Sfaturi de la o prostituată pentru toate nevestele din lume

Sfaturi de la o prostituată pentru toate nevestele din lume

Ionelia Olteanu

Femeile sunt foarte solidare între ele şi au tendința de a-și acorda ajutorul și sprijinul ori de câte ori este nevoie. Mai ales când vine vorba despre bărbați, acestea par să se alieze și să formeze ca un fel de armată, fiind dispuse să își apere imaginea și scopurile. Există foarte multe exemple de femei care au trecut prin experiențe mai puțin onorante, dar care au învățat foarte multe din ele, astfel că sunt capabile să dea sfaturi și altora.

Un astfel de caz este reprezentat de Samantha, o tânără din Australia care, până nu demult, trăia din a face pe plac bărbaților și care știe exact de ceea ce au ei nevoie. Faptul că a cunoscut atâtea tipologii de bărbați a determinat-o să vorbească și să dea câteva sfaturi tuturor nevestelor din lume.

cuplu fericit

Ce sfaturi le dă Samantha tuturor nevestelor

Printre cei cu care Samantha a avut de-a face s-au numărat bărbați însurați care voiau să scape de soțiile cicălitoare de acasă și să găsească gesturi tandre și afecțiune din partea altor femei. Samantha mărturisește că este foarte amuzant cum unii bărbați aleg să petreacă timp cu o altă femeie decât perechea lor pentru că aceștia simt nevoia să își manifeste dragostea, deși susțin sus și tare că își iubesc soțiile. De cele mai multe ori, ea devenea un fel de psiholog care asculta probleme pe care clienții le aveau în căsătorie.

„Mulți bărbați îmi mărturiseau că dormeau în camere separate de ale soțiilor și că urau acest lucru. Sunt sigură că soțiile aveau motivele lor pentru care alegeau să facă asta”, mărturisea Samantha într-un interviu acordat unei publicații australiene.

Ea spune că este de așteptat ca bărbatul să apeleze la alte femei dacă nu are parte de intimitate în relația în care deja se află. Așa cum femeile au nevoie de un fond de ten bun, așa au bărbații nevoie de sex. Poate că asta nu este cea mai bună comparație, dar cu siguranță poate reprezenta un lucru la care femeile ar trebui să fie atente pentru a-și ține aproape soții. Samantha a avut clienți care îi mărturiseau că viața lor profesională a avut de suferit din cauză că nu întrețineau relații intime sau că se simțeau stresați și agitați.

Un lucru pe care orice soție ar trebui să îl țină minte și pe care Samantha pune accent este că bărbatul o iubește, indiferent de ceea ce se întâmplă. Acesta este conștient de fericirea de care ar putea să aibă parte alături de ea, așa că nu își dorește pentru nimic în lume ca lucrurile să meargă prost.

„Încetează să te mai îngrijorezi de faptul că ai luat în greutate, că nu ai apucat să te epilezi sau că ai nevoie de vreun tratament pentru întinerire. Lui nu îi pasă de toate lucrurile astea, pentru că te iubește așa cum ești. Trebuie să îi arăți și tu cât de mult ții la el, va conta foarte mult asta”, spune Samantha.

sot si sotie

Un alt sfat pe care Samantha îl dă tuturor soțiilor din lume este legat de afecțiune. Un bărbat are nevoie de mult mai multă dragoste decât o arată.

„Întreabă-l cum i-a fost ziua, luați cina împreună, culcați copiii, opriți televizorul și vorbiți. Foarte mulți bărbați se plâng de faptul că pe soțiile lor nu le interesează aspectele legate de carieră, ceea ce îi afectează foarte tare. Cu cât vă pasă mai mult unul de celălalt, cu atât legătura voastră va fi mai strânsă și căsătoria va merge din ce în ce mai bine”, mărturisește Samantha în interviu.  

Atenția este un detaliu la care mulți bărbați țin foarte mult. De cele mai multe ori, aceștia au impresia că până și câinele este mai băgat în seamă decât ei, ceea ce poate fi extrem de dureros. Samantha spune că acesta este un lucru pe care îl auzea destul de des: „Nici măcar nu observă când intru pe ușă. E mai concentrată asupra copiilor decât asupra mea”.

„Și eu am fost într-o astfel de situație”, mărturisește Samantha. „ Era obositor pentru că încercam să fiu o mamă bună, un angajat model și o soție ideală. Important este ca amândoi să depuneți mai mult efort și să vă împărțiți sarcinile care țin de o familie.” Atunci când un bărbat nu este băgat în seamă, acesta își pierde respectul față de sine. Nu se mai simte capul familiei și nu mai consideră că ar mai putea să aibă vreo autoritate față de soția lui.

Deși multe femei ar putea fi tentate să o judece pe Samantha, aceasta a avut multe lucruri de învățat din experiențele prin care a trecut. Sfaturile pe care le oferă se pot dovedi extrem de utile pentru soțiile care nu știu ce să le ofere bărbaților pentru a avea o căsnicie reușită.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
De ce îți autosabotezi relațiile (și cum să te oprești din a face asta)
De ce îți autosabotezi relațiile (și cum să te oprești din a face asta)
Ești prea bună pentru această lume?
Incepe quiz
Ești prea bună pentru această lume?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (10)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.