10 metode de contracepție care te vor şoca!

10 metode de contracepție care te vor şoca!

Nicoleta Soare

În epoca modernă, ai la îndemână foarte multe surse de unde poţi afla informaţii necesare despre metodele de contracepție. Fie că vorbim despre pilulele contraceptive, plasturi, prezervative feminine sau masculine ori despre metode medicale precum diafragma şi steriletul, toate acestea sunt variante sigure folosite de multe cupluri care vor să se protejeze de o eventuală sarcină.

O preocupare a femeilor pentru contracepţie există încă din antichitate, când acestea apelau la tot felul de combinaţii ciudate şi licori pentru a nu rămâne însărcinate. Ele erau în stare chiar să bea mercur, să-şi lege de picior testicule de nevăstuică ori să folosească fecale de crocodil.

Descoperă mai jos câteva metode de contracepție foarte dubioase!

10 metode de contracepţie care te vor şoca!

1. Batoane din cacao și chinină introduse în vagin

În anii 1880, perioadă în care se testau diverse dispozitive pentru prevenirea unei sarcini, un farmacist din Anglia a scos pe piaţă nişte batoane din cacao şi chinină pe care femeile trebuiau să le introducă în vagin, înainte de actul sexual. Din păcate, această metodă de contracepţie nu a fost eficientă. Dimpotrivă, nu a reușit decât să provoace infecţii şi diverse probleme de sănătate.

2. Spălături vaginale cu suc de lămâie

Femeile foloseau sucul de lămâie, considerând că acesta are rolul de a acţiona ca o barieră împotriva spermatozoizilor. Acestea obişnuiau să înmoaie bureţi în zeamă de lămâie, apoi îi introduceau în vagin. De asemenea, se apela frecvent la spălăturile cu suc de lămâie, imediat după actul sexual.

3. Intestine de animale, pe post de prezervativ  

Unul dintre cele mai vechi prezervative a fost realizat dintr-un intestin de porc, care, surprinzător, avea şi „manual de utilizare”, iar recomandarea era să fie înmuiat în lapte cald înainte de utilizare. Nu ştim cât de eficientă a fost această metodă de contracepție, dar a fost în mod clar un început pentru ceea ce au ajuns astăzi să fie prezervativele.

4. Rădăcina de bumbac, la fel de eficientă precum pilula contraceptivă?

Bumbacul a fost folosit ca bază pentru un amestec din scoarţă de copac Acacia, miere de albine şi curmale, iar pasta rezultată trebuia aplicată pe o bucată de bumbac, introdusă apoi în vagin. Tot o metodă de contracepţie era considerată și mestecarea rădăcinii de bumbac, deoarece aceasta se presupunea că inhibă producţia de progesteron, hormonul care ajută la dezvoltarea unei sarcini.

5. O porție de mercur fierbinte, vă rog!

Civilizaţii întregi un considerat acest element un miracol, un fel de medicament universal cu proprietăţi minunate. Femeile erau sfătuite să bea mercur fierbinte pentru a preveni o sarcină. De fapt, această metodă provoca avortul spontan. Mai mult decât atât, având în vedere că este foarte toxic, mercurul consumat pe termen lung a provocat insuficiență renală, leziuni pe creier sau chiar moarte.

6. Diafragma din Opium

Oamenii din Indonezia au folosit opiu ca metodă contraceptivă. Înainte de actul sexual, femeile îşi introduceau în vagin capsula acestei plante, care acţiona ca o diafragmă.

7. Ceaiul de Busuiocul-cerbilor, o metodă de contracepție primitivă

Busuiocul-cerbilor este o plantă aromatică ce face parte din familia mentei şi pe care grecii şi romanii o foloseau pentru gătit. Se pare că o altă utilizare interesantă a acestei plante era ca metodă de contracepţie, femeile consumând-o sub formă de ceai, pentru a provoca menstruaţia şi avortul. Din păcate, consumul de cantități mari din acest ceai putea avea efecte mult mai neplăcute asupra organismului.

8. Duşuri cu... Cola

Iată o metodă pe cât de ciudată, pe atât de ineficientă. Femeile aveau impresia că o cană de Cola, nu băută, ci folosită pentru a face spălături vaginale după actul sexual, este la fel de eficientă precum pastila de a doua zi. Acestea erau convinse că zahărul şi dioxidul de carbon conţinut vor acţiona întocmai precum o metodă de contracepție.

9. Fecale de crocodil

Printre invenţiile care ar putea să te şocheze în ceea ce priveşte contracepţia se numără şi diafragma realizată din... fecale de crocodil şi miere. Femeile trebuiau să-şi introducă în vagin un astfel de amestec, care ar fi funcţionat ca o barieră, dar, din nefericire, efectul a fost fatal, provocând septicemie în majoritatea cazurilor.

10. Apă cu plumb

Încă din Grecia Antică se considera că apa în care fierarul răcea materialele înroşite era un lichid cu efecte contraceptive. Prin urmare, multe femei obișnuiau să consume o „astfel” de apă miraculoasă. La fel ca în cazul mercurului, consumul de apă cu conţinut de plumb nu a făcut decât să provoace probleme neurologice, convulsii, comă şi deces.

Ce părere ai despre aceste metode de contracepţie din trecut?

Surse foto: en.wikipedia.org; organicfacts.net, kidspot.com.au

Articolul urmator
10 momente critice care o fac pe o femeie să îl părăsească pe bărbatul pe care îl iubește
10 momente critice care o fac pe o femeie să îl părăsească pe bărbatul pe care îl iubește
Câți bărbați vor plânge după tine?
Incepe quiz
Câți bărbați vor plânge după tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.