Cum ții antidieta și cum te ajută să slăbești

Cum ții antidieta și cum te ajută să slăbești

Sorina Corneanu

Cum ar fi să poți mânca orice, oricât, oricând și să nu te îngrași? Să-ți poți face toate poftele iar grija kilogramelor în plus să nu existe este, cu siguranță, visul oricui. O lume perfectă în care caloriile nu încap în discuție iar silueta nu are de suferit, orice ar fi, este posibilă, dacă recurgi nu la dietă, ci la antidietă! Da, să fii sănătoasă, să ai greutatea ideală și să te bucuri de ceea ce mănânci e posibil și la îndemână!

„Antidieta îți permite să mănânci, să bei și totuși să slăbești, adică îți oferă libertate în privința tuturor aspectelor pe care dieta le interzice”, spune Merriam Webster, nutriționist.

junk food

Pe termen lung, dieta nu funcționează tocmai pentru că impune mult prea multe restricții pe care nu le punem respecta. Exact ca în cazul copiilor, cărora atunci când li se interzice ceva își doresc acel lucru, cu orice preț, la fel se întâmplă și în programul dietei. Când ni se interzice un aliment, exact acela devine de interes maxim și nevoia noastră de a-l consuma constant crește. În felul acesta, ceea ce numim dietă devine mai dăunător siluetei decât un meniu normal, echilibrat, în care să putem consuma ce simțim nevoia.

E clar că, în orice proces care impune restricții, psihicul lucrează intens – și nu în avantajul nostru. Acest tip de dietă restrictionată ar fi o măsură pe termen scurt care trebuie să fie atent controlată şi monitorizată de către medici pentru ca tratamentul să fie desfăşurat în siguranţă.

„Dieta noastră trebuie să fie complexă, iar proteinele sunt vitale pentru sănătatea şi bunăstarea noastră”, spune doctorul Oliver Maddocks.

Tocmai de aceea, antidieta este o soluție mult mai bună atunci când vine vorba despre kilogramele de care vrem să scăpam.

rucola

Secretul antidietei și cum să o ții

Dacă te-ai hotărât să ții dietă și știi deja că nu te poți abține să mănânci ceea ce simți nevoia, antidieta este soluția! Aceasta se bazează pe un concept simplu: mâncând ceea ce simți, atunci când simți, se va genera un proces firesc de hrănire, iar tu te vei opri atunci când ți-ai satisfăcut pofta.

Atunci când apar restricțiile, pofta crește, iar alimentele interzise devin de bază. Având acces la acestea, ne vom opri, instinctiv, atunci când atingem factorul de satisfacție. Iar factorul de satisfacție se poate atinge cu ușurință, chiar și după trei cuburi de ciocolată, comparativ cu momentul în care ciocolata ne este interzisă și am putea mânca o întreagă tabletă.

Dacă mâncăm alimentele recomandate în dietă, însă alăturate celor care ne fac mai multă plăcere, acestea vor fi, categoric, adăugate în cantități mai mici și meniul va deveni echilibrat, iar poftele, odată satisfăcute la timp, nu vor crește și nu vor provoca dezastre culinare.

Mâncând încet, analizând mâncarea și simțind în profunzime gustul, poftele ne vor fi satisfăcute mult mai repede și nu vor reveni atât de curând. Mâncând cu poftă, în încercarea de a ne bucura de alimentele după care am tânjit, situația se înrăutățește. Așadar, data viitoare, bucură-te de ceea ce mănânci și fii conștientă de fiecare înghițitură!

Organismul uman consideră mai importante proteinele decât carbohidrații și grăsimile. Astfel, cei care urmează o dietă săracă în proteine sunt predispuși să consume mai multe alimente din celelalte două categorii pentru a ajunge la nivelul de energie dorit. Consumul de alimente bogate în proteine a scăzut, iar cercetătorii consideră că aceasta este cauza creșterii numărului persoanelor care suferă de obezitate.

„Ne putem folosi de aceste informații pentru a ajuta la gestionarea și prevenirea obezității, asigurându-ne că alimentele pe care le consumăm au un nivel de proteine suficient pentru a ne satisface apetitul”, a declarat profesorul de nutriție David Raubenheimer, de la Universitatea din Sydney.

Acesta a concluzionat că nu este atât de important să numărăm caloriile atunci când ne dorim să slăbim, ci mai degrabă să ne hrănim echilibrat, incluzând în meniul zilnic alimente bogate în proteine, dar și carbohidrați și grăsimi, în cantitatea potrivită, fără excese.

Găsesti în clipul de mai jos o listă a alimentelor sănătoase și gustoase pe care le poți introduce în meniul tău pentru a te menține în formă.

Greutatea dorită nu este totuna cu aceea recomandată. Corpul nostru știe, de cele mai multe ori, care este greutatea ideală. Așadar, nu ar trebui să ne panicăm nici pentru trei kilograme în plus, nici pentru câteva în minus.  

Mâncarea „intuitivă” este aceea care ne ajută să ne menținem în formă, iar antidieta se bazează pe această idee și recomandă, în procesul menținerii greutății sau al pierderii câtorva kilograme, mese mai dese, mai sărace cantitativ, dar care să conțină ceea ce ne face plăcere să mâncăm. Astfel, evităm mesele bogate cantitativ, responsabile pentru kilogramele în plus.

În antidietă, totul se bazează pe eliminarea restrictiilor și pe conștientizarea mâncării pe care o consumăm. Cercetătorii susțin că, odată ce acumulăm câteva kilograme în plus, ne stresăm și ducem o adevărată luptă restrictivă pentru a slăbi, ceea ce, surpriză, sporește creșterea în greutate.

Așadar, legătura dintre fizic și psihic este una foarte puternică și ar fi cazul să privim și din alt unghi pierderea kilogramelor, dieta și opțiunile pe care le avem pentru a ne sculpta silueta. Soluții miraculoase nu există, sănătatea este mai importantă decât număratul caloriilor și înfometarea nu este o soluție.

Mai mult decât atât, imediat ce slăbim, senzația de foame revine și mai puternică, tendința de îngrășare se dublează și, prin astfel de metode radicale, nu facem decât să ne dăm organismul peste cap. Nemaiștiind la ce să reacționeze mai întâi, acesta va trece de la o comandă la alta, într-un timp de procesare prea scurt, iar sănătatea noastră va avea de suferit.

junk food

Intuiția alimentară este principiul de bază în orice proces care, după încercări stricte, repetate, a eșuat! Psihicul te ajută să ai o viață mai fericită. Stresul și restricțiile îngrașă, științific vorbind. Nu trebuie să renunțăm la toate sfaturile sănătoase ale nutriționiștilor, însă esențial este să respectăm, în primul rând, ceea ce simțim. Oprind organismul de la a-și lua anumite substanțe nutritive, el nu face decât să compenseze, luând dublu din alimentele consumate. Astfel, se produce îngrășarea.

Încearcă antidieta, respectă-ți corpul, nu uita de exercițiile fizice și vei observa schimbările care se produc, fără efort, în mod natural!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Legume care îngrașă: ce să eviți, dacă vrei să slăbești
Legume care îngrașă: ce să eviți, dacă vrei să slăbești
Test de dieta: De ce nu reusesti sa slabesti?
Incepe quiz
Test de dieta: De ce nu reusesti sa slabesti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (378 vizite)