Mulți dintre noi am putea crede că abuzul se referă doar la agresiuni fizice, dar acest lucru nu este adevărat. Violența domestică este reprezentată de toate actele de agresiune fizică, psihică, sexuală, emoțională și psihologică. Orice comportament care sperie, terorizează, manipulează, rănește, umilește sau intimidează pe cineva este considerat abuz.
Atunci când devin victime ale violenței domestice, femeile tind să se învinuiască pentru asta și chiar să nu înțeleagă gravitatea situației în care se află. Abuzul în familie escaladează cu rapiditate de la amenințări la injurii și foarte multe dintre victime nu mai pot fi salvate. Cele care supraviețuiesc abuzului rămân marcate pe viață, consecințele violenței domestice fiind foarte severe și greu de suportat.
Nimeni nu ar trebui să accepte o astfel de situație, dar, din păcate, multe dintre victime nu găsesc niciodată puterea sau curajul de a pleca de lângă persoana care o agresează. Chiar și așa, există și cazuri mai fericite în care persoana agresată reușește să scape de abuzator și să-și croiască un nou drum în viață. Te invităm să citești în rândurile de mai jos povestea Alexandrei, o mamă care a reușit să scape de soțul ei abuzator după mulți ani de chin.
“Mă plimbam pe minunatele străzi ale Parisului alături de fiica mea, căutând acea cafenea specială cu vedere la Turnul Eiffel. Nu voiam să merg acolo pentru croissantele delicioase și nici pentru renumitul espresso, ci pentru a-mi recăpăta puterea și libertatea. Urma să pun punct unei perioade groaznice din viața mea pentru ca mai apoi să încep să trăiesc cu adevărat alături de fiica mea.
Cafeneaua pe care o căutam era un loc pe care îl inventasem în urmă cu ceva timp la terapie. Îmi creasem un loc sigur în care să mă ascund atunci când mintea mea era năvălită de toate acele amintiri oribile pe care mi le-a creat soțul meu. Am fost victima violenței domestice, am fost urmărită, amenințată și terorizată și trebuia să îmi găsesc un loc în care să mă liniștesc atunci când totul devenea prea greu de suportat. Așa a luat naștere acea imagine a cafenelei minunate din Paris unde mă puteam ascunde el. Era locul meu sigur și liniștit, unde nu putea intra nimeni niciodată.
Dintotdeauna am plănuit să vizitez Parisul alături de fiica mea atunci când teroarea se va termina. Voiam doar să-mi găsesc pacea și să scap de anii de chin pe care i-am suportat în timp ce aș fi stat la o masă într-o cafenea liniștită. În acel loc voiam să respir adânc și să mă eliberez de toată rușinea și durerea de care am avut parte timp de atât de mulți ani fără acordul meu.
În timp ce mergeam înapoi spre hotel, într-o seară, am observat cafeneaua. Respiram din ce în ce mai greu și imediat am început să plâng... de ușurare. În sfârșit găsisem acel loc în care urma să-mi recapăt toată puterea. Am intrat imediat în cafenea și m-am așezat la o masă specială, masa mea. Mă simțeam ca și cum aș mai fi fost acolo și parcă sufletul meu mă ghida spre acea masă care era numai și numai a mea. Eram într-un fel de călătorie spirituală în care urma să mă regăsesc pe mine cea dinainte de traumă.
Experimentarea traumelor schimbă semnificativ felul în care funcționează organismul uman. Este ca și cum în ADN-ul tău s-ar imprima durerea și suferința și ești nevoită să trăiești cu asta zi de zi. Corpul este devastat de frică, tensiune, incertitudine și începi să te simți din ce în ce mai rău. Ei bine, aici, la Paris am reușit să mă simt în siguranță după foarte mult timp. În sfârșit, corpul meu se eliberase de acea spaimă și mă simțeam liniștită, împlinită.
Această excursie la Paris reprezintă pentru mine un nou început, dar și sfârșitul unei perioade foarte grele din viața mea. Este sfârșitul uni relații abuzive cu un bărbat care a spart ușa de sticlă din casa noastră în timp ce încercam să-mi protejez fiica care se ascundea în dormitor. Este sfârșitul unei relații în care eram nevoită să sun seară de seară la 112 implorând poliția să vină la noi pentru a ne proteja de bărbatul care voia să ne omoare. Eram victimele violenței domestice și nici măcar nu eram conștientă de acest lucru.
Atunci când ești abuzat de foarte mult timp nici măcar nu mai poți înțelege faptul că ești o victimă, tocmai pentru că ești obișnuită să trăiești în felul acela. Abuzul este o normalitate în acel punct. Majoritatea victimelor încearcă să-și părăsească agresorul de șapte ori înainte de a reuși să facă acest lucru. Și eu încercam de ceva vreme...
Această excursie la Paris este sfârșitul... este sfârșitul unei relații cu un bărbat care mă bântuia până și la serviciu, care mă urmărea prin magazine și care pornea în căutarea mea de fiecare dată când îndrăzneam să ies din casă. Această excursie la Paris este sfârșitul ordinelor de protecție, procedurilor de divorț, acuzărilor penale într-un sistem judiciar bolnav în care femeile sunt de vină pentru că au fost agresate de partenerul lor. Trebuia să fie condamnat la patru ani de închisoare pentru toate chinurile prin care ne-a făcut să trecem, dar el va ispăși doar șase luni de pedeapsă.
Acest bărbat nu era doar tatăl copilului meu, ci și persoana de care a trebuit să îl protejez cu toată puterea mea. Am fost nevoite să ne mutăm de trei ori în locuri în care aș fi sperat că nu ne va găsi niciodată. Dar de fiecare dată ne-a găsit, de fiecare dată s-a repetat aceeași poveste. A durat atât de mult până să găsesc acea portiță de scăpare care avea să ne redea libertatea.
Una din patru femei este victima abuzului domestic. Una din șapte femei a fost violată. Una din șapte femei este urmărită continuu de fostul ei partener care vrea să o rănească sau să o omoare. Mi-a luat foarte mult timp să conștientizez că nu eu am ales să ajung într-o relație abuzivă. Agresorii își aleg victimele, ci nu invers. Ei te găsesc și te manipulează până în punctul în care nu mai știi cine ești și nu mai ai scăpare. Dar eu mi-am găsit puterea să plec, am găsit curajul de a o lua de la capăt.
Fiica mea este puterea mea, ea a fost dintotdeauna cea care mi-a dat curajul să încerc să schimb această situație. Ea m-a făcut mamă, ea m-a făcut să realizez că sunt o persoană hotărâtă și curajoasă care este în stare să-și construiască o nouă viață de care va fi mândră. Orice schimbare, fie ea cât de mică, are nevoie de un început. Acesta era începutul meu... excursia din Paris.
Așa că, astăzi, în timp ce stau alături de fiica mea în această cafenea minunată din Paris, încep, în sfârșit, o nouă viață. Mi-am adus cu mine și colierul norocos pe care l-am purtat de fiecare dată în sala de judecată. Mi-aș fi dorit să las colierul în cafeneaua aceasta, în mod simbolic, pentru a lăsa în urmă toată suferința la care am fost supusă. Nu am reușit să fac acest lucru... și am înțeles și de ce.
Acest colier pe care l-am purtat de-a lungul anilor nu simbolizează nici violența domestică la care am fost supusă, nici trauma care mi-a fost cauzată și nici lupta pe care am purtat-o atâta timp. El este o reprezentare a puterii mele și simbolizează legătura pe care o am cu fiica mea. Colierul face parte din povestea mea de viață, o poveste pe care de acum o voi scrie exact așa cum îmi doresc eu.
Să spun oamenilor că tatăl fiicei mele nu este în viața noastră tocmai pentru ca ne-a abuzat atât de mulți ani nu-mi este deloc ușor. Dar astăzi, în această cafenea din Paris, am reușit în sfârșit să mă eliberez de rușine și să-mi pot spune povestea. Povestea mea nu este una tristă despre abuzuri, ci este o poveste a puterii și a dragostei infinite pe care o mamă o are pentru copilul său.”
Citește și: A evolua înseamnă a învăța să renunți la tot ce nu este al tău. Învață să spui "adio"!
Surse articol: Scarrymommy, Flipboard, Dailyadvent
Urmareste-ne pe Google News
