Minciuni pe care și le spun femeile când se îndrăgostesc de un bărbat însurat

Minciuni pe care și le spun femeile când se îndrăgostesc de un bărbat însurat

Ramona Jurubita

Sunt o grămadă de motive pentru care unele persoane aleg să își înșele partenerii, dar nimic nu scuză un astfel de gest. În general, femeile sunt cele care acceptă să fie pe locul doi în viața bărbatului iubit, atunci când acesta este deja căsătorit și are chiar și copii. Postura în care se află aceste femei nu este deloc ușoară pentru că sunt arătate cu degetul de societate, au mustrări de conștiință sau se simt singure și abandonate de cel care petrece destul de mult timp și cu familia lui.

Oamenii tind să îi condamne pe cei care au relații extraconjugale, dar nu realizează ca ele se nasc din probleme grave de personalitate. Acest lucru se întâmplă când o persoană nu se consideră suficient de bună încât să creadă că își poate găsi un om care să fie doar pentru ea.

Lipsa încrederii în sine este principalul factor care le face pe unele femei să accepte să fie varianta de rezervă a unui bărbat. De cele mai multe ori, ele se mint că lucrurile nu sunt atât de rele pe cât par, că într-o zi omul iubit le va alege pe ele și că lumea din jur va uita ce s-a întâmplat. Însă ce nu se poate șterge cu buretele este durerea din suflet.

Silueta unui cuplu imbratisat fotografiat în întuneric

O persoană care trăiește o astfel de viață bazată pe minciuni și pe resentimente este marcată pentru totdeauna de emoțiile negative pe care le simte. Suferința ei nu va dispărea poate niciodată, dar va fi diminuată de anumite idei false pe care și le impune.

Iată ce minciuni își spun femeile când se îndrăgostesc de un bărbat însurat:

  1. Soția lui nu va suferi dacă nu știe
    Aceeasta este o idee greșită pentru că soția lui sigur simte ceva și suferă tocmai pentru că nu știe ce se întâmplă cu partenerul ei. Trebuie să știi că nicio minciună nu durează la nesfârșit, iar adevărul va ieși la iveală. Mai devreme sau mai târziu, ea va afla că a fost înșelată, iar suferința va fi și mai mare când își va da seama că povestea respectivă dura de mai mult timp. Orice femeie ar trebui să se pună în locul celei înșelate și să vadă că nu i-ar plăcea dacă s-ar afla în acea postură. Ea și-a dedicat viața acelui bărbat și va fi distrusă când va afla că el nu era cine a crezut că este. Când s-au căsătorit și-au jurat iubire veșnică și încredere până la moarte, iar drama prin care va trece soția lui va fi una extrem de mare.
  2. Este doar atracție fizică, nu o să mă atașez de el
    Așa spun femeile care deja sunt îndrăgostite de amant, dar încearcă să nu se lase duse de val și să înceapă să dea frâu liber sentimentelor. Ele sunt conștiente de ceea ce simt și că acest lucru poate fi o tragedie dacă el nu este dispus să să renunțe la familie. Acele femei se mint singure pentru a nu lăsa suferința să le acapareze și nu vor să accepte că este greșit ceea ce fac. Deși conștientizează că au intrat într-o situație fără scăpare, ele continuă să caute scuze și să spună că nu este greșit să se simtă bine în compania cuiva. Ele ignoră cel mai important aspect, și anume că bărbatul respectiv este așteptat acasă de cineva.
  3. O să își lase soția pentru mine la momentul potrivit
    Acest lucru nu se va întâmpla dacă relația imorală durează de mult timp și el încă se refugiază acasă la familia lui. Ceva îl împiedică să renunțe la ce a construit cu soția, mai ales dacă sunt și copii la mijloc. Există posibilitatea ca el să vrea să rămână cu a doua femeie din viața lui, dar poate nu vrea să îi rănească pe cei mici. De asemenea, se poate ca acesta să își iubească soția și doar să se folosească de cealaltă femeie în anumite momente. Acest adevăr dureros nu poate fi acceptat de oricine și de multe ori duce la fapte îngrozitoare. Statisticile arată că tot mai multe femei se sinucid pentru că bărbații pe care îi iubesc nu le aleg pe ele.
  4. Soția lui este rea și el este mai fericit lângă mine
    Un bărbat care își înșală soția poate spune o grămadă de minciuni pentru a convinge o altă femeie să înceapă o aventură cu el. Poate spune chiar că soția lui este rea și nu îl înțelege, chiar dacă acest lucru nu este adevărat, dar se va folosi de acest pretext ca să pară neajutorat, neînțeles și să obțină consolare din partea altcuiva. Este greșit să credem că un partener înșală pentru că nu are ce își dorește acasă. Vina este a lui pentru că nu comunică, nu spune soției ce îi lipsește sau pentru că nu o părăsește dacă este într-adevăr nefericit și nu există cale de rezolvare. Înșelatul nu este o soluție atunci când lucrurile nu merg bine într-o căsnicie.

Dacă și tu ești într-o situație asemănătoare sau dacă știi o femeie care se minte la fel doar pentru a rămâne lângă un anume bărbat, trebuie să iei atitudine. Relațiile extraconjugale nu sunt sănătoase pentru că întotdeauna cineva va avea de suferit și de cele mai multe ori se întâmplă ca a treia persoană să fie cea afectată, având în vedere că majoritatea cuplurilor se împacă după ce unul dintre parteneri calcă strâmb.

Multe femei iartă infidelitatea doar de dragul de a-și păstra familia unită pentru fericirea și siguranța copiilor.

Citește și: Ce ți s-a întâmplat nu este vina ta! Dar ce decizi să faci cu tine de acum înainte este resposabilitatea ta

Surse articol: YourtangoBonobologyAconsciousrethink

Surse foto: Pexels

Articolul urmator
Ce regrete au, de fapt, femeile divorțate
Ce regrete au, de fapt, femeile divorțate
De ce se indragostesc barbatii de tine?
Incepe quiz
De ce se indragostesc barbatii de tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.8 (11)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.