Uneori, oamenii nu pot accepta faptul că partenerul nu îi iubește și trag de o relație care nu are niciun viitor. Există anumite motive pentru care o persoană nu vrea să se desprindă de cineva care îi face rău. Poate fi vorba de traume din copilărie sau de un blocaj sentimental, care nu îi dă voie să simtă realitatea așa cum este ea sau uneori, pur și simplu, poate fi prea orbit de dragostea față de celălalt.
Cel mai greu lucru este să înțeleagem atunci când partenerul nu ne împărtășește sentimentele. Este o luptă interioară greu de imaginat și foarte greu de suportat, însă odată conștientizat acest aspect, desprinderea va fi mult mai ușoară.
Și totuși, de ce devine atât de greu să accepți respingerea? Ei bine, pot fi diverși factori care fac ca ruperea de cel/cea ce nu ne mai împătășește sentimentele să fie atât de grea, printre care se numără și abandonul din copilărie. De exemplu, o femeie care nu a avut o relație bună cu tatăl ei în copilărie, poate rămâne cu traume care se vor reflecta în viitoarele ei relații cu partenerii de viață. Să simți respingerea unuia dintre părinți este foarte greu, iar la maturitate poți tinde să te agăți de oameni toxici, doar pentru că nu vrei să se repete ce ai trăit în copilărie.
Cineva care a fost abandonat de un părinte, va încerca să găsească scuze pentru a explica acest gest și va face la fel și cu un viitor partener. Dacă acesta îi va greși, va încerca să caute motive pentru a-l ierta sau motive pentru care el este îndreptățit să facă astfel de greșeli. Este, de fapt, o problemă cognitivă care apare la aceste persoane și care nu le dă voie să vadă că nu este justificabil ceea ce fac ceilalți ca să le rănească. Odată ce ai crescut într-un anumit mediu, ești tentat să accepți aceleași comportamente în jurul tău.
Din păcare, sunt foarte mulți copii care își scuză părinții cu toate că îi resping sau nu le acordă suficientă atenție. Deși îi critică și spun că nu simt afecțiunea, le caută scuze pentru a nu se desprinde definitiv de acel părinte care poate nu îl vrea cu adevărat.
Să acuzi pe cineva e trist, dar să accepți realitatea poate fi dureros. Acceptarea este resemnarea cu demnitate față de o realitate pe care nu o poți schimba și de care ar trebui să te desprinzi. Nu putem forța pe nimeni să ne iubească și, mai mult decât atât, nu putem schimba trecutul. O persoană care își acuză părintele că nu îl iubește, îi cere de fapt să schimbe realitatea și să îi arate că ține la el.
„Nu mă iubești!”, „Aș vrea să simt și eu că mă iubești!”, sunt replicile pe care le poate auzi un părinte care și-a abandonat copilul. Aceste acuzații arată faptul că el nu poate accepta realitatea și că tânjește după ceva ce nu există. Această suferință devine și mai puternică dacă unul dintre părinți oferă dragoste, iar celălalt nu. Și, ajuns la maturitate, individul va tinde să îi compare mereu pe cei doi părinți și nu va înțelege de ce nu s-au putut comporta amândoi la fel.
Din acest motiv, un adult blocat în trecutul în care nu a avut parte de dragostea unui părinte, nu poate accepta că nu este iubit și de cel pe care l-a ales să îi fie jumătate. În partener poate fi reflecția părintelui, iar persoana în cauză nu va putea face față unei suferințe trase la indigo. Va nega ceea ce i se întâmplă, nu va considera că partenerul nu are sentimente și va încerca prin orice mijloace să îl țină aproape.
Persoana respectivă va încerca să găsească și pentru partener aceleași scuze pe care le-a găsit și pentru părinte. Aceasta își va forma o lume plină de iluzii, ca un scut cu care se va apăra de realitate.
În momentul în care o persoană dobândește capacitatea de a accepta realitatea, nu va mai accepta să stea într-o relație în care iubirea este neîmpărtășită. Această acceptare este o dovadă a maturizării emoționale și vine odată cu dobândirea încrederii în sine. Este conștientizarea că propria persoană este suficientă pentru a atinge fericirea și că pentru a fi împlinit nu ai nevoie de un om care oricum nu te vrea în viața lui.
Acela este momentul în care omul nu va mai căuta în partener iubirea unui părinte, ci va înțelege ce este dragostea adevărată. Acceptarea este primul și cel mai important pas pentru a trece peste o relație în care nu primești iubire.
După ce se atinge etapa de acceptare, totul devine mai simplu. Trebuie să găsești activități care să îți distragă atenția de la astfel de povești, te poți apropia de persoane care au aceleași probleme ca ale tale și să discuți deschis cu cineva care chiar te înțelege. Ai grijă de tine, fă mișcare ca să ai o energie bună și nu mai primi pe oricine în viața ta.
Citește și: Cum să treci peste o dragoste neîmpărtășită în 5 pași
Urmareste-ne pe Google News
