Violenta in cuplu: ce trebuie sa faci daca ai un partener violent

Violenta in cuplu: ce trebuie sa faci daca ai un partener violent

Redactor Alexa Galgau

Una dintre cele mai grave probleme cu care te poti confrunta intr-o relatie este violenta in cuplu. De foarte multe ori, comportamentul agresiv al partenerului este iertat, trecut cu vederea sau negat de victime, care, nu de putine ori, sunt prea speriate sau rusinate ca sa ceara ajutor.

Daca te regasesti in aceasta situatie delicata, citeste ce trebuie sa faci daca ai un partener violent!

Violenta in cuplu: cum sa iti dai seama ca esti intr-o relatie abuziva

Abuzul intr-o relatie nu se refera doar la violenta fizica, desi aceasta este cea mai grava forma. De multe ori, poate fi vorba de abuz emotional sau psihologic, care nu numai ca este mai greu de recunoscut, dar este si mult mai usor trecut cu vederea de catre victime.

Nimeni nu ar trebui sa isi traiasca viata intr-o stare continua de frica fata de persoana pe care o iubeste. Abuzul domestic adesea porneste de la amenintari verbale si ajunge la acte de violenta fizica. Dincolo de durere, trauma psihologica isi pune amprenta pe victime pentru totdeauna, carora le este foarte greu, daca nu imposibil, sa uite vreodata prin ce au trecut.

Violenta in cuplu are un singur scop: controlul total al partenerului asupra ta. Un om care loveste persoana de alaturi triseaza, folosind frica pentru a domina si intimidarea pentru ca victima sa nu aiba curaj sa spuna celor din jur ce se intampla. Aceasta experienta traumatizanta te poate aduce la disperare si poate provoca depresii , stima de sine scazuta si izolare sociala. Desi pare de necrezut, multe femei sunt atat de paralizate de frica, incat nu vor sa accepte faptul ca se afla intr-o relatie toxica , care le distruge. Totusi, exista cateva semne clare ca aceasta este situatia:

- partenerul are un temperament impulsiv si imprevizibil, care te face sa te simti ca si cum trebuie sa fii extrem de atenta la ce zici sau cum te porti;

- esti amenintata si, daca te revolti, partenerul incearca sa te intimideze prin abuz fizic, fie ca este vorba "doar" de o palma sau alte gesturi agresive care nu iti lasa urme fizice;

- partenerul ameninta ca se sinucide daca il parasesti;

- partenerul te forteaza sa faceti sex;

- partenerul iti distruge lucrurile atunci cand se enerveaza. Furia incontrolabila care il determina sa sparga sau sa strice ceva se poate transfera oricand in violenta asupra ta.

Violenta fizica nu are nicio scuza, indiferent ca are loc in sau in afara familiei si este ilegala, ceea ce inseamna ca, atunci cand are loc, trebuie anuntate autoritatile.

Ia aminte ca este vorba tot despre violenta domestica daca:

- abuzul fizic pare minor in comparatie cu cele despre care ai citit sau pe care le-ai vazut la televizor. Nu exista grad de comparatie in acest caz. Chiar si a impinge pe cineva poate fi periculos;

- ai fost lovita doar o data sau de doua ori in relatie si ti se pare ca nu este atat de grav. Studiile arata ca daca partenerul te-a lovit o data, este foarte probabil sa repete gestul de fiecare data cand vrea sa te domine;

- atacul fizic a incetat cand ai devenit pasiva si ai renuntat la dreptul de a te exprima liber, de a face ceea ce vrei, de a te vedea cu cine doresti si de a lua decizii. Nu este o victorie daca ai renuntat la drepturile tale firesti pentru a scapa de violenta in cuplu!

- nu ai fost inca lovita, dar ai fost amenintata verbal. In acest caz, nu este drum lung de la a zice la a face, iar tu te afli in pericolul permanent de a fi lovita. Nu s-a intamplat de data aceasta, dar daca se intampla data viitoare? O persoana care te iubeste nu te ameninta!

Violenta in cuplu este alegerea agresorului

Desi este vehiculata ideea conform careia partenerul devine agresiv din cauza ca nu se poate controla atunci cand este nervos, trebuie sa stii ca violenta este strict alegerea lui. Este o decizie menita sa te paralizeze de frica si sa te tina sub controlul lui.

Iata cateva dovezi ca agresorul are control, de fapt, asupra reactiilor sale:

- alege pe cine sa abuzeze. De obicei, agresorii nu insulta, ameninta sau lovesc persoanele din jur care ii supara, ci mai degraba isi pastreaza agresivitatea pentru cei apropiati, cei pe care pretind ca ii iubesc;

- alege cand si unde sa isi manifeste violenta. Cum se face ca daca sunteti in public, nu reactioneaza in niciun fel, insa cand ajungeti acasa, se dezlantuie? Agresorii se poarta ca si cum totul este in regula atunci cand sunt in public;

- este perfect capabil sa isi opreasca comporamentul violent daca situatia o cere (de exemplu, daca vine politia sau il suna seful);

- loviturile sunt directionate spre zone care nu sunt expuse, pentru ca ceilalti sa nu observe ca ceva nu este in regula.

Exista inclusiv un ciclu repetitiv in care intra cel care recurge la violenta in cuplu: abuzul, vina, scuzele, comportamentul normal, planuirea metodelor in care te va pedepsi daca ai gresit cu ceva, inscenarea (agresorul isi pune planul in aplicare si te pune intr-o situatie in care poate justifica abuzul). Faptul ca isi exprima regretul profund, plange, isi cere iertare si iti spune ca te iubeste nu reprezinta o scuza pentru ceea ce a facut.

Ce sa faci daca ai un partener agresiv

Daca te-ai regasit in randurile de mai sus, singura solutie de a scapa de aceasta situatie este sa iesi din relatie. Nimeni nu merita sa fie amenintat si lovit si, chiar daca iti iubesti partenerul, nu trebuie sa induri asemenea chinuri.

In cazul in care ai fost lovita, suna la 112 si raporteaza incidentul la politie cand esti singura. Du-te intr-un loc sigur, acasa la o persoana apropiata, de preferat la o adresa pe care el sa nu o stie. Povesteste celor dragi situatia in care te afli si lasa-i sa te ajute cum pot ei mai bine. Orice s-ar intampla, nu lasa situatia sa treaca de la sine. Daca stii ca partenerul ar fi in stare sa te urmareasca si sa iti faca rau, cere un ordin de restrictie de la politie, care sa il tina departe pe agresor.

Violenta in cuplu este o problema grava, care trebuie observata inca de la inceput, cand semnele sunt inca mici. Desi poate uneori iti zici ca exagerezi si ca nu ai motive de ingrijorare, faptul ca ai ajuns sa te gandesti la acest aspect este deja un semn ca ceva nu e in regula. Nimanui nu ar trebui sa ii fie frica de persoana pe care o iubeste, iar abuzul fizic nu are niciodata vreo scuza! 

Articolul urmator
Limbajul iubirii îți poate sabota relația de cuplu?
Limbajul iubirii îți poate sabota relația de cuplu?
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?
Incepe quiz
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (13)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.