Cum te ajuta dieta cu fibre sa scapi de kilogramele in plus fara sa te infometezi

Cum te ajuta dieta cu fibre sa scapi de kilogramele in plus fara sa te infometezi

Redactor Alexa Galgau

Exista doar o mana de oameni care reusesc sa slabeasca tinand cont cu strictele de zecile sau chiar sutele de reguli de alimentatie si sport impuse de nutritionisti. Pentru restul populatiei, lupta este pierduta chiar dinainte de a o incepe, pentru ca circumstantele unui om obisnuit nu sunt de asa natura incat sa ii fie la indemana sa isi numere caloriile, sa isi cantareasca mancarea si sa calculeze proportiile macronutrientilor din aceasta. Ca sa nu mai vorbim de efortul fizic, care cere destul timp si o dedicare aparte pentru a da rezultate.

Daca te regasesti in randurile de mai sus, nu trebuie sa ridici descurajata din umeri. Exista suficiente regimuri alimentare care te pot ajuta sa slabesti fara sa te infometezi, iar unul dintre acestea este dieta cu fibre. Afla totul despre ea din randurile urmatoare!

Dieta cu fibre: slabeste fara sacrificii

In toate articolele despre slabit vei gasi o lista lunga de reguli de alimentatie dupa care sa te ghidezi si care, in mare parte, iti taie orice chef de viata, pentru ca, sa fim sinceri acum, nu ai voie sa mananci nimic gustos sau, daca este gustos, ai voie doar o inghititura. Din fericire, studiile pe aceasta tema ne aduc si vesti bune din cand in cand, iar una dintre ele este ca simplul fapt de a consuma 30 de grame de fibre pe zi te poate ajuta sa slabesti la fel de mult ca si in cazul dietelor mai restrictive. 

Persoanele care au nevoie sa slabeasca din motive medicale, insa nu se simt in stare sa tina un regim prea strict, pot fi foarte avantajate de aceasta descoperire. Fibrele nu pot fi digerate de catre organism si sunt foarte satioase, ceea ce inseamna ca nu vei mai avea tendinta sa mananci pe furis cate un baton de ciocolata sau niste chipsuri. In plus, alimentele fibroase trebuie mestecate mai mult, ceea ce contribuie la scaderea senzatiei de foame. Asadar, care sunt aceste alimente care iti sunt atat de benefice si te pot ajuta sa slabesti? Fructele, legumele, produsele integrale, leguminoasele si fructele oleaginoase.                  

Studiul care atesta eficienta dietei cu fibre a durat un an si a avut 240 de voluntari supraponderali care aveau cel putin un simptom al unei boli metabolice (colesterol mare, hipertensiune arteriala, glicemie marita). Participantii au fost impartiti in doua grupe: cei care au consumat mai multe fibre si cei care au urmat recomandarile de alimentatie stabilite de American Heart Association, care sunt restrictive pentru ca se axeaza mai mult pe interdictii alimentare (si sunt multe la numar) pentru a slabi. De exemplu, printre aceste recomandari, amintim de scaderea drastica a numarului de calorii consumate zilnic, renuntarea pe cat posibil la sare, zahar si grasimi saturate. Dieta cu fibre, in schimb, s-a axat pe o singura regula de aur: consumarea a 30 de grame de fibre zilnic, din diferite alimente. Dupa aproximativ 12 luni, cei care au urmat o dieta stricta au pierdut in medie 3 kg, in vreme ce aceia care au consumat fibre au pierdut cicra 2.5 kg. Rezultatul a fost surprinzator, pentru ca in cazul dietei cu fibre, nu au existat restrictii alimentare, ci au fost doar recomandate alimentele care trebuie introduse in regim, fiind mult mai usor de urmat si, desigur, mai putin frustranta. In cazul ambelor grupuri, participantii s-au ales cu o tensiune arteriala mai scazuta si un nivel echilibrat al insulinei.  

Desi aspectul financiar este de luat in considerare atunci cand vrei sa incepi sa mananci sanatos, deoarece mancarea plina de nutrienti este mai scumpa decat fast foodul, de exemplu, specialistii sunt de parere ca un alt impediment major este faptul ca oamenii considera ca schimbarea stilului de viata este mult prea dificila sau au o perceptie distorsionata asupra conceptului de "sanatos". Adevarul este ca suntem bombardati de atatea informatii in acest sens, uneori contradictorii, incat a manca sanatos pare sa fie o misiune aproape imposibila. 

Dieta cu fibre este o dovada a faptului ca nu trebuie sa te infometezi si nu este nevoie de compromisuri mari pentru a putea fi mai supla si mai sanatoasa. Este suficient sa faci cateva schimbari benefice si rezultatele se vor vedea in timp. Intr-adevar, iti trebuie multa rabdare pentru a vedea schimbari, insa merita sa astepti mai mult timp atunci cand este sanatatea ta in balanta, pentru ca se stie ca dietele drastice, cu rezultate rapide, sunt foarte periculoase pentru organism. 

Daca te-am convins sa incerci si tu o alimentatie mai sanatoasa, iata un top al alimentelor cele mai bogate in fibre dupa care sa te ghidezi!

Articolul urmator
Cum să mănânci mai mult și totuși să arzi grăsimi, potrivit unui biochimist de renume
Cum să mănânci mai mult și totuși să arzi grăsimi, potrivit unui biochimist de renume
Ce fel de dieta ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce fel de dieta ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (387 vizite)