10 lucruri pe care un bărbat nu ar trebui să ți le ceară niciodată

10 lucruri pe care un bărbat nu ar trebui să ți le ceară niciodată

Sorina Corneanu

Se spune că iubirea are multe fețe, iar asta poate fi parțial adevărat, însă, oricâte forme ar putea lua, dragostea nu ar trebui să te aducă în punctul în care să te schimbi pentru a fi acceptată. Atunci când o persoană te alege să-i fii alături, va trebui să te accepte exact așa cum ești. Decât să își consume energia schimbându-te, mai bine ar căuta direct ceea ce își dorește! E esențial să te gândești la asta imediat ce simți că lucrurile scapă de sub control!

Iată 10 lucruri pe care un bărbat care te iubește nu ar trebui să ți le ceară niciodată!

Să îți schimbi lookul. Dacă îți spune că ți-ar sta mai bine într-o fustă scurtă, că ar trebui să renunți la jeanși sau că ar trebui să încerci să îți schimbi culoarea părului, poate ar fi cazul să te gândești de două ori înainte de a continua relația și să te întrebi de ce nu a căutat direct acest tipar. Indiferent că nu știe exact ce vrea sau că e mai important felul în care arăți atunci când ieșiți cu prietenii decât ceea ce ești tu de fapt, nu prea există scuze care să-l salveze. E destul de clar că îți cere să te schimbi pentru a fi pe placul lui!

Să nu mai ieși cu prietenele tale. Crezi că așa ceva e demodat? Nu e deloc. Încă sunt extrem de multe cupluri în care unul dintre parteneri decide când, unde și dacă vor ieși. Dacă ai ajuns în situația în care îți cere să îți petreci tot timpul cu el și să renunți la ieșirile cu prietenele tale, nu e semn bun. Nu te amăgi că îl vei schimba tu, că totul va fi bine și că veți fi fericiți. Nu faci decât să lași timpul să îngreuneze lucrurile și mai mult!

Vezi semnele care îți spun că un bărbat te iubește!

Să rupi legătura cu familia. Familia rămâne cea mai importantă, orice ar fi! Dacă ești într-o relație în care partenerul e deranjat de relația cu părinții tăi, nu îi place sau începe să îți spună să rărești vizitele, sănătos ar fi să rupi legătura imediat! Dacă accepți o dat, va crede că ești ușor de manevrat, iar lucrurile se vor înrăutăți și mai mult!

Nu-ți oferă spațiul și timpul de care ai nevoie pentru a fi doar tu cu tine. Dacă auzi frecvent replici precum de ce ai nevoie să fii singură sau eu ce rol am în viața ta, ai de-a face cu un manipulator posesiv și ar trebui să fugi mâncând pământul! Un om care vrea să pună stăpânire pe tine îți fură independența, iar la un moment dat vei începe să simți că nu mai poți face nimic fără ajutorul lui!

cuplu care se cearta

Să renunți la aspirațiile, bucuriile, micile plăceri și scopurile tale este ceva ce nu ar trebui să faci niciodată într-o relație. Un bărbat care te iubește are grijă să te susțină, să se implice alături de tine și să se bucure pentru fiecare reușită a ta! Dacă nu se întâmplă așa, ar trebui să te gândești încă o dată de ce mai ești într-o relație cu un astfel de om și unde crezi că veți ajunge. Nu există nimic care să-l scuze atunci când vrea să te tragă înapoi!

Să împărțiți conturile de socializare. Nimic nu e mai penibil decât să vezi cupluri care au același cont de socializare, fac schimb de parole sau își verifică în mod constant mesajele private. Încercarea aceasta de a-l controla pe celălalt, sperând că asta va garanta succesul și fidelitatea relației, nu este decât un semn clar de neîncredere – în primul rând în propria persoană. Așadar, nu! Nu trebuie să îți ceară niciodată să îi oferi parolele sau să împărțiți același cont. Dacă l-ai întâlnit și ți-a cerut asta… fugi!

Să te judece pentru ceea ce simți este din start un semn de neacceptare a emoțiilor tale. Emoțiile sunt instrumentul de bază și motorul celor mai multe acțiuni pe care le întrepinzi. Nu trebuie să schimbi ce simți doar pentru a nu-l deranja sau pentru a-l mulțumi pe el. Dacă ești cenzurată inclusiv, sau mai ales, la nivel emoțional, nu îți mai pierde timpul. Într-o relație normală, în care oamenii se iubesc, așa ceva nu se întâmplă!

 cuplu suparat

Să te preseze cu mutatul împreună, adoptarea anumitor obiceiuri comune și alte cerințe absurde - prezentate ca normalități într-o relație - nu sunt decât semne că vrea să se instaleze în viața ta în mod forțat și să preia controlul. Nu-l lăsa pe el să decidă când ești pregătită să faci anumite lucruri. Va considera că știe exact ce îți dorești și ce nu, iar mai târziu va decide tot el când trebuie să faci pasul decisiv! Independența ta este primul semn că ai o relație normală. Nu renunța la ea!

Nici măcar în dormitor nu trebuie să faci anumite lucruri, dacă nu îți plac, doar pentru că îți spune el că și le dorește. Totul ar trebui să fie în echilibru, iar comunicarea eficientă să devină un obicei. Nu-ți imagina că te va iubi mai mult, dacă îi oferi ceea ce așteaptă, în ciuda faptului că știe că te deranjează. Nu, deloc! Din contră. Niciun bărbat nu vrea femei fără personalitate, dar foarte mulți profită de ele! Nu vrei să fii și tu una! E mai ușor să crezi că partenerul tău este întotdeauna de vină și responsabil pentru nefericirea ta, dar poate că tu ești la fel de responsabilă pentru neregulile din relația ta și pentru ceea ce simți - tocmai pentru că îi tolerezi un anumit comportament care pentru el se traduce prin acceptare! 

cuplu in pat

Îți cere să fii altfel, să te comporți într-un anumit fel în fața prietenilor lui, să nu te machiezi sau să te machiezi conform așteptărilor lui înseamnă să te schimbe. Să îți schimbe obiceiurile, dorințele, felul în care tu reușești să te simți bine: iată unul dintre cele mai importante lucruri pe care nu trebuie să le accepți într-o relație. Nu te depersonaliza, nu renunța la tine pentru el!

Replica îl iubesc nu e o scuză bună! Mai ales într-un astfel de context, în care el nu caută decât o marionetă cât mai ușor de manevrat pentru a-și clădi propriul confort, fără a depune efort!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
5 lucruri pe care le fac femeile care descopera marea dragoste
5 lucruri pe care le fac femeile care descopera marea dragoste
Cu ce zodie nu ar trebui să fii niciodată?
Incepe quiz
Cu ce zodie nu ar trebui să fii niciodată?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (39)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.