De ce nu este bine să mâncăm fasole şi linte bătută

De ce nu este bine să mâncăm fasole şi linte bătută

Redactor Andreea Baluteanu

Lintea şi fasolea sunt delicii ale bucătăriei raw vegan, dar nu numai adeptele unei alimentaţii fără cusur sunt îndrăgostite de ele. Noi le adorăm nu doar graţie gustului, dar şi sentimentului pe care ni-l oferă: că mâncăm alimente care ne fac bine şi care ne tentează cu promisiunea unei siluete perfecte.

Cu toate acestea, nutriţioniştii sunt pe cale să ne distrugă una dintre cele mai puternice iluzii: ei nu pot contesta că fasolea şi lintea bătută sunt delicioase, dar se pare că nu se dovedesc la fel de prietenoase cu numărul nostru de kilograme pe cât credeam! Citeşte mai jos care este argumentul lor!

Fasolea şi lintea, periculoase pentru siluetă?

E imposibil să negi cumulul de beneficii al celor două alimente-vedetă de azi! Fasolea conţine un număr mare de proteine de origine vegetală, ceea ce o face prietenă la cataramă cu adepţii regimurilor raw vegan. Nu este însă singurul ei avantaj: include calciu şi fier, dar şi fibre indisolubile, despre care se pare că ar proteja de boli cardiovasculare şi chiar de cancer de colon.

fasole batuta

De partea cealaltă, nici lintea nu se lasă mai prejos. E bogată în antioxidanţi, luptând împotriva radicalilor liberi, dar şi în minerale, precum zincul, fosforul, fierul sau magneziul. Mai mult, conţine numeroase reprezentante din grupul vitaminelor B (B1, B2, B3, B5, B6 şi B9), dintre care se remarcă mai ales acidul folic (B 9), util atât în codarea ADN-ului, dar şi în cadrul sistemului nervos şi imunitar.

Nu putem trece cu vederea nici faptul că acest duo de excepţie contribuie la echilibrarea şi menţinerea nivelului de glicemie, motiv pentru care atât lintea, cât şi fasolea sunt recomandate pacienţilor bolnavi de diabet.

Cu atâtea veşti bune, pe unde s-ar putea strecura pericolul despre care vorbeam mai sus? Nu lintea şi fasolea reprezintă o ameninţare la adresa siluetei, ci modul în care le pregătim!

Astfel, nutriţioniştii consideră că greşim prin pasarea manuală sau la blender, la care apelăm atunci când gătim linte sau fasole bătută. Distrugerea boabelor antrenează o absorbţie mai rapidă a alimentului, care, în loc să ne hrănească, va sfârşi prin a ne îngrăşa. La mijloc are loc un proces mecanic care transformă fasolea într-un aliment cu un indice glicemic mai apropiat de cel al unui dulce concentrat.

Nu pretindem să ne crezi pe cuvânt, aşa că supunem atenţiei tale numărul de calorii, prin comparaţie, al preparatelor! Astfel, sub formă de iahnie, fasolea însumează 120 de calorii la 100 de grame, în timp ce bătută ajunge la aproximativ 160 de calorii la 100 de grame. Proporţiile sunt asemănătoare şi în cazul lintei, care îţi oferă 84 de calorii la 100 de grame dacă bătută, şi doar 66,9 calorii la 100 de grame atunci când este consumată sub formă de bob întreg.

Problema devine şi mai spinoasă atunci când asociem fasolea cu ciolan! Sub orice formă ar fi gătită, fasolea are un procent ridicat de proteine şi carbohidraţi, care, combinate cu grăsime animală, conturează un tablou deloc favorabil siluetei tale.

Desigur, dacă păstrezi fasolea şi lintea bătută la rangul de răsfăţ pentru papilele tale gustative şi nu le atribui funcţia de salvatoare ale siluetei tale, efectele nu vor fi dezastruoase. Este bine însă să fii perfect informată, înainte de a da curs oricărei plăceri culinare.

Tu ce părere ai? Erai conştientă de pericolele ascunse în banala fasole şi linte bătută?

Articolul urmator
Mihaela Bilic ne sfătuiește: Lista de alimente pe care mai bine să le cumpărăm decât le gătim
Mihaela Bilic ne sfătuiește: Lista de alimente pe care mai bine să le cumpărăm decât le gătim
Cat de bine gatesti?
Incepe quiz
Cat de bine gatesti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (220 vizite)