Rețete delicioase
Înapoi la

Trei rețete de prăjturi afrodisiace

Trei rețete de prăjturi afrodisiace

Redactor Alexa Galgau

Timp de gătire:
45-60 minute
Porții:
4-6 porții
Dificultate:
Rețete ușoare
Modalitate de preparare:
Retețe la cuptor
Trei rețete de prăjturi afrodisiace

Caracteristici

Dacă vrei să îți condimentezi viața sexuală, poți apela cu încredere la anumite ingrediente care îți trezesc nu doar apetitul pentru mâncare, ci și cel pentru sex! Și pentru că se apropie Valentine's Day, de ce să nu înveți să prepari niște prăjituri afrodisiace, cu care să îl surprinzi pe iubitul tău?

Iată trei rețete cu care să îl seduci!

Prăjituri afrodisiace

Negrese cu rodie și sare de mare

negrese cu ciocolată

Ingrediente:

  • 120 ml ulei de cocos sau ulei de măsline;
  • 250 g zahăr organic;
  • 90 g pudră de cacao;
  • 1/2 linguriță sare de mare;
  • 1 linguriță de esență de vanilie;
  • 2 ouă mari;
  • 40 g făină albă;
  • 100 g boabe de rodie;
  • 2 linguri de fulgi de cacao.

Mod de preparare:

  1. Preîncălzește cuptorul la 175 de grade Celsius și tapetează o tavă cu hârtie de copt.

  2. Amestecă într-un vas mare uleiul de cocos, zahărul, pudra de cacao și sarea, apoi adaugă vanilia și ouăle. După ce le omogenizezi, adaugă făina și formează un aluat din ingrediente.

  3. Toarnă aluatul în tavă și presară deasupra boabele de rodie și fulgii de ciocolată. Pune prăjitura la cuptor circa 40 de minute și scoate-o când trece testul cu scobitoarea.

  4. După ce se mai răcesc negresele, presară peste ele puțină sare de mare de calitate, care accentuează gustul de cacao. Taie-le după ce se răcește complet blatul.

Tiramisu cu căpșuni și cheesecake la pahar

tiramisu la pahar cu fructe

Ingrediente:

  • 100 g căpșuni;
  • 250 g mascarpone la temperatura camerei;
  • 120 g iaurt grecesc;
  • 2 linguri de miere;
  • 1 linguriță de vanilie;
  • 150 g de migdale măcinate;
  • 1 lingură de miere;
  • 30 g ciocolața neagră, dată pe răzătoare;
  • 1 lingură de suc de portocale;
  • 6 căpșuni mici (opțional).

Mod de preparare:

  1. Amestecă sucul de portocale cu căpșunile și lasă-le deoparte circa 30 de minute. Combină brânza mascarpone, iaurtul grecesc, mierea și vanilia într-un castron și amestecă-le până se omogenizează.

  2. Amestecă migdalele măcinate cu mierea într-un vas, până aceasta se încorporează și obții o crustă sfărâmicioasă.

  3. Pune amestecul de migdale la baza a șase pahare transparente, presându-l puțin. Adaugă peste el căpșunile, apoi crema de mascarpone, încă un strat de fructe și presară deasupra ciocolata dată pe răzătoare. Poți decora fiecare pahar cu câte o căpșună.

Minitarte cu cacao și nuci pecan

mini tarte cu fructe

Ingrediente:

  • 1 conservă de lapte de cocos;
  • 300 g ciocolată neagră, cu 50-60% cacao;
  • 300 g nuci pecan tăiate în jumătăți;
  • 3 linguri de zahăr alb;
  • 1/4 linguriță de scorțișoară;
  • 3 linguri de unt nesărat, topit;
  • 1/4 linguriță de sare;
  • 22 bucăți de zmeură, pentru decor.

Mod de preparare:

  1. Înainte de toate, ține la frigider laptele de cocos, ca să devină solid.

  2. Adaugă nucile pecan într-un robot de bucătărie și procesează-le până sunt măcinate complet. Adaugă zahărul, scorțișoara și untul topit, apoi procesează din nou, până se omogenizează.

  3. Presează acest mix într-o tavă de minibrioșe, folosind cam 1 lingură de blat pentru fiecare formă de brioșă (în total o să ai 22 de minitarte). Pune formele de tarte la frigider o jumătate de oră, după ce le acoperi cu un șervețel sau un prosop.

  4. Scoate-le de la frigider și pune-le în cuptorul preîncălzit la 175 de grade Celsius, timp de 10 minute, până se rumenesc ușor. 

  5. Scoate-le de la cuptor și lasă-le la răcit. Scoate laptele de cocos de la frigider și scurge zeama din conservă, păstrând doar partea solidă. Pune-o într-o cratiță mică.

  6. Adaugă peste laptele de cocos ciocolata neagră și dă focul pe intensitate mică, amestecând din când în când, până când cele două ingrediente se omogenizează.

  7. Ia de pe foc amestecul și toarnă câte o lingură de cremă în fiecare formă de tartă.

  8. Pune tartele la rece până se întărește complet crema, cel puțin două ore. Abia apoi scoate-le din tava pentru minibrioșe cu ajutorul unui cuțit ascuțit. Înainte de a le servi, pune câte o bucată de zmeură pe fiecare tartă.

Aceste prăjituri conțin ingrediente afrodisiace care vă vor deschide apetitul pentru o seară incendiară!

Învață și cum să faci o cremă de cacao delicioasă!

Articolul urmator
Tartă cu praz: cele mai gustoase rețete
Tartă cu praz: cele mai gustoase rețete
Ar trebui să îți faci breton?
Incepe quiz
Ar trebui să îți faci breton?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.