Ce este zombieing și cum îți afectează relația

Ce este zombieing și cum îți afectează relația

Sorina Corneanu

Poate că ai trecut și tu prin asta: cunoști pe cineva, vă întâlniți pentru o vreme și apoi dispare, doar pentru a reveni câteva luni mai târziu, din senin, cu clasicul: „Ce mai faci?”. 

Expertul în relații de cuplu și întâlniri Bela Gandhi susține că acest fenomen este mai des întâlnit decât ai crede și că există chiar și un nume pentru el: zombieing.

În vremuri în care, din păcate, cei mai mulți tineri consideră că parteneri se găsesc la orice pas, zombieing este ceva firesc, în acceptiunea celor mai mulți. Totuși, pe lângă faptul că este nepoliticos, nu este deloc firesc, ba chiar scoate la iveală un comportament potențial periculos. Bântuitorul, așa cum îl numește Bela Gandhi, nu are prea multă conștiință de sine și consideră că e normal ceea ce face și are tot dreptul să dispară și să revină în viața ta, fără ca tu să fii deranjată de asta. Cel mai adesea, aceste persoane sunt lipsite de stimă de sine și simt nevoia să se ridice umilindu-i pe ceilalți.

cum iti afecetaza zombieing relatia de cuplu

Zombieing este o tendință a relațiilor moderne, în care unul dintre parteneri nu are niciun gând serios, dar simte nevoia să îl țină pe celălalt în stand by și să revină la el atunci când dorește. În astfel de situații, cea mai bună decizie pe care o poți lua este să renunți imediat la persoana care lansează acest tip de joc. Până la urmă, nu vrei să investești timp și sentimente în ceva ce nu este real, nu?  

Află mai multe despre zombieing și cum poți evita o astfel de situație!

Pasul unu este să încerci să discuți cu persoana, să afli ce se ascunde în spatele acestui comportament, să descoperi ce dorește de la tine și să instaurezi câteva reguli care să conducă într-o direcție firească. Dacă nimic nu se schimbă, pasul doi, și ultimul, este să renunți!

Iată câteva semne care îți spun că te confrunți cu un astfel de partener:

- după o perioadă frumoasă, dispare, nu mai răspunde la mesaje și revine neașteptat, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat;  
- te ignoră, iar atunci când renunți la el, acesta revine cu un mesaj plin de afecțiune;  
- ]i face plăcere să te vadă suferind, doar pentru a te face să te simți bine pe moment, iar apoi să te aducă în aceeași stare;
- simți că inten'ionează să creeze dependentă prin comportamentul său schimbător;
- te caută numai atunci când consideră el și nu răspunde la mesajele tale;
- are scuzele perfecte și se comportă ca și cum nimic nu a fost în neregulă.  

ce este zombieing

Expertul în întâlniri Bella Gandhi încurajează ruperea acestor relații încă de la primul semn al instalării zombieingului, cu atât mai mult cu cât foarte multe astfel de legături cad în derizoriu, conduc la suicid, dependență emoțională, manipulare și distrug încrederea în sine a victimei.

Așadar, dacă te confrunți cu o astfel de situație, cauți răspunsuri și găsești mereu scuze, e momentul să faci o schimbare. Nu vrei să fii spațiul de joacă al nimănui, nu? Până la urmă, nu poți numi această legătură, cel puțin stranie, relație, poate nici măcar aventură. Tot ceea ce presupune o stare de confuzie și oscilație are potențialul de a se transforma într-o relație bolnavă, în care singura persoană afectată serios vei fi tu!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Limbajul iubirii îți poate sabota relația de cuplu?
Limbajul iubirii îți poate sabota relația de cuplu?
Cat de puternica este relatia voastra?
Incepe quiz
Cat de puternica este relatia voastra?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.