Planul care te ajută să slăbești 5 kilograme rapid

Planul care te ajută să slăbești 5 kilograme rapid

Redactor Andreea Baluteanu

Îți vine sau nu să crezi, poți topi 5 kilograme mâncând sănătos, fără să te înfometezi sau să își periclitezi sănătatea. Mai mult, dacă vei continua să pășești pe calea cea bună, aceste 5 kilograme nu se vor mai întoarce niciodată în viața ta!

Sunt asigurările pe care ni le oferă, cu generozitate, Louise Parker, care a ajutat o mulțime de celebrități să își regăsească silueta de aur, printre care și actrița de origine britanică Emma Thompson. Descoperă care este planul care te ajută să dai jos cele 5 kilograme rapid, în rândurile de mai jos!

Principiile care te ajută să scapi de 5 kilograme rapid

Louise Parker nu crede în diete, nici în tratamente fulger, în programe extenuante, de tipul bootcamp, sau în super alimente care îți oferă silueta perfectă, cât ai clipi. Pentru ea, singura strategie care dă roade atunci când vrei să slăbești este un stil de viață echilibrat, cu alimente de calitate și sănătoase, cu sport și cu o minte liniștită.

inainte si dupa
Foto: Instagram @ figuremagician

Supranumită Figure Magician la Hollywood (tr. red. Magiciana Siluetelor), Parker nu e de acord nici cu număratul caloriilor sau cu abținerea de la micile plăceri și insistă că planul ei nu este temporar, ci trebuie să devină stilul restului vieții tale.

Ca să reușești, ea te îndeamnă să ții cont de patru principii simple!

Dezvoltă o gândire îndreptată către succes! Adoptă o mentalitate pozitivă, gândește-te că vei reuși și vizualizează-ți obiectivele și victoria!

Mănâncă „frumos”! Ai nevoie ca de aer de trei mese și două gustări pe zi, în care să incluzi neapărat macronutrienți: proteine, grăsimi sănătoase, carbohidrați și alimente cu indice glicemic scăzut, care să evite scurgerile de energie. Bea cel puțin doi litri de apă pe zi, mai ales acum, când ne luptăm cu canicula!

Trăiește bine! Bucură-te de un ambient curat, fără prea multe obiecte inutile, nu mai folosi tehnologia după ora 9, dormi cel puțin 7 ore pe noapte (ți-am arătat aici cum te poate ajuta somnul să slăbești) și fă-ți timp pentru siestă și pentru micile plăceri ale zilei.

Fă sport în mod inteligent! Mișcarea e obligatorie, așa că transform-o într-un obicei. Fă cel puțin 10 mii de pași pe zi și fii consistentă, orice sport ai alege!

Feluri de mâncare sănătoase, care te vor ajuta să slăbești

Iată mai jos câteva rețete care te vor ajuta să dai jos cele 5 kilograme!

salata

Salata feta de vară. Amestecă într-un bol bucăți de pepene roșu, castraveți, brânză feta, mentă, suc de lămâie și semințe de muguri de fin, apoi asezonează cu ulei de măsline.

Mic dejunul perfect. Ce spui de o porție de musli, îndulcită cu rodie și cu fistic? Noi spunem că e un mod excepțional de a-ți începe ziua.

Cina de vis. Crezi că nu poți consuma cârnați la cină? Louise Parker te contrazice! Atât timp cât alegi un sortiment de calitate (guru ne îndeamnă să optăm pentru cei mai scumpi cârnați pe care ni-i permitem, cu cât mai multă carne și cât mai puțini aditivi), totul e bine și frumos. Ai nevoie de 8 cârnați, 1 cățel de usturoi, mărunțit, o mână de pătrunjel, 400 g de fasole neagră la conservă, 400 g de fasole cannellini (de culoare crem, cu boabe mari), sucul de la o lămâie, sare de mare și piper și o linguriță de cimbru. Pregătește cârnații la grill, încălzește ulei de măsline într-o tigaie și adaugă usturoiul și cimbrul, apoi lasă să se răcească. Fierbe fasolea într-o oală, apoi mărunțește-o cu o furculiță cu sucul de lămâie, sarea, piperul, adaugă usturoiul și cimbrul. Așează în farfurie alături de cârnați și decorează cu felii de lămâie și cu pătrunjel.

Cele mai bune gustări din lume. Ce spui de felii de piersică învelite în prosciutto sau de pepene roșu degustat alături de nuci prăjite?

În loc de înghețată. Planul lui Louise Parker presupune ca micile tale tentații să fie pregătite acasă și la fel de naturale. În loc de deserturile calorioase, amestecă la blender iaurt grecesc, vanilie pisată, zmeură, suc de fructul pasiunii și migdale, alături de cuburi de gheață. Poftă bună!

Planul lui Louise Parker te va ajuta să scapi rapid de cele cinci kilograme în plus! Tu ce părere ai, îi dai o șansă?

Surse foto: IStock, Instagram

Articolul urmator
Dr Mihail Pautov te învață: ce să NU faci dacă vrei să slăbești
Dr Mihail Pautov te învață: ce să NU faci dacă vrei să slăbești
Test de dieta: De ce nu reusesti sa slabesti?
Incepe quiz
Test de dieta: De ce nu reusesti sa slabesti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte subiecte care te-ar putea interesa

    Ce este cetoza și de ce este benefică?

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (217 vizite)