Echitatia: sportul nobil care iti sculpteaza silueta

Echitatia: sportul nobil care iti sculpteaza silueta

Redactor Alexa Galgau

Calaritul este un sport nobil plin de beneficii, atat la nivel fizic, cat si la nivel mental. Desi poate parea o activitate mai mult pasiva din afara, vei fi uimita sa afli ca echitatia este un antrenament pentru intregul corp, care arde caloriile si intareste musculatura.

Prima oara cand te vei urca pe un cal, vei fi surprinsa sa descoperi cat de mult efort trebuie sa depui doar pentru a-ti mentine echilibrul. Trebuie sa existe o sincronizare perfecta intre miscarile calaretului si cele ale calului, ceea ce solicita intregul corp si lucreaza toate grupele de muschi. O singura ora de echitatie este echivalentul a jumatate de ora de jogging din punct de vedere al caloriilor arse, reprezentand un antrenament cardio eficient. Beneficiile calaritului sunt, insa, mult mai multe.

Echilibru imbunatatit

Echitatia este un sport in care stabilitatea este esentiala. Corpul tau trebuie sa reactioneze la fiecare miscare a calului. Daca acesta se apleaca spre stanga, tu va trebui sa iti transferi greutatea inspre partea dreapta pentru a nu cadea din sa. In plus, mainile si picioarele trebuie tinute relaxate, pe cat posibil, astfel incat sa poti dirija directia calului - ceea ce este imposibil de realizat daca te agati cu disperare de animal.

 

Beneficiile echitatiei - o coordonare mai buna

Cei care incearca pentru prima oara calaritul isi dau repede seama cat de dificil este de fapt. Orice miscare dirijata a calului presupune existenta mai multor factori care trebuie sa se desfasoare corect si simultan. Daca nu esti atenta la coordonarea presiunii piciorului, a haturilor si a pozitiei corpului, calul nu te va asculta sub nicio forma. In timp, vei cunoaste miscarile necesare pentru a produce rezultatul dorit - de exemplu, sa faci calul sa mearga intr-o anumita directie sau in cerc. Vei ajunge sa ai reactii rapide, sigure si eficiente, fapt care se va reflecta in viata de zi cu zi, nu doar in timpul orelor de echitatie. Foarte putine sporturi necesita o atentie atat de mare. Exista inclusiv programe de calarie terapeutice, pentru cei care au probleme cu vederea si au nevoie sa isi exerseze coordonarea, ajungand chiar sa nu mai aiba nevoie de bastoane sau alte instrumente cu care sa se ghideze.

Coapse perfecte 

Dupa cum iti poti imagina, echitatia iti va modela cel mai vizibil coapsele, dar si abdomenul si bratele. In timpul calaritului cele mai solicitate sunt picioarele, in special coapsele, atat de problematice la majoritatea femeilor. Vei tine incordati in permanenta muschii aductori (zona interioara a picioarelor) pentru a sta pe cal. Acestia sunt "ajutati" de tendoane si de muschii fesieri, care sunt implicati si in directionarea calului. Posteriorul se incordeaza atunci cand iti misti picioarele in jos si inainte pentru a opri calul. Cu alte cuvinte, echitatia te va ajuta sa obtii un corp puternic si suplu, iar aripioarele acelea inestetice vor fi de domeniul trecutului!

Echitatie

Beneficiile echitatiei - flexibilitate marita 

Poate nu esti tocmai incantata de sedintele de stretching. Daca alegi sa calaresti, flexibilitatea este un punct esential. Pozitia pe care o ai cand esti pe cal intinde automat grupele de muschi, asa ca, vrei nu vrei, flexibilitatea acestora va creste in timp. Acesta este un mare avantaj pentru corp, deoarece scade riscul accidentarilor musculare atunci cand faci efort.

Echitatia ca terapie

Beneficiile psihologice ale calaritului sunt de necontestat. Daca esti o persoana nesigura pe tine, echitatia iti va reda acea incredere in tine, care te va ajuta pe toate planurile si te va face irezistibila. Tot stresul acumulat se va topi in timp ce calaresti, pentru ca toata atentia ta se va axa pe miscarile calului - nu vei mai avea ragaz sa te gandesti la ce s-a intamplat la serviciu sau ce te-a deranjat la o persoana apropiata. Vei fi doar tu cu acel animal, pe care vei ajunge sa il respecti si cu care vei avea o legatura fizica si mentala. In timp vei deveni mai rabdatoare si mai disciplinata, calitati care iti vor schimba viata in bine pe toate planurile.

Unde poti practica echitatia

In Romania exista mai multe locuri in care poti practica acest sport nobil. Daca preferi un peisaj de munte, iti recomandam complexul Panicel, situat la cativa kilometri de Rasnov, judetul Brasov. Pretul unei sedinte este in jur de 60 de lei pe ora, insa se poate face si abonament, care include 10 ore de calarie.
In Botosani, poti vizita mosia "Cai de vis", unde se ofera cursuri de echitatie academica, dresaj sau turism ecvestru prin imprejurimi. O sedinta este in jur de 50 de lei, cu posibilitatea de a te abona pentru 10 sau 25 de ore, la un pret mult mai avantajos, desigur.
Si in Mangalia exista o herghelie, la mai putin de un kilometru de plaja dintre Saturn si Venus. Complexul iti pune la dispozitie un hipodrom de trap si galop, iar in interior se practica echitatia. Pretul este mai piperat (80 de lei) datorita rasei cailor: Pur Sange Arab.

In Bucuresti si in imprejurimi exista mai multe variante de cluburi de echitatie. Poate cel mai cunoscut este clubul Picadilly, aflat in apropierea Capitalei, intre localitatea Saftica si Tancabesti. Alte cluburi ecvestre sunt: Ecvalahis, Nana Farmville, Hipocan Corbeanca sau Academia Ecvestra Mogosoaia. Toate ofera sedinte individuale, cu preturi intre 50 si 100 de lei, si abonamente, cu preturi intre 200 si 500 de lei.

Fie ca este un hobby sau un mod de a-ti mentine corpul intr-o forma de zile mari, echitatia este un antrenament perfect, care te va face mai puternica, atat la nivel fizic, cat si la nivel mental. 

 

Articolul urmator
Exerciții cu greutăți: beneficii și idei de antrenament
Exerciții cu greutăți: beneficii și idei de antrenament
Ce piesa vestimentara iti avantajeaza silueta?
Incepe quiz
Ce piesa vestimentara iti avantajeaza silueta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.