Șapte tipuri de băieți pe care îi poți întâlni prin aplicația Tinder

Șapte tipuri de băieți pe care îi poți întâlni prin aplicația Tinder

Viorica Ghinea, redactor

Dacă nu ai auzit până acum de Tinder, un adevărat fenomen tehnologic de dating, află că este o aplicație de telefon care face furori în străinătate. Nici românii nu s-au lăsat mai prejos și și-au instalat aplicația Tinder pe smartphone-urile lor, pornind la vânătoare de aventuri ori de iubiri, fiecare după cum i-a dictat inima.

Nu vrem să alungăm aburii misterului, dar înainte de a-ți face prea multe speranțe în legătură cu aplicația Tinder, este bine să știi ce tipuri de băieți vei avea ocazia să cunoști prin intermediul ei. E drept, compatibilitățile create de această aplicație îți pot scoate în cale alesul inimii, dar de cele mai multe ori vei întâlni persoane de sex opus nepotrivite.

Așadar, iată șapte tipuri de băieți pe care îi vei întâlni dacă îți instalezi Tinder pe telefon!

Aplicația Tinder și alaiul ei de băieți: șapte tipuri generale

1. Tipul interesat doar de sex

Pe tipul interesat de sex îl vei recunoaște încă de la început. De obicei, după formulele de salut trece direct la ce îl interesează. Fie îți va spune din prima ce vrea de la tine, fie va încerca să te seducă demonstrându-ți că este romantic și spunându-ți că vrea doar să îți asculte respirația. Un singur lucru este cert: tot ce își dorește este să te dezbrace de cea mai sexi lenjerie pe care o ai. Dacă este un băiat mai răbdător, își va dori să te vadă măcar o dată în afara dormitorului. La polul opus, te va invita direct la el acasă să își pună fanteziile erotice în practică. Doar de tine depinde dacă vei merge mai departe. Cine știe, poate că vei avea norocul să întâlnești un Christian Grey (controversatul personaj din romanul erotic Fifty Shades of Grey) de România!

2. Tipul care te copleșește cu complimente

Nici nu s-a realizat bine compatibilitatea prin aplicația Tinder că el deja te copleșește cu complimente. Când ești cea mai frumoasă femeie din lume, când ești o prințesă pentru el. Poate că l-ai fermecat din prima, dar în același timp poate să fie un afemeiat ori un băiat extrem de dornic să fie cu o fată. Te poți împrieteni mai bine cu el pe Facebook, dar dacă postările și fotografiile lui te dezamăgesc, îi vei rupe inima dacă nu îl vei mai băga în seamă după aceea.

3. Tipul care vrea să pară interesant

Un alt tip de băiat pe care îl vei întâlni prin aplicația Tinder este cel care încearcă să impresioneze încă de la început. Nici nu îți răspunde bine la salut că deja te anunță că este pe Heathrow (aeroport din Londra) ori la o ședință importantă. Chiar dacă nu te minte în această privință, nu era nevoie să îți ofere atâtea detalii. Era suficient să îți spună că este ocupat și că îți va răspunde mai târziu la mesaje.

4. Tipul care vrea să îți demonstreze că este băiat de casă

Nu vei întâlni pe Tinder doar bărbați care vor să te ducă în patul lor din prima ori care vor să te impresioneze cu activitățile lor de zi cu zi, ci și unii care chiar vor să îți demonstreze că sunt altfel. Poate că vei avea norocul să dai peste unul care îți spune că îi place să gătească și să facă ordine prin casă la capitolul „hobby-uri”. Nu este cel mai simpatic de pe Tinder, dar el măcar nu te vede ca pe o aventură. Dar probabil că nu îți va plăcea de el, ci de primul din listă, cel care este interesat doar de sex. Numai tu știi cum de ți-a picat exact acela cu tronc.

5. Tipul care vrea să te cucerească arătându-ți pectoralii lui

Fotografia lui de la profilul aplicației Tinder spune tot. Și-a scos la înaintare pectoralii și așteaptă să primească like-uri de la toate fetele pe ecranul cărora apare. Dezamăgită că nu întâlnești pe nimeni care să îți placă, îl vei aprecia și, în scurt timp, îți va apărea că ai compatibilitate cu el. Sigur te va aborda din prima, va fi amuzant și te va fermeca prin felul lui de a fi. Dar după ce vei avea ocazia să îi vezi și profilul de Facebook, vei realiza că sunt doar pectoralii de el și că nu ai nevoie de un astfel de bărbat în viața ta.

6. Tipul care face pe misteriosul

Nici bărbatul misterios nu lipsește de pe Tinder. El își dorește să fie abordat mereu doar de fete și vrea să lase impresia că nu este interesat de niciuna cu adevărat. Probabil îți va răspunde greu la mesaje, își va dori să fii directă și să treci tu la subiectul care îl interesează pe el. Dacă îl nimerești din prima, s-ar putea să își „dezghețe” degetele și să îți răspundă mai ușor. Dar dacă nu ești inspirată, tipul misterior este un caz pierdut, așa că ar trebui să îți cauți o altă compatibilitate cât mai curând.

7. Tipul care nu știe exact ce este aplicația Tinder

L-ai văzut, l-ai plăcut, dar te dezamăgește încă de la început. Nici măcar nu te salută, ci îți spune din prima că vrea să te cunoască mai bine. Pare experimentat până aici, apoi aruncă bomba: „Nu prea știu să folosesc Tinder, dar văd că poți să te bagi ușor în seamă cu cineva.” S-a rupt toată vraja aplicației, așa că o închizi și îți spui că nu vei mai intra acolo prea curând, cel puțin nu până nu apare o altă compatibilitate... sperând că va fi cea bună data viitoare.

Tu folosești aplicația Tinder? Ai întâlnit unul dintre aceste tipuri de băieți? Dacă tu crezi că mai lipsește vreunul din listă, împărtășește cu noi impresiile tale.

Articolul urmator
Cum poti vedea pe chipul lui ca e indragostit de tine: semne care il dau de gol
Cum poti vedea pe chipul lui ca e indragostit de tine: semne care il dau de gol
Cand il vei intalni pe Alesul tau?
Incepe quiz
Cand il vei intalni pe Alesul tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.8 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.