Scrisoare către cel care a luptat pentru mine: "Îți mulțumesc!"

Scrisoare către cel care a luptat pentru mine: "Îți mulțumesc!"

Ramona Jurubita

Uneori dragostea doare și se poate întâmpla să ajungi cu greu la inima persoanei iubite. Unele cupluri trebuie să înfrunte mute obstacole pentru a ajunge să fie împreună și au nevoie de răbdare pentru a construi ceva rezistent și durabil. Ți s-a întâmplat să placi o persoană introvertită care nu te lăsa deloc să te apropii de ea, părinții s-au băgat într-o relație de-a ta, prietenii și-au dat cu părerea despre partenerul tău? Ce ai făcut în astfel de situații? Ai mers mai departe și ai luptat pentru omul iubit sau ai renunțat când ai dat de greu?

Din rândurile de mai jos vei învăța o lecție impresionantă despre iubire de la o tânără care a suferit mult în trecut și a decis să nu mai lase pe nimeni să se apropie de ea pentru că a considerat că nu merită să fie iubită. Când se aștepta mai puțin, a apărut în viața ei un bărbat care și-a dat seama că ar putea fi o soție foarte bună și o mamă minunată. Andrei a hotărât să lupte pentru a cuceri inima Cristinei și a făcut tot ce i-a stat în putință să vindece suferința celei pe care a ales-o pentru un viitor împreună.

Iată ce i-a scris Cristina bărbatului care a dovedit că poate face orice pentru dragostea lor:

Cuplu fericit care a înfruntat multe obstacole pentru a fi împreună

„Pentru cel care a luptat să distrugă zidurile pe care le-am ridicat în jurul meu,

Îți mulțumesc pentru simplul fapt că ai crezut în mine și pentru că mi-ai dat o șansă. Nici nu ai idee cât de mult a însemnat pentru mine și acum sunt extrem de recunoscătoare. Eu m-am subapreciat după ce am trăit mai multe decepții și mi-am pierdut încrederea în oameni. Tu te-ai străduit să îmi arăți că nu toți bărbații sunt la fel, așa că am început să accept din nou ideea că există și persoane cu suflet bun și că nu toate pleacă și te lasă cu durere în suflet.

Dragul meu, tu mi-ai redat speranța și încrederea în dragoste și în relații, mi-ai arătat cum se comportă un prieten adevărat și mă simt bine să văd pe cineva sincer în jurul meu. Deși am încercat în fel și chip să te alung, tu nu te-ai îndepărtat și ai înțeles că acela era modul meu de apărare în fața suferinței. M-am temut să nu trec din nou prin clipe dureroase pentru că sufletul meu era sătul de atâtea lacrimi amare. Te-am ținut mult timp la distanță pentru că mi-a fost teamă să nu mă îndrăgostesc fiindcă vedeam dragostea ca pe ceva distructiv, în mintea mea era echivalentă cu despărțirea iminentă și cu depresia.

Tu ai avut curajul să urci zidurile înalte pe care le-am ridicat în jurul meu, ai escaladat fiecare obstacol cu răbdare și te-ai apropiat de mine pas cu pas ca să nu simt presiune. Încă ești lângă mine deși eu te-am respins în fiecare zi și m-am opus apropierii dintre noi. În ciuda răului pe care ți l-am făcut de când ne-am cunoscut, tu continui să te preocupi de confortul meu și te pui pe tine pe locul doi, făcând tot posibilul ca eu să fiu bine.

Eforturile tale înseamnă mult pentru mine, apreciez că lupți să îmi cucerești inima și trebuie să recunosc că atenția mi-ai câștigat-o deja. Perseverența ta nu a trecut neobservată și vreau să îți mulțumesc din suflet că ai încercat să mă cunoști și că mă faci să mă simt relaxată și în siguranță în preajma ta.

Te mai rog un singur lucru, nu te opri și nu mă lăsa să mă pierd din nou. Am mare nevoie de un om ca tine în viața mea…”

Această scrisoare este dovada clară că atenția și grija sunt elementele de bază pentru refacerea încrederii în sine a cuiva care suferă de anxietate sau depresie. Trebuie să îi ajutăm pe cei dragi și să le fim sprijin, iar dacă este vorba de persoana iubită trebuie să luptăm până la capăt. Viața nu este numai roz și momentele dificile se înfruntă împreună, astfel încât partenerii să se apropie și mai tare. Suferința poate apropia oamenii dacă suntem empatici și oferim o mână de ajutor celor aflați la nevoie, având în vedere și faptul că binele se întoarce întotdeauna.

Citește și: Scrisoare pentru iubit: modul inedit prin care îți exprimi sentimentele

Articol preluat de pe: Yourtango

Surse foto: Pixabay

Articolul urmator
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l discutați la prima întâlnire
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l discutați la prima întâlnire
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.