Coenzima Q10: beneficii, proprietati si surse de unde poate fi consumata

Coenzima Q10: beneficii, proprietati si surse de unde poate fi consumata

Redactor Alexa Galgau

Probabil ai auzit de multe ori despre coenzima Q10, o substanta asemanatoare cu o vitamina care se gaseste in fiecare celula a corpului nostru. Ea este un puternic antioxidant, care ajuta la repararea celulelor si le protejeaza de actiunea radicalilor liberi. Astfel, nu numai ca aceasta coenzima te ajuta sa te mentii tanara, dar te fereste si de boli grave, precum cancerul sau insuficienta cardiaca. Din fericire, ai la indemana suficiente surse pentru a stimula producerea acestei substante benefice care te fereste de mult temutele afectiuni. 

Citeste despre beneficiile pe care coenzima Q10 le aduce corpului tau si afla cum ii poti spori nivelul prin consumul anumitor alimente!

Beneficiile coenzimei Q10

Coenzima Q10 este o componenta esentiala a reactiilor metabolice care produc energie la nivelul celulelor. Desi se gaseste in toate celulele corpului, aceasta substanta este prezenta in concentratii mai mari in organe care necesita mai multa energie, precum rinichii, ficatul sau inima. Exista suficiente studii care atesta efectele benefice ale coenzimei Q10 asupra organelor, in special a inimii, atunci cand este introdusa in dieta prin alimente sau suplimente. 

Q10 ajuta inima in multe feluri, indeplinind multe functii: mentinerea nivelului oxidativ al colesterolului rau (LDL), asigurarea unei bune circulatii si mentinerea functionarii optime a muschiului cardiac. In acelasi timp, aceasta substanta poate contribui la sanatatea peretilor vaselor de sange si la transportarea oxigenului catre organe, fiind astfel benefica inclusiv pentru creier. Desi nu exista inca suficiente studii in acest sens, se crede ca aceasta coenzima poate incetini progresul unor boli neuronale degenerative. 

Deficienta de coenzima Q10 in organism conduce la boli grave, printre care cele mai frecvente sunt cele cardiace: aritmia, angina, insuficienta cardiaca si tensiune arteriala mare. Si problemele cu glicemia (nivelul zaharului in sange), sanatatea gingiilor si afectiunile stomacului au fost asociate tot cu o scadere a nivelului coenzimei Q10. Cei care fac tratament cu statine pentru colesterol marit au in mod special predispozitie la aceasta deficienta periculoasa, deoarece acestea blocheaza sinteza coenzimei Q10 in corp. Ca urmare, un nivel scazut al acesteia din urma poate sa fie cauza unor simptome ale tratamentelor cu statine: oboseala si dureri musculare. 

Coenzima Q10 ca supliment alimentar

Desi nu exista o doza zilnica recomandata daca iei suplimente de coenzima Q10, ar fi totusi indicat sa adaugi la dieta cel putin 90-120 mg daca urmezi un tratament cu statine, dar si daca ai cazuri de boli de inima in familie. Acest dozaj este corect si pentru barbatii si femeile care doresc vor sa se fereasca de afectiunile mentionate mai sus. Coenzima Q10 este solubila in grasimi, asa ca cel mai bine ar sa iei suplimentul cand ai parte de o masa bogata in lipide. In cazul copiilor, este obligatoriu sa vorbesti cu medicul pediatru inainte de a le administra orice supliment alimentar. 

Daca vrei sa mergi pe varianta suplimentelor alimentare, atunci trebuie sa stii ca este indicat sa optezi pentru cele in forma de capsule cu gel, deoarece sunt mai bine absorbite de corp. 

Alimentele care contin coenzima Q10 sunt urmatoarele:

- pestele gras: cu cat este mai bogat in grasimi, cu atat are mai multa coenzima Q10. Opteaza pentru soiuri de apa rece, precum somonul, tonul sau herringul;

- carnea de vita: este una dintre cele mai bogate surse de Q10, la o portie mica, de 75 de grame, avand aproximativ 3 mg din aceasta substanta;

- oleaginoasele si semintele: o portie din aceste bunatati iti aduce cateva miligrame de Q10, dar si multe alte beneficii, atata timp cat nu exagerezi;

- fructe si legume: contin mult mai putin din acest nutrient, dar cum oricum este sanatos sa ai o dieta bazata pe ele, trebuie sa stii ca cele mai bogate in Q10 sunt capsunile, portocalele si legumele crucifere. 

Asadar, coenzima Q10 este esentiala pentru buna functionare a organelor vitale, in special a inimii. Chit ca ai sau nu probleme cardiovasculare, poti lua preventiv acest supliment, avand in vedere faptul ca stresul este un ingredient principal al vietii de zi cu zi, care ne conduce in cele din urma la tot felul de afectiuni teribile. 

Articolul urmator
Cum să mănânci mai mult și totuși să arzi grăsimi, potrivit unui biochimist de renume
Cum să mănânci mai mult și totuși să arzi grăsimi, potrivit unui biochimist de renume
Ce te poate omori?
Incepe quiz
Ce te poate omori?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (220 vizite)