Am aflat de curand de o conventie sociala care, recunosc, am simtit ca mi se adreseaza personal: se pare ca e inacceptabil pentru societate sa ai o relatie cu cineva de o varsta mai mica decat “jumatatea varstei tale adunata cu 7”. Iar in cazul in care ai curaj sa sfidezi regula, atunci trebuie sa te pregatesti sa te justifici in mod constant. Fie ca trebuie sa raspunzi curiozitatilor celor din jurul tau sau pur si simplu privirile iscoditoare ale oamenilor iti provoaca o reactie, relatiile in care diferenta dintre parteneri e vizibila cu ochiul liber starnesc mereu controverse carora trebuie sa le faci fata.
In cazul meu, regula se aplica invers, iar barbatii (mult) mai in varsta decat mine de care m-am indragostit mi-au dat asteptarile pe care le am de la dragoste peste cap. Efectul lor asupra mea e ireversibil si nici nu imi doresc altceva. Daca la 18 ani era o chestiune de ego sa cuceresc un barbat chiar mai batran decat dublul varstei mele, acum incep sa constientizez ca e doar o inclinatie naturala pe care, din fericire, n-am chestionat-o nici atunci cand presiunea celor din jur devenea greu de suportat. Am stiut dintotdeauna ca baietii de varsta mea, oricat de maturi ar fi, nu-mi vor putea oferi ceea ce eu astept de la o relatie. Colegele din liceu credeau ca sunt nebuna. Nici la facultate lucrurile nu s-au prea schimbat, am avut parte doar de aceleasi reactii care tradau scepticism si... repulsie?! Ceea ce pentru mine este cel mai natural lucru, pentru restul lumii nu reprezinta altceva decat un tabu: “Cum sa-ti placa de un barbat care ti-ar putea fi tata?”, ma interbau cu perplexitate. Daca si cele mai apropiate prietene ale mele reactioneaza asa, mi-am spus atunci, poate ca atunci ceva este in neregula cu mine, dar nu am nici cea mai mica intentie sa schimb ceva care se simte atat de... firesc.
Cativa ani mai tarziu mi-am dat seama ca nu e nimic in neregula cu mine daca imi doresc alaturi un barbat a carui personalitate este deja formata, un barbat care a trecut deja prin toate schimbarile, un barbat care si-a format deja o viziune despre lume, un barbat care ma poate invata lucruri pe care mi-ar lua o viata sa le descopar de una singura, nu doar despre lume, ci si despre mine insami. Acelora dintre voi care s-au gandit ca la mijloc nu sunt decat interese materiale, va spun doar ca nici n-ati putea fi mai departe de adevar.
Toti barbatii mai in varsta cu care am fost au avut temperamente extrem de diferite unul de altul. E complet gresit ca toti sa fie etichetati cu criza varstei de mijloc sau o stima de sine atat de precara incat trebuie sa cucereasca o femeie cu 20 de ani mai tanara ca sa isi demonstreze ca inca mai pot. De cele mai multe ori, se intampla exact invers, ei fiind cei care trebuie sa se lase convinsi ca si o femeie mai tanara le poate oferi ce au nevoie. Dar trebuie sa recunosc un lucru pe care toti seniorii l-au avut in comun, si anume senzatia duala, simultana de autoritate si protectie pe care mi-o inspira. Pana la urma, nu toti ne dorim pe cineva care sa protejeze acele parti din noi care ne fac sa ne simtim vulnerabili? Nu ne dorim oare pe cineva capabil sa anticipeze pericolele, pe cineva mereu pregatit sa confrunte cu o atitudine sigura toate amenintarile care ne pot da existenta peste cap, mai ales cand ele vin chiar din interiorul nostru? Si mai ales, nu e excitant atunci cand ii sfidezi autoritatea stiind ca o sa se sfarseasca cu incercarea lui de a te disciplina in cele mai surprinzatoare moduri?
Urmareste-ne pe Google News
