10 alimente care curăţă arterele

10 alimente care curăţă arterele

Bianca Geica, redactor DivaHair.ro

Primăvara este unul dintre cele mai dificile anotimpuri pentru organismul nostru, care trebuie să se adapteze într-un timp relativ scurt la temperaturi destul de ridicate, după aproape cinci luni de frig insuportabil. În plus, să nu uităm că, în această perioadă a anului, fluctuaţiile termice sunt la ordinea zilei. Poate că astăzi sunt aproape 30 de grade Celsius, dar mâine vremea ne poate surprinde cu ploi torenţiale şi valori de cel mult 10 grade Celsius. Cum crezi că suportă organismul toate aceste capricii ale vremii? Sistemul nostru imunitar devine din ce în ce mai slăbit în faţa acestor schimbări climatice bruşte şi nu ne mai poate apăra de afecţiunile neplăcute. Problemele de sănătate mai vechi se acutizează când organismul nostru este lipsit de un sistem natural de apărare.

În plus, potrivit medicului cardiolog Martin Young, de la Universitatea din Alabama, faptul că în luna martie s-a dat ora înainte şi dormim mai puţin cu o oră sporeşte cu până la 24% riscul apariţiei afecţiunilor cardiovasculare. Dar nu este cazul să te îngrijiorezi! Specialiştii susţin că inima noastră va funcţiona la capacitate optimă, atâta vreme cât nu suntem sedentari şi adoptăm un regim alimentar sănătos, echilibrat şi bogat în alimente care curăţă arterele.

Care sunt aceste alimente care, pe lângă faptul că fortifică sistemul imunitar, previn blocarea arterelor prin care circulă sângele? Noi ţi-am pregătit o listă cu 10 surse naturale de antioxidanţi, fibre şi grăsimi sănătoase care îmbunătăţesc fluxul sangvin şi elimină toxinele responsabile pentru cele mai multe afecţiuni cardiovasculare.

10 alimente care curăță arterele

1. Sparanghel

Foarte multe persoane evită să consume sparanghel din cauza mirosului său specific, nu foarte îmbietor, dar şi din pricina gustului său, care poate fi destul de amărui dacă nu este preparat corect. Însă ceea ce puţină lume ştie este că sparanghelul este o legumă miraculoasă, care nu numai că are puterea de a curăţa arterele, dar este și bogată în minerale şi vitamine (K, B1, B2, C şi E). Asta înseamnă că acest aliment detoxifiază şi ajută la scăderea tensiunii arteriale în cazul persoanelor hipertensive, prevenind totodată formarea cheagurilor de sânge care stau la baza celor mai grave boli cardiovasculare.

Cum introduci sparanghelul în alimentaţia ta? Pentru a beneficia cât mai mult de proprietăţile sale terapeutice, îţi recomandăm să-l fierbi timp de 5-8 minute în apă clocotită. Alege întotdeauna sparangel proaspăt, nu congelat.

2. Avocado

Mâine dimineaţă, când îţi pregăteşti sandviciurile pentru micul dejun sau salata pentru prânzul de la birou, înlocuieşte brânza topită sau dressingul cu pastă proaspătă de avocado! Potrivit studiilor efectuate de cercetătorii de la Institutul Naţional de Sănătate şi Medicină din Statele Unite, fructul de avocado consumat zilnic, ca atare sau în diverse preparate culinare, reglează nivelul colesterolului LDL (colesterol „rău”), reduce cu până la 22% nivelul trigliceridelor din sânge şi creşte cu 11% nivelul colesterolului HDL (colesterol „bun”), care protejează pereţii interiori ai vaselor de sânge, prevenind infarctul micoardic şi accidentul vascular cerebral.

Ştiai că un avocado conţine 4 grame de proteine, 11 grame de fibre, precum şi o listă impresionantă de vitamine şi antioxidanţi? Nu numai că acest aliment curăţă arterele, dar contribuie şi la întărirea sistemului imunitar.

3. Nuci şi migdale

Decât să mănânci chipsuri, popcorn, pufuleţi aromaţi sau alte mâncăruri de tip junk-food între mese, consumă migdale crude şi nuci. Împreună! Migdalele crude (nu cele prăjite, „scufundate” în sare) conţin grăsimi monosaturate, vitamina E, fibre şi proteine, care menţin sănătatea inimii. Nucile sunt o sursă excelenţă de acid linoleic, care îmbunătăţeşte fluxul sangvin, reglând tensiunea arterială, şi reduce inflamațiile de la nivelul arterelor inimii.

4. Broccoli

Broccoli este considerat drept una dintre cele mai sănătoase legume. Fiind bogat în vitamina K, acest aliment previne calcificarea şi blocarea arterelor, ajutând totodată la diminuarea colesterolului. De asemenea, broccoli este o sursă naturală de antioxidanţi, ceea ce înseamnă că îmbunătăţeşte fluxul sangvin, menţine tensiunea arterială la valorile normale şi întăreşte sistemul imunitar. Îl poţi consuma fiert, ca fel principal ori garnitură.

5. Afine

Și afinele sunt alimente care curăţă arterele, îmbunătăţind sănătatea cardiovasculară, datorită conţinutului bogat în antioxidanţi. Afinele reglează nivelul tensiunii arteriale şi împiedică formarea cheagurilor de sânge în artere, precum şi depunerea colesterolului LDL pe vasele de sânge. Fiind bogate în vitamine (complexul B şi C), fibre şi minerale (în special magneziu, calciu, fosfor şi potasiu), afinele sunt recomandate în curele pentru detoxifierea organismului.

Afinele sunt delicioase, aşa că le poţi consuma fără griji în timpul zilei, când ţi-e poftă de o gustare savuroasă şi copioasă. Poţi adăuga afine în sucuri sau în smoothie-uri, pe care îţi recomandăm să le bei dimineaţă, pe stomacul gol, astfel încât nutrienţii din fructe să acţioneze cât mai eficient asupra organismului.  

6. Rodie

Bogată în antioxidanţi, rodia contribuie la menținerea sănătății sistemului cardiovascular, curăţând arterele de cheagurile şi plăcile de colesterol care obstrucţionează fluxul sangvin. De asemenea, rodia conţine mai mulţi antioxidanţi decât vinul roşu, așadar acţionează precum un detoxifiant natural şi încetineşte procesul de imbătrânire al ADN-ului. Cum să introduci acest fruct în dieta ta zilnică? Specialiştii recomandă sucul de rodii, întrucât este asimilat mult mai bine de organism.    

7. Spanac

Spanacul, un alt aliment care curăţă arterele, este cunoscut pentru „cocteilul” său de vitamine şi minerale (fibre, potasiu şi acid folic), care contribuie la îmbunătăţirea circulaţiei sangvine şi asigură sănătatea aparatului cardiovascular. Spanacul conţine vitamina B3, care ajută la reducerea nivelului de colesterol, precum şi alţi nutrienţi care întăresc sistemul imunitar, protejează creierul şi întăresc oasele.  

Este foarte uşor să introduci spanacul în alimentaţia ta zilnică. Poţi adăuga frunze de spanac în salate sau îl poţi fierbe, astfel încât să obţii o garnitură delicioasă pentru felurile principale.

8. Ulei de măsline

Nu degeaba medicii recomandă să înlocuim uleiul vegetal cu cel de măsline în mâncăruri şi salate! Uleiul de măsline, pe lângă rolul său detoxifiant, conţine acid oleic monosaturat, care reglează nivelul colesterolului şi scade cu până la 41% riscul dezvoltării bolilor de inimă, conform unui studiu recent efectuat de Institutul Naţional de Sănătate şi Medicină din Statele Unite.  

9. Pepene roşu

Pe lângă faptul că este extraordinar de delicios, pepenele roşu asigură buna funcţionare a aparatului cardiovascular. Pepenele roşu conţine L-citrolina, un aminoacid care contribuie la scăderea tensiunii arteriale (aviz hipertensivilor), dar şi la curăţarea naturală a arterelor. De asemenea, pepenele roşu stimulează producţia naturală de oxid nitric, responsabil pentru relgarea circulaţiei vasculare.

10. Cafea

Dacă este consumată cu măsură, cafeaua poate aduce o serie de beneficii nu numai sistemului cardiovascular, ci întregului organism. Rezumându-ne strict la efectele pozitive pe care cafeaua le are asupra inimii, specialiştii susţin că una sau cel mult două căni de cafea pe zi pot reduce cu până la 20% riscul apariţiei afecţiunilor inimii. Sunt sfătuite să bea cafea în special persoanele cu tensiune arterială mică, întrucât cofeina stimulează circulaţia sangvină şi ridică pulsul. Însă nu exagera, întrucât excesul poate duce la o serie de probleme cardiovasculare.

Acum știi care sunt principalele alimente care curăţă arterele, așa că nu îţi mai rămâne decât să te asiguri că nu vor lipsi din alimentaţia ta!

Articolul urmator
Cum să mănânci mai mult și totuși să arzi grăsimi, potrivit unui biochimist de renume
Cum să mănânci mai mult și totuși să arzi grăsimi, potrivit unui biochimist de renume
Ai gusturi proaste la mancare?
Incepe quiz
Ai gusturi proaste la mancare?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (319 vizite)