Mi-am cunoscut iubirea inca din copilarie
Totul a inceput cand eram in scoala primara si incepusem sa ies singura prin parcuri, cu prietenele mele. Ne dadeam intalnirea la ora 5 dupa-amiza la coltul blocului, ca sa nu fie nici prea cald, nici prea rece. Intr-una din serile acelea, am vazut un pui de catel foarte simpatic, care parea abandonat. Cum parintii mei imi dezvaluisera ca se gandesc sa imi cumpere un catel, am zis ca e sansa mea de a mi-l alege chiar singura si de a salva viata unui sufletel nevinovat.
Numai ca animalutul speriat nu stia de intentiile mele si a luat-o la fuga. Eu l-am urmarit pana am iesit din cartierul meu. La un moment dat, cainele a intrat intr-o curte si eu dupa el. Abia atunci am realizat ca nu aveam nicio idee unde ma aflam si ca parintii m-ar fi pedepsit groaznic daca ar fi aflat ca am ajuns asa departe, intr-o zona pe care nici n-o cunosteam.
Auzind zgomote, un baietas a iesit din casa in a carei curti intrasem si m-a privit suspicios. Eram transpirata toata si nu stiam cum sa ii explic ce caut acolo. I-am facut semn spre catel si el a venit si mi s-a prezentat. Il chema Marian si era cu 2 ani mai mare decat mine, deci putea avea grija de mine. Mi-a dat sa mananc cirese si, dupa ce i-am povestit unde stau si cat de teama imi era ca ai mei sa nu descopere mica mea aventura, m-a asigurat ca ma duce el acasa. Si, oricat de copilaresc ar suna, asa a inceput povestea mea de dragoste.
Am inceput sa ne vedem zilnic. Evident, totul era o joaca, abia daca ne tineam de mana. Mica noastra relatie a ajuns sa fie aprobata de parintii nostri, carora le eram foarte dragi. Dupa un an, mi-a zis ca vrea sa ma sarute si cu el am avut primul meu sarut. N-a fost cum ma asteptasem, pentru ca aveam emotii si eram speriata in privinta „tehnicii" corecte. Insa, pana la urma, am invatat sa stapanesc arta sarutului fel de bine cum o stapaneam pe aceea a seductiei de pustan.
Pentru ca stateam tot timpul impreuna, am ajuns sa tin la el mai mult decat la oricine. Imi batea inima cu putere cand ii auzeam numele, cand il vedeam, cand nu il vedeam. Cand stateam cu el, era liniste si lumea mea de adolescenta incepuse sa se contureze alaturi de el.
Dar lucrurile nu pot fi perfecte mereu
In mod normal, am fi ajuns la liceu impreuna si deja aveam planuite tarile pe care vrem sa le vizitam si modul in care urmeaza sa ne decoram casa. Si noua nu ni se pareau doar idei de copii indragostiti. Insa, dupa 3 ani, tatal meu a primit o slujba intr-un oras aflat la o distanta de 4 ore cu trenul fata de locul in care ma indragostisem. Am fost devastata cand am aflat ca nu o sa imi mai vad iubitul in fiecare zi. Dar ne-am zis ca relatia noastra va rezista. Ei bine, n-a rezistat.
Odata ce am ajuns in noul oras, parintii mei au inceput sa castige mai multi bani, iar eu sa-mi permit sa ies in cat mai multe locuri, cu tot felul de prieteni noi. Cu Marian mai vorbeam la telefon, dar nu mi-am facut timp sa merg sa il vad decat odata. El, care ma cunostea mai bine decat parintii mei, mi-a zis ca m-am schimbat mult prea mult ca relatia sa mai continue, asa ca m-am intors acasa cu inima franta si fara nicio idee despre ce urma sa fac. S-a dovedit ca adolescenta chiar e perioada schimbarii, asa ca n-a trecut mult pana sa imi gasesc alti prieteni, un alt iubit, un cartier in care sa ies in fiecare seara si linistea de care aveam nevoie.
Anii au trecut si am ajuns la facultate in Bucuresti. Am avut tot felul de relatii in primii doi ani de facultate, dar niciun barbat nu parea sa merite tot ce aveam eu de oferit. Consideram ca indragosteala poate aparea in orice relatie, dar nu puteam niciodata sa spun ca iubesc pe cineva. Iubeam momente, iubeam intamplari si amintiri cu diferiti barbati, dar niciodata nu ii iubeam pe ei pentru tot ceea ce reprezentau. Citisem in carti ca se poate sa te confrunti cu asta toata viata. Dar tot cartile imi spuneau ca povestile de dragoste sunt reale si ca ar trebui sa fiu mereu deschisa si cu zambetul pe buze.
Intr-o seara, am iesit cu colegam ea de apartament intr-un club. Era weekend si aveam chef de dansat. Inainte sa intram in ringul de dans, ea s-a dus la toaleta, iar eu am ramas sa o astept la bar. Mi-am comandat ceva, iar chelnerul mi-a adus un castron plin cu cirese. I-am zis politicos ca nu aveam cum sa beau un bol cu cirese si i-am repetat ce imi doream de baut. S-a facut ca nu ma aude. M-am enervat cumplit! Abia asteptam ca prietena mea sa se intoarca si sa plecam din clubul ala dubios intr-un loc mai normal. Pana una-alta, am inceput sa mananc ciresele, ca aveam gatul uscat de tot de la caldura si fumul din club.
Dupa 2-3 minute, timp in care am avut ragaz sa imi planuiesc toata seara si toate recomandarile viitoare la adresa acelui club cu personal ciudat, s-a asezat langa mine un barbat cu un parfum asa puternic, ca m-a facut sa intorc capul. Cand l-am vazut, mi-a stat inima in loc si parca am uitat sa mai respir. Era iubitul meu din copilarie, care parea mai frumos decat toti barbatii din club adunati. Mi-a zis ca s-a ratacit si ca i-ar placea sa il ajut sa ajunga acasa.
Intre noi doi, conexiunea aceea nu disparuse niciodata. Il vedeam dupa aproape 10 ani si tot imi batea inima cu putere in prezenta lui. Mai vazusem eu poze cu el pe Facebook, dar nu intraznisem niciodata sa ii trimit vreun mesaj. Pana la urma, eram oameni mari acum si povestea noastra parea o intamplare de copii imaturi. Prietenei mele i-am dat doar un mesaj, rugand-o sa ma ierte si spunandu-i ca merg acasa cu iubirea vietii mele. Barbatul cu care m-am sarutat prima data este si barbatul cu care am facut dragoste prima data.
Norocul meu a facut ca destinele noastre sa se intalneasca si sa ne surada. Suntem impreuna de 4 ani, iar in toamna vom face nunta, unde cred ca aperitivul va fi reprezentat de boluri pline cu cirese.
Urmareste-ne pe Google News
