Despre dragoste, acest sentiment frumos de care suntem dependenți, mulți credem că ”ne-a fost dată” pentru a ne complica existența. Însă, dacă lucrurile sunt, de fapt, mai simple, și noi singuri ne încurcăm în povestea noastră de iubire? Într-un interviu pentru Divahair.ro, psihoterapeutul Alexandru Bușilă ne clarifică această dilemă. Citește în rândurile de mai jos dacă sunt sau nu cu adevărat complicate căile dragostei sau care ar fi soluțiile pentru unele dintre cele mai întâlnite probleme de care ne lovim în cuplu.
Divahair.ro: Părinții noștri au trăit alte vremuri, cu mai puține tentații și mai multe reguli sociale și morale. Mai poți găsi dragostea adevărată în zilele noastre?
Alexandru Bușilă: Dacă mă întrebi despre dragostea adevărată, intuiesc faptul că există și dragostea falsă. Și ideea asta mă crispează. Din punctul meu de vedere, dragostea include și conceptul de adevăr. Așadar, aș reformula întrebarea: Mai poți găsi dragostea în zilele noastre?...Iar răspunsul meu este absolut, DA! Indiferent de modul în care alegem să definim dragostea (chimic, spiritual, poetic, literar sau filosofic), dragostea există și deci este “găsibilă”.
Simplul fapt că am ajuns să ne întrebăm dacă dragostea este adevărată sau dacă ea mai poate fi găsită în zilele noastre este un efect firesc al experiențelor părinților noștri trecute prin propriul nostru filtru și al propriilor noastre experiențe. Fie că ne-am dorit să confirmăm că părinții noștri au avut dreptate sau că s-au înșelat în privința dragostei, am căutat sa demonstrăm. Și atunci... Regulile socio-morale, despre care amintești, nu s-au schimbat singure. Noi le-am schimbat. Tentațiile la orice pas, noi le-am creat. Acest articol este dovada faptului că încă încercăm să demonstrăm că dragostea există. Sau nu. Eu personal aleg să cred că EXISTĂ și încerc să o trăiesc, mai mult decât să o demonstrez.
Care este cea mai mare greșeală pe care ar putea să o facă oamenii într-o relație?
Pot să-ți spun care este cea mai mare greșeală pe care o pot face eu în relația mea: Să mă mint! Dacă răspunsul se potrivește și cu tine și cu relația ta, atunci poți să mă consideri înțelept. Altfel, pentru a răspunde la întrebare, cred că cel mai bine ar fi să ne adresăm întrebarea: Care este cea mai mare greșeală pe care eu o pot face în relația mea? Nu cred că există o greșeală general valabilă pentru toate relațiile. Totuși, în experiență mea de psihoterapeut, am identificat una pe care o consider impardonabilă. Să faci un copil pentru a-ți salva relația. Și ca să nu fiu înțeles greșit, precizez că și bărbații fac această greșeală.
Din experiență ta ca terapeut, care sunt gesturile care rănesc cel mai mult oamenii într-o relație?
Tăcerea, privirea bănuitoare, agresivitatea sub toate formele ei (fizică, verbală sau psihică), pasivitatea gestuală.
Se spune că bărbații sunt insensibili, iar femeile mult prea sensibile. Cel puțin această este percepția generală, mai ales în relație. Cine suferă mai mult în dragoste, femeile sau bărbații?
Dacă “mai mult” se referă la timpul alocat suferinței, înclin să cred că femeile. Dacă “mai mult” se referă la intensitate exprimată în cuvinte, înclin să cred că femeile. Așa am fost și suntem învățați. În cărți, în filme, în reclame, femeile plâng, iar bărbații se îmbată atunci când suferă din dragoste. Este o realitate artistică ce ne-a fost servită și pe care noi am acceptat-o că model de urmat. E riscant să ne abatem de la aceste pseudoreguli pentru că am putea fi acuzați că nu ne păsa sau că nu ne-a păsat niciodată. Există un cod nescris al jelitului. Chiar și după ce o relație se încheie, ea continuă prin procesul de jelire. Dacă femeia plânge zile și nopți, atunci înseamnă că a iubit mai mult. Și așa va face că să aibă ultimul cuvânt chiar și dincolo de relație. Dacă bărbatul bea cantități industriale de alcool și se retrage cât mai mult timp în vizuina lui, atunci înseamnă că el a iubit mai mult. Și ghici ce?... Așa va face și el. Tot pentru a avea ultimul cuvânt.
Nu aș vrea ca cele de mai sus să fie înțelese ca literă de lege universal valabilă. Oamenii au diverse forme prin care își trăiesc suferința. Și bine fac. Ea trebuie trăită, dar nu și măsurată.
Mă întorc la întrebare și afirm asumat: Dacă “mai mult” se referă la durerea sufletească exprimată prin “simt că mă sufoc fără el/ea”, atunci cred că atât femeile, cât și bărbații suferă la fel.
Cât de periculoase sunt așteptările într-o relație?
Aici ai intrat pe terenul meu favorit: AȘTEPTĂRILE. Cred că așteptările periculoase sunt cele disfuncționale și cele necomunicate. Hai să-ți spun o poveste reală!
Ea: are tot timpul măsline în frigider.
El: știe că ei îi plac foarte mult măslinele.
Ea și El: se află împreună la cumpărături. Casa de marcat se află chiar lângă raftul de măsline.
Ea: se aștepta ca el să-și amintească de măsline (pentru că știe cât de mult îi plac ei) și să cumpere. Așteptarea durează aproximativ 15 minute.
El și Ea: pleacă din magazin fără să cumpere măsline. Începe o ceartă aprigă. Ea trage concluzia că lui nu-i pasă de ea pentru că nu s-a gândit să ia măsline. El se întoarce și ia măsline pentru ea. Valoarea gestului lui este zero din punctul ei de vedere pentru că trebuia să se gândească singur, nu să-i spună ea.
Asta numesc eu o așteptare disfuncțională și necomunicată – când avem pretenția ca partenerii noștri să ne citească gândurile și să acționeze în conformitate.
Dar nu e totul pierdut...
După ședința de terapie, ea a mers acasă și i-a spus lui că se așteaptă ca, ori de câte ori el va merge la cumpărături (cu sau fără ea), să își amintească și de măslinele ei și să cumpere. Și asta numesc eu o așteptare comunicată. Și în ziua de azi el cumpără măsline și chiar îi face suprize alegând sortimente diferite.
Așadar, e greu să nu avem așteptări.
Cât este de sănătos să rămâi într-o relație cu fostul/fosta?
Nu știu. Chiar nu știu. Știu sigur că nu ne putem despărți azi și de mâine să fim cei mai buni amici. E nevoie de timp pentru o despărțire sănătoasă. Și e nevoie de o despărțire sănătoasă că să putem rămâne într-o relație de amiciție cu fostul/fosta. Să păstrezi legătura cu fostul/fosta, îți poate salva viața. În aceeași măsură, îți poate otrăvi viața. Ți-am zis că nu știu... Cred că depinde de fiecare EA, EL, NOI în parte.
În ce proporție ar trebui să fim geloși în relația de cuplu? Când este dăunător și când este benefic acest sentiment?
Proporția optimă ar fi de 2 ore pe zi, o dată la 4 zile în doze de câte 10 minute la un interval de minim 6 ore. Glumesc.
Nu cred în gelozie. Știu că există. O respect, dar nu cred în ea. Cred că pot face lucruri mult mai bune într-o relație decât să fiu gelos.
Există un mit care spune că dacă nu ești gelos, înseamnă că nu-ți pasă. Cred că acest mit a fost inventat doar ca să ne justificăm propriile frustrări din relație și uneori să ne “ajute” să exprimăm ceea ce credem că simțim despre parteneră/partener.
E mai simplu și mai benefic să-i spunem TE IUBESC decât să-i controlăm telefonul, contul de Facebook sau buzunarele cele mai ascunse.
Există, totuși, o formă de gelozie pe care o putem exprima la nevoie. “Ești atât de frumoasă, încât mi-e milă de cât de geloși vor fi bărbații care te vor vedea la brațul meu.”
Există un mecanism care să te ajute să ai relația perfectă?
Nu. Nu cred că există așa ceva. Ar fi oribil de plictisitor. Nu cred că există un mecanism universal și cu atât mai mult, nu cred că există relația perfectă. Dar dacă vrei să-ți crești șansele de a avea o relație bună asigură-te că:
• Îți asumi relația în primul rând față de ține;
• Ești sincer cu tine
• Ești prezent
• Tot ceea ce faci în relație este pentru tine
• Muncești pentru NOI, nu pentru celălalt
E simplu. Paradoxal, nu trebuie să faci nimic pentru partener/parteneră. Este de ajuns să IUBEȘTI CU OCHII DESCHIȘI.
Urmareste-ne pe Google News
