8 idei de manichiură cu care vei seduce de Crăciun în 2017

8 idei de manichiură cu care vei seduce de Crăciun în 2017

Sorina Corneanu

Crăciunul se apropie, planurile sunt deja făcute, iar ținuta de sărbătoare trebuie să fie impecabilă: de la coafura adoptată până la machiajul perfect, puloverul pufos, rochia pentru petrecerea de Crăciun și manichiură, totul trebuie să fie perfect, strălucitor și… de sezon!

Învață să realizezi pas cu pas o manichiură perfectă pentru Crăciun!

Iată câteva idei de manichiură cu care vei cuceri anul acesta de Crăciun!

Unghiile roșii strălucitoare. Roșul se potrivește unghiilor scurte, tăiate drept. Oferă-le un roșu strălucitor, dar păstrează câte o unghie la fiecare mână pentru a realiza un model de sărbătoare. Renul Rudolf poate fi o idee extraordinară. Te bucuri și de eleganță, și de o manichiură fresh, tinerească și, bineînțeles, de spiritul sărbătorilor!

unghii de Craciun

Foto: Pinterest @ Christine Sechler

Roșu, alb și argintiu. Combinația de culori perfectă pentru sărbători, roșul și argintiul, face minuni pe orice tip de unghie. Indiferent că ai unghiile lungi sau scurte, aplicând un roșu mat, pe care să îl accesorizezi cu steluțe arginții sau albe și cristale discrete, poți obține o manichiură de Crăciun spectaculoasă, dar care nu își pierde eleganța, simplitatea și doza necesară de feminitate! Așadar, nu te teme că ai putea intra într-o zonă prea ludică, adolescentină. 

unghii rosii

Foto: Pinterest @ Amanda Parissien

Îmbină auriu, argintiu și alb și vei obține cea mai frumoasă manichiură de Crăciun. Strălucitoare, dar în același timp discretă și elegantă, manichiura în tonuri luminoase de sezon îți oferă posibilitatea de-ți întregi lookul, fără să te temi că nu s-ar potrivi cu rochia de seară, mai ales dacă vrei să îți păstrezi modelul unghiilor până la petrecerea de Revelion. Simplitatea rămâne cea mai mare dovadă de stil!

unghii de sarbatoare

Foto: Pinterest @ Samantha Anpilogova

Vezi aici și 5 idei de manichiură pentru petrecerea de Anul Nou!

Albastru și argintiu. Bazată pe o combinație elegantă de culori, manichiura cu tonuri reci nu trece niciodată neobservată. Albastrul cucerește orice privire, iar argintiul oferă strălucirea care dă tonul sărbătorii! O poți realiza și pe unghii lungi, dar unghiile scurte sunt mult mai potrivite pentru acest model. 

manichiura albastru si argintiu

Foto: Pinterest @ Makayla Blattel

Dacă vrei o manichiură care să definească în culori Crăciunul, verdele, roșul și argintiul sunt o alegere excelentă. Adu-le împreună pe aceeași mână și bucură-te de unghii vesele, de sărbătoare, gata să devină cuceritoare în orice context! Profită de sărbătoare și îndrăznește ceva nou!

 manichiura cu verde si argintiu

Foto: Pinterest @ StayGlam

Pentru o mână cu aspect îngrijit și o manichiură care atrage prin simplitate, delicatețe și stil, Crăciunul acesta alege pentru unghiile tale alb, gri și argintiu. Cu siguranță te vei bucura de ceva diferit și vei ieși în evidență tocmai prin discreție. Profită de o astfel de manichiură și pentru seara de Anul Nou. Va fi prietenoasă cu orice ținută ai alege. 

manichiura cu alb

 Foto: Pinterest @ Nail Salon Design

Dacă nu vrei să renunți la roz, mai ales că anul acesta revine ca trend puternic, optează pentru o manichiură cu model norvegian, care îmbină nuanțe de roz cu alb și argintiu, și bucură-te de unghii de sărbătoare, care îți vor schimba, fără îndoială, starea de spirit!

unghii cu model in alb si roz

Foto: Pinterest @ Abby Allen

Roșu și auriu. Întotdeauna o emblemă a rafinamentului, manichiura care îmbină eleganța roșului și strălucirea auriului va ieși din comun și se va face imediat remarcată. Pentru că nu e neapărat nevoie de culoare pentru a realiza o manichiură ireproșabilă, ci mai degrabă de stil, alege să oferi unghiilor tale personalitate cu roșu și auriu.

unghii rosii cu auriu

Foto: Pinterest @ Daily Fashion Muse

Alege unul dintre modelele de unghii pentru Crăciun și intră în spiritul sărbătorilor până în cel mai mic detaliu. Pentru un plus de originalitate, întotdeauna bine-venit pentru orice fashionistă, folosește-ți imaginația și realizează cele mai surprinzătoare și seducătoare manichiuri de sărbătoare!

Surse foto: Pinterest

Articolul urmator
Sculptra: ce este și cum acționează
Sculptra: ce este și cum acționează
Ce spune manichiura ta despre tine?
Incepe quiz
Ce spune manichiura ta despre tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.