Fraza pe care nu ar trebui să o spui niciodată după o ceartă

Fraza pe care nu ar trebui să o spui niciodată după o ceartă

Viorica Ghinea, redactor

Oricât de bine te-ai înțelege cu partenerul tău, tot mai intrați câteodată într-un conflict. Este normal să aveți diferențe de opinie și să vă apărați principiile, însă uneori lucrurile pot să meargă mai departe decât ar trebui. În astfel de momente este foarte ușor să îți rănești partenerul, ceea ce vă va lăsa amândurora un gust amar. Dacă vorbele pe care le rostești în timpul unui duel verbal sunt mai greu de controlat din cauza tensiunii acumulate, altfel ar trebui să stea situația cu cele pe care le spui după ce s-a terminat cearta.

Iată ce frază nu ar trebui să rostești niciodată după o ceartă! Cu siguranță ți s-a întâmplat să o spui cel puțin o dată în viața ta.

Cea mai mare greșeală pe care o poți face după o ceartă

După ce ai reușit să alungi supărarea din suflet, este normal ca primul lucru care îți vine în minte să fie împăcarea. Sentimentul de vinovăție te va îndemna să te duci să îi ceri iertare, ceea ce este bine, însă ai grijă la una dintre cele mai periculoase fraze pe care vei fi tentată să o adresezi partenerului tău: „Nu am vrut să te rănesc”. Oricât de inofensivă ar părea, are urmările ei negative. Înainte să adresezi anumite vorbe dure, știai foarte bine că îl vor afecta. Tocmai de aceea le-ai rostit, pentru a obține o reacție puternică din partea lui. Nu faci altceva decât să recunoști, să subliniezi faptul că, în acel moment fatidic, nu ți-a păsat atât de mult că îi frângi inima.

Nu te aștepta ca iertarea din partea celui drag să vină imediat ce îi spui că nu ai vrut să îl rănești. Are dreptul să fie supărat pe tine pentru tot ceea ce i-ai spus. Nici măcar nu mai contează ce intenții ai avut atunci, pentru că rezultatul a fost același. Nici nu te gândi să completezi propoziția „Nu am vrut să te rănesc” cu altele precum cele de mai jos:

- „Eram supărată atunci. Nu înțeleg de ce o iei personal.

- „Tu m-ai făcut să spun totul.

- „Dacă ai fi comunicat cu mine, nu am fi ajuns acolo.”

- „Ești prea sensibil pentru un bărbat.”

- „Întotdeauna exagerezi.”

- „Dacă m-ai iubi cu adevărat, nu te-ai supăra din orice.”

Nu vei face altceva decât să arunci din nou vina tot pe el și să mărești fisura care s-a creat în legătura voastră sentimentală. Cel mai bine este să încerci să îți repari greșeala cât mai curând. Spune-i că, atunci când ești supărată, nu mai realizezi ce spui și că nu meriți iertarea lui. Recunoaște că ai greșit, că în acel moment chiar ai vrut să îl rănești. Cu siguranță va aprecia mai mult sinceritatea ta. Și promite-i că vei încerca să te schimbi pe viitor, alegând o altă modalitate de a-ți exprima frustrările.

Într-o relație nu ar trebui să existe niciodată un spirit de competiție, fiindcă sunteți amândoi egali. Nu aveți cum să împiedicați fiecare conflict dintre voi, dar puteți încerca să scoateți tot ce este mai bun și din acele discuții. De obicei, în astfel de momente afli multe dintre emoțiile pe care partenerul tău le are pe suflet. Certurile scot la iveală lucruri care nu sunt spuse în mod normal.

Citește și alte lucruri pe care nu ar trebui să le faci după o ceartă cu partenerul tău și cum ar trebui să te comporți de fapt.

Articolul urmator
Cinci motive pentru care ascultarea empatică este piatra de temelie a relațiilor sănătoase
Cinci motive pentru care ascultarea empatică este piatra de temelie a relațiilor sănătoase
Test de cultură generală: poţi ghici numele cărții după prima frază din roman?
Incepe quiz
Test de cultură generală: poţi ghici numele cărții după prima frază din roman?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.