Testul care îţi spune ce şanse aveţi să rămâneţi împreună toată viaţa

Testul care îţi spune ce şanse aveţi să rămâneţi împreună toată viaţa

Violeta Ieremie

Iubirea este un subiect delicat şi mereu prezent în mintea şi în inima noastră. Tânjim după iubire, după atingeri delicate şi vrem să avem lângă noi persoana care să-şi dorească să fie cu noi toată viaţa, să ne iubească, să fie prietenul, iubitul, cel sau cea pe care să ne sprijinim atunci când trecem prin momente mai puţin plăcute, dar şi când vrem să împărtăşim clipele fericite.

Vrem să fim împlinite, să transmitem prin toţi porii faptul că iubim şi suntem iubite. Unii oameni se recunosc de la prima privire, cu alţii petrecem mai mult timp şi nu îi cunoaştem îndeajuns să spunem că este iubirea vieţii noastre.

Descoperă în imaginile de mai jos care sunt şansele să fiţi împreună pentru tot restul vieţii. Alege una dintre imagini şi, în funcție de fotografia asupra căreia te-ai oprit, vei afla cât va dura povestea de dragoste cu partenerul tău.

Colaj flori, cuplu - Testul care iti spune daca relatia ta trece proba timpului

Ai ales fotografia 1

Eşti o femeie norocoasă care are alături de ea un partener iubitor, căruia îi pasă. Îşi ia din timpul lui pentru a avea grijă de tine, îţi alină durerea cu vorbe menite să-ţi amelioreze starea de rău. Asta dovedeşte că este cu tine şi la bine, şi la rău şi că nu îi este teamă de momentele când ceva se întâmplă cu tine, dimpotrivă. Este responsabil, afectuos, te înţelege şi îşi doreşte să stea alături de tine în toate momentele din viaţă. Tu eşti acum în centrul atenţiei şi ştie să-ţi ofere atenţia pe care o meriţi. Te înconjoară cu iubire şi cu căldură pentru a te vedea din nou sănătoasă.

Ai ales fotografia 2

Deşi un bărbat emană putere masculină, este ambiţios, îşi arată şi latura sensibilă faţă de persoana iubită. Florile înseamnă gingăşie, iar el devine astfel vulnerabil în faţa ta şi se deschide. Ştie că îţi plac florile, este conştient că te bucuri ca un copil. Este atent la dorinţele tale, îţi scoate la iveală energia feminină şi îţi spune „Te iubesc” prin toate mijloacele posibile. Nu îşi ascunde trăirile, ci încearcă să te surprindă în mod plăcut. Pe de altă parte, poate fi şi un gest care să te impresioneze. Depinde cât de trainică este relaţia voastră şi cât de puternică este baza pe care construiţi. Un buchet de flori poate fi o încununare a iubirii deja demonstrate sau poate fi arma lui secretă cu care să te cucerească. Relația voastră are șanse 50% să supraviețuiască, pentru că nu vei ști dacă intențiile lui sunt doar să te facă să devii a lui sau chiar să-și arate afecțiunea.

Ai ales fotografia 3

Este minunat să poţi împărtăşi cu persoana dragă momente speciale pe care să le depănaţi peste timp. Cina luată în oraş întăreşte conexiunea dintre voi, schimbaţi mediul şi puteţi vorbi mai detaşat despre unele chestiuni. Îşi doreşte să te cunoască în mai multe contexte, este mândru de relaţia voastră şi ştie că micile gesturi fac o relaţie mai puternică. În acest mediu, te consideră partenera lui şi nu îi este frică să o spună întregii lumi cât de fericit este alături de tine. Cu toate acestea, pentru a rămâne întreaga viaţă alături de tine, trebuie să facă mai mult decât să comunice cu tine. Socializarea poate fi doar o etapă de cunoaştere în care să decidă care îşi doreşte o relaţie pe viaţă cu tine.

Ai ales fotografia 4

Amândoi aveţi pasiuni comune, iar o ieşire departe de lume în care să fiţi doar voi doi vă apropie foarte mult. Nu este nimic care să vă distragă, în faţă aveţi un peisaj superb care să vă îmbie simţurile, iar liniştea pe care o transmite minunatul loc vă face să vă deschideţi, să vorbiţi, să fiţi sinceri. Faptul că te include în planurile lui este un motiv care să te ducă cu gândul la o relaţie pe viaţă. Este genul de persoană dedicată, atentă, curioasă, căreia îi place să aibă parte de experienţe noi cu persoana iubită alături.

Articolul urmator
Obiceiul saptamanal care poate imbunatati orice relatie, potrivit unui terapeut de cuplu
Obiceiul saptamanal care poate imbunatati orice relatie, potrivit unui terapeut de cuplu
Sunteti meniti sa ramaneti impreuna?
Incepe quiz
Sunteti meniti sa ramaneti impreuna?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (14)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.