Cum să faci orice bărbat să te aleagă

Cum să faci orice bărbat să te aleagă

Eugenia Dinescu, redactor

Cum alegem oamenii de care ajungem să ne îndrăgostim? Cei mai romantici dintre noi spun că este o atracţie involuntară pentru o persoană, pe care nu o poţi controla. Alţii, mai pragmatici, se apropie mai mult de principiile lui Freud şi se îndrăgostesc de oamenii care le arată un mod de a iubi cu care sunt obişnuiţi din copilărie – cei care creează o familiaritate irezistibilă, apropiată de zona lor de confort. Introspecţia ne poate ajuta să înţelegem de ce preferăm o persoană în detrimentul alteia, însă lucrurile devin mai complicate atunci când obiectul dorinţelor noastre nu pare să fie la fel de interesat de noi.  

Te întrebi cum este posibil să faci orice bărbat să te aleagă? Îţi dezvăluim trei metode infailibile pentru a-ţi potenţa magnetismul şi forţa de a prevala asupra oricărei rivale!

Acţiunea contrară

De ce ar încerca o femeie care vrea să cucerească un bărbat să trimită semnale ambigue, care i-ar putea semnala intenţia opusă? Foloseşte-te de vulnerabilitatea minţii umane de a dori şi mai mult un lucru aparent intangibil, care necesită puţin efort pentru a-l poseda. Să acţionezi împotriva celor mai înţelepte instincte ale tale pentru a-l atrage în cursă nu este  tocmai o metodă de manipulare psihologică, ci mai mult o strategie care te va ajuta să te faci remarcată.  Provocarea? Să rămâi aborabilă, în ciuda atitudinii tale detaşate. Aşadar, echilibrul este crucial: să adopţi o atitudine dezinteresată în majoritatea timpului sau să trimiţi doar semnale ambigue va crea doar confuzie în mintea băiatului pe care îl placi. Redu acest risc asigurându-te că stăpâneşti arta seducţiei şi evită greşelile de flirt care îţi pot sabota planul de cucerire.

Respectul de sine, irezistibil

„Înainte de a iubi pe altcineva, iubeşte-te pe ţine însăţi” - ai auzit-o de atâtea ori încât nu pare altceva decât un truism, însă popularitatea acestei zicale nu o face mai puţin adevărată. Viziunea romantică pe care mass-media continuă să o alimenteze ne sugerează că persoana potrivită ne va iubi şi aprecia în ciuda tuturor defectelor noastre: nimic mai toxic în cazul în care îţi doreşti ca bărbatul pe care îl placi să devină iubitul, nu psihoterapeutul tău. Tocmai de aceea, fii conştientă de calităţile tale şi nu te sfii să le exploatezi! Fiecare dintre ele este un atu în faţa unei potenţiale rivale.  

Renunţă la imaginea pe care ţi-ai creat-o despre el

Nu te judeca prea aspru dacă uneori mai cazi pradă stereotipurilor – sunt o „scurtătură” pe care creierul nostru alege să o urmeze pentru a putea face faţă fluxului de stimuli care îl asaltează în orice moment. Totuşi, prejudecăţile pe care ţi le formezi se pot dovedi contraproductive atunci când încerci să te apropii de o persoană.  

Cele mai multe dintre noi cad în capcana de a-şi construi, pe baza unui singur detaliu, o imagine completă asupra unei persoane. Dacă ai pus deja eticheta de „hipster” băiatului pe care îl placi doar pentru că preferă un anumit club, atitudinea pe care o adopţi în interacţiunile cu el va semnala că nu eşti interesată de el, ci doar de imaginea pe care ţi-ai construit-o despre el. Odată ce vei realiza că şi Mr. Right are vulnerabilităţile şi obiceiurile lui proaste, în ciuda imaginii studiate pe care o afişează, va părea mult mai uman şi vei constata că piedestalul pe care l-ai urcat nu este deloc greu de urcat.  Până la urmă, procesul de a cunoaşte o persoană reprezintă jumătate din distracţia unei relaţii!

Când cele trei direcţii converg, vei începe să observi că nu doar percepţia asupra propriei persoane începe să se îmbunătăţească, dar şi charisma pe care o proiectezi. Singurul risc? Să fii nevoită să alegi între mai mulţi admiratori decât ai plănuit iniţial!

Articolul urmator
Lidia Fecioru ne învață: ce complimente să-i faci unui bărbat ca să se îndrăgostească nebunește de tine
Lidia Fecioru ne învață: ce complimente să-i faci unui bărbat ca să se îndrăgostească nebunește de tine
Stii sa faci fata respingerii unui barbat?
Incepe quiz
Stii sa faci fata respingerii unui barbat?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.4 (35)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.