergi prajite asezate una peste cealalta pe o farfurie sub o fata de masa in carouri albe cu rosu, alaturi de un tocator de usturoi si un castron mic cu cascaval ras

Rețetă scovergi fără drojdie

Această rețetă este una de criză, cam așa am putea să o numim, deoarece se poate face chiar și fără drojdie. Așadar, atunci când nu ai la îndemână acest ingredient și îți dorești să mănânci ceva bun, poți face această rețetă de scovergi fără drojdie. Din acest aluat se pot face și gogoși sau minciunele.

Ingrediente:

  • 150 grame iaurt (smântâna);
  • 2-4 oua, 1-2 linguri ulei;
  • 150 grame zahar tos;
  • un praf de sare;
  • 2- 3 linguri esență de rom;
  • coaja rasă de la o lămâie;

Mod de preparare:

  1. Se amestecă iaurtul cu ouăle, uleiul, zaharul tos, praful de sare, esența de rom, coaja rasă de lămâie, bicarbonatul și făina și se lasă 20 minute să stea la rece. Acest proces este pentru a se umfla făina și a se vedea dacă mai este nevoie să adaugi.
  2. Coca se întinde sub formă de foaie groasă de 1 cm.
  3. Scovergile se fac de obicei ca niște mini-lipiuțe prăjite în ulei. 
  4. La fel ca în cazul tuturor celorlalte rețete de scovergi, acestea se scot pe șervețel ca să absoarbă surplusul de ulei și se pudrează cât sunt calde. Pot fi consumate cu gem, cu brânza dulce sau sărată, cu smântână simplă sau îndulcită.

Rețeta de scovergi cu bicarbonat

Această rețetă de scovergi este una foarte simplă și foarte ușor de preparat. Ca și precedenta este făcută cu bicarbonat, însă, aceasta necesită mult mai puține ingrediente.

Ingrediente:

  • 1 kg faină;
  • 1 linguriță și jumătate de bicarbonat de sodiu;
  • 750 ml apa;
  • 1 lingurița de sare;
  • ulei pentru prăjit;
  • Cantitățile se pot înjumătății dacă vei considera că nu vrei să faci foarte multe scovergi.

Mod de preparare:

  1. Într-un vas se pune făina și bicarbonatul și se amestecă bine.
  2. În alt vas vei pune apa împreună cu sarea la încălzit și amestecă până la dizolvarea sării.
  3. Toarnă apoi puțin câte puțin din apa cu sare peste amestecul de făină cu bicarbonat și amestecă până obții o cocă consistentă care va putea fi întinsă cu sucitorul.
  4. Presară făina pe blat, tăie bucațele din coca, rotunjeste-le în palme și apoi întindele cât să intre în tigaie.
  5. Le vei pune la prăjit în ulei încins (trebuie să fie ulei cât să le ajungă nu foarte puțin).
  6. Scovergile vor face bule de aer și trebuie să apeși ușor pe ele.
  7. Întoarce-le și pe cealaltă parte și când sunt gata le poți scoate pe o farfurie întinsă.
  8. Pentru a elimina excesul de ulei, poți proceda la fel, așezând un șervețel pe farfurie înainte să le scoți.
  9. Scovergile sunt gata și se pot servi cu mujdei de usturoi, brânză, smântână, cașcaval, simple sau oricum după gustul fiecăruia.

patru bucati de scovergi rumene asezate pe un tocator langa o legatura de menta

Rețeta de scovergi turcești

Această rețetă de scovergi turcești este puțin diferită de cele cunoscute la noi, dar sunt foarte populare, apreciate, iar gospodinele noastre au început tot mai des să le prepare pentru gustul lor extrem de delicios. Aceste plăcinte turcești cunoscute și sub denumirea de gozleme se pot umple și cu carne tocată, spanac, brânză feta, cartofi sau ciuperci. Pentru a prepara aceste plăcinte poți să cumperi aluatul gata preparat din supermarketuri, unde îl vei găsi fie proaspăt, fie congelat sub formă de foi de plăcintă. Iată ce trebuie să ai pentru prepararea acestor delicatese.

Ingrediente:

  • 1 pachet foi;
  • 250 grame feta/telemea;
  • 1 lingurița mărar tocat;
  • 2-3 linguri lapte;
  • puțin ulei;

Mod de preparare:

  1. Dă brânza feta sau telemeaua prin răzătoarea cu găuri mari, apoi o amestecă cu pătrunjelul sau cu mărarul tocat fin, depinde ce verdeață vrei să folosești.
  2. Desfă cu grija foile, apoi taie fiecare foaie în două părți egale și întinde una dintre jumătăți pe masă și unge-o cu o pensulă cu puțin lapte, cât să fie umed aluatul, apoi adu colțurile în centrul foii.
  3. Presără brânza pe deasupra foii împăturite. Îndoaie, din nou, marginile astfel încăt să nu curgă umplutura,
  4. Prinde partea de sus a foii și o adu în centru, apoi închide plicul aducând partea de jos a foii peste partea de sus.
  5. La fiecare împăturire a foii, să umezești ușor cu lapte marginea foii astfel încât să se lipească bine de partea peste care a fost împăturită.
  6. Unge o tigaie cu puțin ulei și pune-o pe foc mediu. Când s-a încins, adăugă scovergile turcești și prăjește-le câte 3-4 minute pe fiecare parte.

Vei fi încântat de această rețetă de scovergi turcești și de rezultatul obținut, mai ales că aluatul nu trebuie pregătit, ci îl găsești în comerț. De altfel, indiferent ce rețetă de scovergi vei alege te vei putea bucura de gustul lor inconfundabil, plin de savoare și te vor duce cu gândul la copilăria petrecută la bunici, când erai răsfățat cu astfel de delicii.

surse:realitatea.net, retetefeldefel.ro, kanald.ro, retete-bune.ro, adevarul.ro, almanahonline.ro

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Plăcintă de post cu varză, după rețeta lui chef Sorin Bontea. Care este secretul
Plăcintă de post cu varză, după rețeta lui chef Sorin Bontea. Care este secretul
Ce fel de mama vei fi?
Incepe quiz
Ce fel de mama vei fi?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.