Deși toate manichiuristele de la salon sunt învățate să dezinfecteze bine ustensilele, bacteriile pot supraviețui chiar și după aceste procese. Acestea pot să rămână pe mâinile manichiuristei sau pe pensulele ojelor. De aceea se recomandă o dezinfectare repetată, lucru pe care nu toată lumea îl face. Un studiu făcut în America a ajuns la concluzia că 75% din saloane nu respectă protocoalele de dezinfectare.
Tăierea cuticulelor este contraindicată! Acest gest poate duce la infectarea pielii de la rădăcina unghiei. Cel mai indicat mod de înlăturare a cuticulelor constă în împingerea acestora cu un bețișor special.
Manichiura cu gel crește riscul de a face cancer de piele și de îmbătrânire prematură. Există multe avantaje ale manichiurii cu gel. Arată bine, rezistă mai mult, unghiile sunt mai puternice și se usucă mai repede sub lampa UV. Însă acea lampă reprezintă de fapt un pericol invizibil la nivel celular. Deși „doza” de raze UV este scurtă, aceasta poate fi destul de intensă. În timp, această expunere repetată poate să îți afecteze pielea.
Manichiuristele sunt învățate să lucreze rapid. Dacă îți pilesc unghiile rapid, cu mișcări dure și scurte, unghiile tale pot fi afectate. Acest lucru poate duce la ruperea, crăparea sau descojirea unghiilor. Pilirea trebuie să se facă întotdeauna într-o singură direcție, cu ajutorul unei pile fine.
Deși lampa UV te poate ajuta să ai o manichiură rezistentă, adevăratul calvar începe atunci când trebuie să scapi de straturile de ojă și gel sub care au crescut unghiile. Pentru acest proces se folosește o acetonă puternică. În timp, aceasta poate să îți slăbească unghiile. Acetona usucă cheratina, proteina tare din care sunt făcute unghiile. Mai departe, cheratina uscată se exfoliază, devine casantă și, în cele din urmă, unghiile se crapă.
Dacă manichiurista uită de baza care îți protejează unghiile, te poți alege cu pete permanente. De asemenea, trebuie să știi că poți cere un strat dublu de protecție. În cazul în care manichiurista ta sare peste acest pas, este cazul să îți cauți alt salon.
Am stabilit deja că acetona și cheratina nu sunt tocmai prietene. Expunerea repetată la acetonă poate să îți înlăture stratul superior al unghiei. Acest lucru duce la apariția unei suprafețe dure. Deși nu o observi după ce pleci de la salon, dacă îți lași unghiile naturale, vei vedea diferența.
Manichiurista poate să pună uneltele sub o mașinărie de dezinfectare cu raze UV, însă trebuie să știi că această procedură nu este suficientă. Aceste raze sunt eficiente doar atunci când sunt însoțite de o curățare eficientă de praf și murdărie cu ajutorul unui dezinfectant.
Dei se întâmplă rar, substanțele chimice utilizate în manichiura cu gel pot favoriza apariția alergiilor. Pentru a evita situațiile neplăcute la salon, testează acasă produse care au în compoziție acrilice, adezivi sau acetonă.
Manichiura cu gel poate costa destul de mult. Dacă vrei o manichiură cu gel specială, trebuie să începi să economisești cu săptămâni înainte. Gigi Hadid, de exemplu, a cheltuit 2.000 de dolari pentru o manichiură metalică.
Deși ai crede că este perfect normal să îți faci unghiile în fiecare lună sau la câteva săptămâni, specialiștii recomandă să faci o pauză după fiecare manichiură. Astfel, unghiile tale vor avea timp să se rehidratateze și să se repare.
Înainte de a-ți face unghiile cu gel, întreabă-ți manichiurista dacă ojele conțin DBP, toluen sau formaldehidă - sau „trioul toxic”. Acest termen este folosit de ceva timp și aproape toți profesioniștii sunt familiarizați cu acesta. Împreună, aceste substanțe pot duce la apariția astmului, a malformațiilor congenitale sau chiar a cancerului. Din aceste motive, este mai bine să le eviți.
Ultimii ani au adus în prim-plan manichiuri elaborate. Totuși, în 2018, se poartă unghiile simple sau într-o singură culoare. Acestea pot fi realizate chiar și acasă și te scutesc de multe dischete demachiante aruncate la coș.
2018 este anul în care lookul natural este din nou în tendințe. În loc să mergi la salon, alege produse speciale care te ajută să ai unghii sănătoase și frumoase. Aceste produse trebuie neapărat să conțină uleiuri naturale hidratante, care să îți mențină unghiile și cuticulele luminoase și frumoase.
Marea problemă cu manichiura la salon este că infecția poate fi destul de bine acoperită. Aceasta poate să înceapă sub unghie și nu o poți vedea până nu dai toate straturile de ojă jos. O problemă și mai mare cu aceste infecții este că tind să se extindă.
Dacă îți este teamă că îți pictezi toată mâna, poți alege produsele special concepute pentru această problemă, care te ajută să cureți ușor oja de pe piele. Este foarte plăcut să îți faci manichiura acasă, mai ales atunci când dai o petrecere în pijamale cu prietenele!