Colanti de fitness: cum sa ii alegi in functie de forma corpului

Colanti de fitness: cum sa ii alegi in functie de forma corpului

Cristina Tarziu

Stim cat de greu este sa te decizi sa-ti faci un abonament la sala si, mai ales, sa te tii de un program de sport. Iar cand vine vorba de motivatie, orice poate face diferenta, inclusiv o tinuta frumoasa, in care sa te simti bine si mandra de corpul tau. Te indrumam sa-ti alegi colanti de fitness potriviti siluetei tale si care sa-ti dea spor si pofta de miscare.

Colanti de fitness pentru forma corpului para


Daca ai corpul in forma de para e nevoie sa pui in evidenta partea de sus a corpului si sa o maschezi pe cea inferioara. Pentru a face asta, alege o pereche de colanti sau de pantaloni negri (sau foarte inchisi la culoare), usor evazati, care sa echilibreze proportiile soldurilor cu ale gambelor. Combina-i cu un top intr-o nuanta deschisa sau cu imprimeuri, mulat pe corp si suficient de interesant incat sa distraga atentia de la zona coapselor.

Colanti de fitness pentru forma corpului mar


Forma de mar a corpului este oarecum opusa formei para, in sensul ca in loc sa te concentrezi pe a masca zona soldurilor, trebuie sa o pui in evidenta si sa maschezi, in schimb, partea de sus a corpului - burtica in principal, dar si bratele sau sanii, daca sunt foarte mari. Alege o pereche de colanti care sa urmeze indeaproape formele coapselor si ale gambelor si sa le puna frumos in evidenta. Sa nu-ti fie teama sa optezi pentru imprimeuri sau culori foarte puternice pentru ca exact asta iti doresti - sa atragi atentia catre zonele de care esti mandra. Combina colantii cu un top monocrom, usor larg in zona abdomenului. Nu opta, insa, pentru tricouri foarte largi sau cu volane pentru ca nu vei face decat sa adaugi volum corpului.

Colanti de fitness pentru forma corpului rectangulara


Daca ai forma corpului rectangulara, talia nu iti este foarte bine definita, bustul este de regula mic, iar posteriorul plat. Scopul tau este, de aceea, sa-ti pui cat mai bine formele in evidenta. Pentru asta, alege o pereche de colanti scurti, cu imprimeuri sau in culori puternice pentru a da volum soldurilor si posteriorului. Combina-i cu un top cambrat, care sa-ti marcheze talia. Ai grija ca intotdeauna tricoul si colantii sa fie in culori diferite. Tinutele monocrome nu te avantajeaza in nicio situatie!

Colanti de fitness pentru forma corpului clepsidra

Daca ai corpul in forma de clepsidra esti o fericita pentru ca poti purta cam orice. Daca, insa, iti doresti sa-ti mai „imblanzesti" un pic formele, opteaza pentru colanti lungi, dintr-un material plin, cu un aspect mat (niciodata lucios!) si combina-i cu un tricou cu decolteu in forma de V pentru a micsora, printr-o iluzie optica, diferentele de dimensiune dintre talie, solduri si bust.



Invata sa-ti cunosti trupul! Afla care este forma corpului tau si ce haine te avantajeaza!

Sursa foto: popsugar.com

Articolul urmator
Exerciții cu greutăți: beneficii și idei de antrenament
Exerciții cu greutăți: beneficii și idei de antrenament
Ce rochie ți se potrivește în funcție de forma corpului?
Incepe quiz
Ce rochie ți se potrivește în funcție de forma corpului?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.