Nutriționist: aceste alimente sănătoase vă îngrașă

Nutriționist: aceste alimente sănătoase vă îngrașă

Alexandra Dragoi

Obiceiurile alimentare sănătoase sunt foarte greu de format, mai ales când ești o gurmandă și poftești la toate felurile de mâncare. Este foarte dificil să spui ”nu” unui preparat apetisant, delicios, dar care nu este deloc sănătos. Gustul primează întotdeauna! 

Uneori, chiar și mâncărurile care credem că sunt sănătoase sunt puse pe lista neagră de către nutriționiști. Noi am făcut o selecție a acestor alimente care nu numai că nu te slăbesc, chiar pun kilograme în plus pe formele femeilor.

”Există multe opinii despre ce este bine să mănânci: știința este confuză, recomandările autorităților în domeniu nu au sens, industria finanțează știința și totul este foarte confuz” susține nutriționistul Mark Hyman pentru ziarul New York Post

Dieta Pegan pe care o promovează Mark Hyman este bogată în legume, dar nu exclude nici preparatele din carne care sunt bogate în proteine. Același nutriționist subliniază ideea prin care oamenii ar tebui să mănânce alimente proaspete care nu au fost procesate: ”Mâncarea pe care ar trebui să o mâncăm nu trebuie să aibă etichete", spune el. "Un ou are o etichetă nutrițională?” completează Mark. 

Descoperă mai în jos alimentele pe care nutriționistul le-a pus pe lista celor care îngrașă și vezi cu ce poți să le înlocuiești! 

Alimente care îngrașă 

Delicioase, suculente, apetisante, dar te îngrașă foarte mult! 

Ovăz 

ovaz

Să îți începi dimineața cu un castron cu ovăz pare o alegere sănătoasă. Totuși, nutriționistul Mark Hyman nu este foarte încântat de această opțiune. Ovăzul nu este atât de sățios și conține foarte mulți carbohidrați, așa că după puțin timp îți va fi, din nou, foame. În plus, ovăzul mâncat gol îngrașă.

Albuș 

ou ochi

Dacă preferi o omletă făcută doar din albuș de ou, s-ar putea să fi nevoită să renunți la acest obicei pentru că îngrașă, spun nutriționiștii. Cel mai bine este să mănânci oul cu tot cu gălbenuș, mai ales că partea galbenă a oului este bogată în grăsimi bune. 

Carne slabă 

carne

Carnea slabă, precum cea de pui, nu se află pe lista alimentelor bune, în opinia lui Mark Hyman. El recomandă mai degrabă carnea de vită, pentru că este bogată în nutrienți, este bogată în antioxidanți și conține o mulțime de minerale. 

Pește cu carne albă 

peste

Specialiștii recomandă peștele cu carne neagră - cum ar fi hamsiile, sardinele sau macroul. Mark Hyman susține că sunt mai bogați în grăsimi omega 3 care au multiple beneficii asupra sănătății tale și ajută la stabilirea unui echilibru în corp. 

Sushi 

sushi

Dacă îți place sushi trebuie să știi că orezul din el conține un aport de zahăr care nu este deloc bun pentru sănătatea ta. Recomandarea nutriționiștilor este să încerci Sashimi, adică pește crud fără orez. 

5 feluri de fructe pe zi

fructe

Nu neagă nimeni faptul că fructele nu sunt sănătoase, dar consumate în cantități mari pot să îngrașă datorită zahărului pe care îl conțin. Două sortimente de fructe pe zi și șapte de legume sunt suficiente pentru o alimentație sănătoasă și echilibrată. 

Ulei vegetal 

ulei vegetal

Uleiul vegetal este bogat în grăsimi omega 6, care îngrașă. Recomandarea medicilor este să renunți la el dacă vrei să arăți bine în sezonul estival. Înlocuiește-l cu unt! 

Dacă am aflat care sunt alimentele care îngrașă, în opinia nutriționistului Mark Hyman, haideți să aflăm de aici care este alimentul la care nu trebuie să renunți niciodată dacă vrei să slăbești! 

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Cum să mănânci mai mult și totuși să arzi grăsimi, potrivit unui biochimist de renume
Cum să mănânci mai mult și totuși să arzi grăsimi, potrivit unui biochimist de renume
Câtă latină știi? Doar 40% dintre adulți răspund corect la aceste întrebări
Incepe quiz
Câtă latină știi? Doar 40% dintre adulți răspund corect la aceste întrebări

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (353 vizite)