De ce să părăsești un om pe care îl iubești din toată ființa ta

De ce să părăsești un om pe care îl iubești din toată ființa ta

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Ai urmărit vreodată o comedie romantică? Firul narativ este aproape la fel, de fiecare dată. Două persoane întâlnesc imedimente în relația lor, dar, cumva, mereu reușesc să treacă peste. Motivul este simplu: sunt îndrăgostiți. Însă acela este doar un scenariu, iar viața reală este mai aspră, oricât de greu ți-ar fi să accepți. 

În fapt, dragostea poate fi atât de mare, încât acest sentiment îi poate convinge pe doi oameni să rămână în relații toxice, nefericite și în care nu se simt deloc împliniți. Un studiu din anul 2015 a arătat cum creierul unor oameni a eliberat imediat dopamină (n.r. hormonul care crează sentimente de plăcere si recompense) când au privit o fotografie cu partenerul lor. 

Modul în care aceste substanțe chimice îi fac pe oameni să se simtă îi poate face să treacă cu vederea deciziile logice, cum ar fi ieșirea dintr-o relație nesatisfăcătoare.

"Când oamenii sunt îndrăgostiți, creierul emană mai multă endorfină (n.r. hormonul fericirii)", susține Julie Wadleu, expert în relații, conform Time.com. 

Așadar, aceste sentimente nu sunt stimuli buni pentru relații solide și de durată. Există câteva semne care ar trebui să îți ridice steaguri roșii, în privința relației tale. 

Nevoile nu sunt satisfăcute. Fiecare persoană are dorințe diferite care trebuie îndeplinite într-o relație. Aceste nevoi pot fi emoționale, cum ar fi petrecerea timpului de calitate cu partenerul sau funcționale, cum ar fi să îi să gestioneze în mod conștient banii. Când un partener consideră că celălalt nu îndeplinește o cerință, este important să comunice. Dacă partenerul acelei persoane nu este dispus să încerce mai mult pentru a îndeplini acea nevoie, probabil că este timpul să meargă mai departe. Unul dintre motivele pentru care oamenii rămân în relații nesatisfăcătoare provine din opiniile negative pe care societatea noastră le are în privința oamenilor singuri. Poate părea că, dacă părăsesc relația, nu vor găsi niciodată ceva mai bun. Dar această mentalitate irosește timp prețios și perpetuează nefericirea unei persoane. 

Căutați acele nevoi din partea altora. Când ești promovat la locul de muncă sau te confrunți cu o urgență familială, cine este prima persoană pe care o suni? Într-o relație sănătoasă, împlinită, răspunsul la această întrebare ar trebui să fie partenerul tău. Este minunat să ai colegi de încredere la locul de muncă dacă apelezi în permanență la un coleg/ă pentru suport, poate fi un semn că nu primești sprijinul de care ai nevoie de la partenerul tău. Dacă ești de genul "am de ales între a vorbi cu iubitul meu să vorbesc cu amicul meu", ceva nu e în regulă. Dacă tu sau partenerul tău cautați împlinire emoțională sau fizică din partea oamenilor din afara relației,  este un indiciu clar că probabil este timpul să încheiați relația.

Ți-e frică să ceri mai mult partenerului tău. Este firesc să te simți inconfortabil vorbind cu partenerul tău despre ceea ce ai nevoie și este posibil să nu obții mereu ce vrei. Dar liniile deschise de comunicare sunt esențiale pentru parteneriate durabile și sănătoase. Nu te gândi că pari vulnerabilă în fața partenerului pentru că este mai important să îți rezolvi nemulțumirea. Dacă cel de lângă tine nu te înțelege, asta înseamnă că ești într-o relație toxică.

Prietenii și familia nu îți susțin relația. Ar trebui să faci un bilanț asupra modului în care se simt membrii familiei și prietenii de încredere cu privire la relația ta. Dacă nimeni din cei apropiați nu îți susține relația, acesta este un steag roșu. Dacă oamenii care te iubesc și te sprijină văd că persoana de care ești îndrăgostită nu te face fericită, este o idee bună să le asculți opiniile.

Te simți obligată să rămâi cu partenerul tău. Oamenii sunt mai predispuși să rămână în relații în care au investit deja timp și efort, relevă un studiu din 2016 publicat de Current Psychology. Acest lucru este similar cu un fenomen de investiții financiare cunoscut sub numele de "efectul scăzut al costului". O investiție anterioară duce la o investiție continuă, chiar și atunci când decizia nu te face fericit. Când vine vorba de oameni și relații, timpul nu este neapărat egal cu succesul.

Nu-ți place de partenerul tău. Deși poate suna contraintuitiv, poți fi îndrăgostită de o persoană de care, de fapt, nu-ți place. În acest caz, s-ar putea să trăiești de la o zi la alta, dar va fi aproape imposibil să treceți prin momente dificile împreună. Cu toate acestea, nu este niciodată ușor să te îndepărtezi de cineva pe care îl iubești, chiar și atunci când relația nu funcționează. Cheia este să asculți partea logică a creierului tău, în loc să te supui reacțiilor chimice euforice pe care le poate provoca iubirea.

Partenerul tău este abuziv. Este posibil ca persoanele ce au o relație abuzivă să îl iubească pe cel care este responsabil de suferință. Una din patru femei și unul din zece bărbați au fost victime ale violenței domestice, potrivit unui sondaj din 2015 realizat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Un studiu din 2010, realizat de Institutul Național de Sănătate Mintală, a constatat că mai mult de jumătate dintre femeile chestionate își vedeau partenerii abuzivi ca fiind "extrem de fiabili". Cercetătorii au descoperit că aceste opinii au contribuit la faptul că unele victime rămân în relații abuzive, printre alte motive, precum izolarea și violența fizică. Când vine vorba de abuzuri de orice fel, este crucial să găsești în siguranță o cale de ieșire. 

Surse foto: IStock

Articolul urmator
Declarația momentului: „Am avut mai mult de 50 de amanți și sunt mândră de asta”
Declarația momentului: „Am avut mai mult de 50 de amanți și sunt mândră de asta”
Ce iubesti la un barbat?
Incepe quiz
Ce iubesti la un barbat?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.2 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.