Cate calorii are o cafea in functie de sortiment

Cate calorii are o cafea in functie de sortiment

Luiza Valsan

Esti la dieta dar nu stii de ce continui sa pui kilograme pe tine? Te-ai gandit vreodata ca si cafeaua poate sa fie responsabila? Afla cate calorii are o cafea in functie de sortiment. 

 

Cate calorii are o cafea

Cafeaua este una dintre cele mai populare bauturi din intreaga lume si majoritatea persoanelor obisnuieste sa consume minimum o ceasca in fiecare zi. Ea este cunoscuta pentru efectele benefice pe care le are asupra organismului (datorita antioxidantilor si compusilor fenolici din compozitie): ofera protectie impotriva bolilor cardiovasculare, a diabetului de tip 2, a bolilor Parkinson si Alzheimer, are proprietati anticancerigene si reduce riscul de a face calculi biliari.

Dar ce te faci cand acest obicei devine daunator pentru silueta si, implicit, pentru sanatatea ta? Cum poti sa eviti sa-ti transformi cafeaua intr-o bomba calorica?

Ei bine, cafeaua propriu-zisa este o bautura cu un numar redus in calorii insa, odata ce adaugi anumite ingrediente precum zahar, lapte si diverse arome sau chiar siropuri, aceasta se transforma rapid intr-o bomba calorica. Specialistii iti spun cate calorii are o cafea in functie de sortiment.

Cafeaua neagra, simpla, este cea mai recomandata deoarece are foarte putine calorii, aproape deloc. O ceasca de cafea simpla nu are mai mult de doua calorii, 230 ml de cafea instant are 4 calorii, iar fiecare 30 ml de cafea espresso ascund cate o calorie.

Cate calorii are cafeaua cu lapte?

Iti place sa bei cafeaua cu lapte? Una la care adaugi si putin zahar poate ajunge la 180 de calorii. Cele pe care le cumperi de la restaurantele de tip fast-food au intre 150 si 350 de calorii. Daca alegi o cafea la filtru, cu o lingurita de zahar si doua linguri de lapte degresat vei ingera aproximativ 120 de calorii. Numarul caloriilor creste daca adaugi lapte condensat sau preparate din lapte praf, instant.

Iti este pofta de o cafea cu ciocolata, vanilie sau alte siropuri? Ele pot fi gustoase insa silueta ta va avea de suferit in timp. Aceste sortimente de bauturi contin intre 300 si 500 de calorii.

Nutritionistul Cristian Margarit vorbeste pe blogul sau despre pericolul cafelei cu lapte si face un calcul simplu: "200 ml cafea, 100 ml lapte (sau o cantitate mai mica de lapte condensat, cu acelasi echivalent caloric dar si cu vreo 5 E-uri), 20g (vreo 5 lingurite) zahar inseamna 145 kcalorii (65+ 80) pe zi doar din aceasta cafea. In 365 zile pe an sunt aproape 53 de mii de kilocalorii. Avand in vedere ca intr-un kilogram de slanina se stocheaza aproximativ 7700 kcalorii... rezulta ca doar cafeaua nevinovata cu putin lapte si putin zahar este echivalentul a... vreo 7 kile de grasime."

Cafeaua neagra are aproape zero calorii

Cafeaua ideala este cea neagra, fara indulcitori, preparata din cafea macinata sau cafea instant. Evita cafeaua de la automat deoarece foloseste prea mult zahar si este de o calitate scazuta. Iata cate calorii are o cafea simpla conform bazei nutritionale americane: 230 ml de cafea neagra au doar doua calorii ce reprezinta cateva proteine si uleiuri mono-nesaturate ce se gasesc in boabele de cafea.

In caz ca nu stiai, si boabele de cafea contin uleiuri (de aceea aparatele de espresso trebuie curatate periodic). Cateodata o cafea este neplacuta la gust din cauza uleiurilor care devin rancede (amare) la gust (de multe ori apare acest fenoment de la boabele de culoare inchisa care sunt depozitate pe o perioada mai lunga de timp si astfel uleiurile eliberate se altereaza).

Problema cu indulcitorii din cafea

Cafeina este o substanta usor amaruie si de aceea tindem sa o indulcim putin cu lapte, zahar sau siropuri. Cu cat o bautura este mai mare in volum, cu atat mai mult lapte vom pune. In bauturile de tip espresso (latte, capuccino), cantitatea de apa este minima, in general 45 ml.

Prin urmare, la o cafea cu lapte mare vom avea doua portii de espresso (circa 100 ml) la care se adauga 400 ml de lapte cu 2% grasime (in functie de marimea spumei din bautura), deci sunt deja aproximativ 200 de calorii. Daca adaugi si putina frisca, un strop de sirop si putin zahar vei obtine o bomba calorica - vei bea mai mult un lapte indulcit decat cafea.

Nici cremele din cafea nu sunt recomandate din cauza continutului de uleiuri hidrogenate, niste grasimi trans cu un impact negativ asupra sanatatii inimii.

Redu cantitatea de indulcitori incetul cu incetul. Daca nu poti sa-ti bei cafeaua simpla, ti se pare prea amara, o poti indulci folosind miere de albine, un produs bogat in antioxidanti si care iti ofera multe alte beneficii pentru sanatate. Sau adauga ingrediente cum ar fi laptele degresat, daca trebuie sa tai din taria unei cafele negre.

Acum ca te-ai lamurit cate calorii are o cafea in functie de sortiment, opteaza pentru cea mai buna solutie. Dupa cum observi, ca sa nu ingerezi multe calorii trebuie sa bei cafeaua intr-o stare cat mai naturala posibil. Alege o cafea simpla, fara ingrediente in plus. Poti sa savurezi din cand in cand si o cafea din restaurantele specifice insa nu-ti transforma aceasta practica intr-un obicei, deoarece kilogramele nu vor intarzia sa apara.

Articolul urmator
Cum să mănânci mai mult și totuși să arzi grăsimi, potrivit unui biochimist de renume
Cum să mănânci mai mult și totuși să arzi grăsimi, potrivit unui biochimist de renume
Ce fel de cafea esti?
Incepe quiz
Ce fel de cafea esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (44)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (352 vizite)