Cum să ai o talie perfectă într-o săptămână

Cum să ai o talie perfectă într-o săptămână

Redactor Alexa Galgau

Pentru că este vară, avem nevoie de soluții rapide pentru a arăta cât mai bine, mai ales când constatăm, cu câteva zile înainte de concediul la mare, că nu arătăm tocmai așa cum ne propusesem pentru acest sezon estival. Nu ai luni întregi la dispoziție pentru a-ți sculpta corpul, dar nu este o problemă, pentru că există și soluții mai rapide, care nu implică înfometarea până în punctul în care nu mai ai energie nici măcar să te deplasezi de la hotel până la plajă.

Zona abdominală este cea mai problematică la femei, iar grăsimea acumulată este incredibil de „încăpățânată”, descurajându-ne de fiecare dată când încercăm să scăpăm de ea. Din fericire, avem pentru tine câteva sfaturi care te vor ajuta să ai talia perfectă în doar o săptămână! Ești gata să accepți provocarea?

Talie perfectă în șapte zile

Grăsimea acumulată în zona abdominală nu este doar inestetică, ci și foarte periculoasă pentru sănătate. Studiile arată ca persoanele care prezintă tendințe de îngrășare în această zonă a corpului prezintă risc crescut de a face boli cardiace și de a avea probleme cu colesterolul. Iată câteva sfaturi ca să ajungi rapid la talia perfectă:

Adoptă o dietă corespunzătoare

În cadrul dietei pentru talie perfectă, ideea este să mănânci alimente care te fac să te simți sătulă și care previn balonarea. Este vorba despre semințe, cereale integrale, fructe și legume, care, deși sunt sărace în calorii, sunt foarte consistente și te țin departe de tentațiile culinare. Este adevărat, o salată nu are același gust ca un hamburger, dar nici o talie subțirică de viespe nu se poate obține fără sacrificii.

Ca să dai jos o jumătate de kilogram, ai nevoie să tai din dietă 3500 de calorii. Nu este recomandat să slăbești mai mult de un kilogram pe săptămână, așa că nu te înfometa. Mănâncă salate și iaurturi, iar restul de calorii taie-le prin diverse trucuri - citește 15 dintre ele aici!

Bea multă apă

Este esențial să bei suficiente lichide atunci când vrei să slăbești, nu numai pe termen scurt, ci pe termen lung. Te-ai fi gândit că există o legătură între sete și senzația de foame? Se pare că se produce o confuzie în creier atunci când suntem deshidratați, iar în loc să simțim nevoia de apă, simțim nevoia să ronțăim ceva. Dacă bei suficiente lichide, nu doar că ajuți corpul să funcționeze cum trebuie, dar mai reduci și din gustările nesănătoase.

Slăbește prin efort fizic

Soluția cea mai bună pentru o talie perfectă este efortul fizic. Mai exact, o serie de exerciții gândite special pentru această zonă delicată la femei. Nu este nevoie să mergi la sală și nici măcar să ieși din casă, pentru că există atâtea programe de doar câteva minute care au efecte miraculoase asupra taliei.

Iata aici un videoclip care te va ajuta să dai jos câțiva centimetri din talie în doar o săptămână, dacă te ambiționezi să îl urmezi în fiecare zi:

Este foarte important să nu te axezi totuși doar pe zona taliei, ci să lucrezi și umerii, și pieptul, pentru că talia va părea și mai mică dacă zonele înconjurătoare sunt tonifiate.

Bea ceaiuri diuretice

Deși nu îți recomandăm să abuzezi de ceaiurile de slăbit, poți apela la cele diuretice sau la cele care grăbesc metabolismul, mai ales dacă vrei să obții rezultate rapide. Ceaiuri excelente pentru slăbit și pentru o talie perfectă sunt cel verde și cel de ghimbir. Primul are cofeină, care are un efect diuretic, dar este și plin de antioxidanți, fiind benefic pentru absolut toate funcțiile corpului, inclusiv pentru sistemul digestiv. Ceaiul de ghimbir stimulează metabolismul și grăbește digestia, fiind indicat inclusiv dacă ai probleme cu stomacul. De altfel, pentru că te ajută să scapi de balonare, te va face să arăți mai suplă în talie după primele zile în care îl consumi.

Talia perfectă nu se poate obține chiar peste noapte, dar poți lua niște măsuri ca să arăți mult mai bine în doar o săptămână. Primul pas este să scapi de balonare și să reduci retenția de apă. Apoi, dieta corespunzătoare și efortul fizic te vor duce la rezultatul dorit în cel mai scurt timp.

Iată ce reguli să respecți dacă vrei să scapi de balonare după masă!

Articolul urmator
Alimentele ce NU trebuie să lipsească din alimentația femeilor aflate la menopauză, conform Mihaelei Bilic
Alimentele ce NU trebuie să lipsească din alimentația femeilor aflate la menopauză, conform Mihaelei Bilic
Cum vei fi la batranete?
Incepe quiz
Cum vei fi la batranete?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (353 vizite)