Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
Back to School

9 parfumuri care le înnebunesc pe femei

Luni, 02.07.2018
de Andreea Baluteanu

Bărbații consideră că femeile sunt un mister absolut, un puzzle ce nu poate fi descâlcit niciodată. Ce ne place, ce nu ne place, ce ajunge ușor la inima noastră și ce ne lasă indiferente: iată numai câteva dintre întrebările la care bărbații ar da orice pentru a afla răspunsul.

Dacă ar fi să găsim un singur cuvânt care să definească perfect esența tuturor dorințelor noastre legate de sexul opus, acela ar fi... parfumul. Suntem înnebunite de bărbații care miros bine, ne pierdem mințile atunci când iubitul nostru poartă notele incendiare ce ne merg direct la suflet. Iar dacă e vorba să precizăm și care sunt accentele care ne cuceresc fără drept de apel, avem o listă cuprinzătoare. Pentru toți bărbații interesați, am alcătuit mai jos lista parfumurilor masculine care le înnebunesc pe femei!

Seducție absolută: 9 parfumuri care scot din minți femeile

Misterul, senzualitatea incendiară, eleganța orientală se împletesc în parfumurile arăbești! Aceste adevărate licori magice, cu esențe la fel de incendiare precum deșerturile fierbinți, cuceresc, zdrobesc inimi, supun voințe. Dacă îți dorești să pui pe jar inima alesei tale, asigură-te că porți un parfum arăbesc original. Același lucru este valabil și pentru femei, deoarece multe dintre aceste creații sunt unisex, putând fi purtate atât de noi, cât și de ei. Pe intrigue.ro am descoperit cele mai fascinante și înnebunitoare parfumuri arăbești, 100% originale, numai bune de adulmecat pe piele.

Iată care sunt elixirele cărora nu le putem rezista!

Cu privirea aprinsă, puternic, răvășitor: așa arată pentru noi purtătorul parfumului Al Dur Al Maknoon. Apa de parfum e un amestec fresh-oriental unisex, cu note înnebunitoare de bergamotă, ananas și măr, într-un vârf suculent. Inima parfumului se împletește în jurul mesteacănului, cu paciuli și iasomie, iar baza miroase ademenitor a mosc, lichen, pielărie și ambră. Parfumul e caracterizat prin putere, seducție, masculinitate și, crede-ne, este exact ceea ce vom simți când îl vom inspira de pe pielea ta.

Al Dur Al Maknoon

Gândește-te la o seară nebună de weekend, una în care să ai parte de aventuri fierbinți, în care să sfârteci inima oricui. Această aventură a iubirii poartă un singur nume, fie că ești bărbat sau femeie: Oud 24. Având drept note de vârf chiar celebrul oud (lemn de agar), alături de mosc, esențe florale exotice, ciocolată, lemn de santal și paciuli, esența e pur și simplu răvășitoare. Nu știm pe nimeni care să îi poată rezista!

Oud 24

Tărâmuri îndepărtate, seri exotice și fierbinți mirosind a condimente și a fantezii - iată ceea ce evocă în noi parfumul bărbătesc Oud Muataq. Esența se deschide cu note de bergamotă, ghimbir, grepfrut și gălbenele, continuă cu o inimă de tămâie, trandafir, floare de portocal, iasomie, nuci, cafea, kiwi, lemn de santal, miere, imortelă și se închide cu accente seducătoare de vanilie, pielărie, lichen, ambră, rășină benzoică, boabe de tonka, mosc, oud și lemn de santal: un cocktail complex de arome, care va fura mințile femeilor. Poartă-l dacă vrei să miroși a TENTAȚIE!

Oud Muataq

Proaspăt și senzual, parfumul Jazzab Silver emană masculinitate în stare pură. Cu note acvatice, bărbătești, ne demonstrează că puterea poate cuceri și prin blândețe, și prin dragoste. Se deschide cu note revigorante de iarbă de vetiver și frunze de ceai, devine profund cu inima de cedru și tămâie de Yemen și din nou fresh, energizant, cu baza de lime și vetiver. Crede-ne, dă dependență!

Jazzab Silver

Masculin și feminin, senzual și energic, reflectând deopotrivă prospețimea tinereții și eleganța maturității: Dar Al Shabaab e un parfum atemporal, al extremelor, ce trebuie neapărat purtat și gustat. Unisex, are note de trandafir, esențe lemnoase, șofran, ambră și mosc, accente ce vor cuceri inima oricărei femei și a oricărui bărbat, atât de puternică e magia lor.

Dar Al Shabaab

Ai grijă, numai firile cu adevărat puternice, personalitățile unice pot îndrăzni să poarte Mukhallat Kalaam, fără a fi eclipsați de bogăția sa, de forța irezistibilă. Proaspăt, picant, cu un mix perfect de acorduri lemnoase și dulci, parfumul e perfect pentru bărbații ce nu ezită să treacă prin orice experiență. Notele de oud, ambră, mosc, lemn de santal și tutun se întrepătrund perfect și vor zbura alături de inima ta.

Mukhallat Kalaam

După câte am văzut, multe dintre parfumurile de mai sus sunt unisex, ștergând granița dintre femeie și bărbat. Deoarece contopirea absolută care este dragostea presupune că tu devii el și el devine tu, atunci aromele feminine, pulverizate direct pe pielea lui, vor fi absolut cuceritoare. Recunoaștem: suntem magnetic atrase de un tip care ne poartă esența preferată, deoarece reflectă puterea absolută, dar și curajul de a ni se preda cu totul. Poate fi ceva mai senzual de atât?

Îți prezentăm patru parfumuri arăbești feminine care vor fi incendiare pe pielea lui.

Raghba e oriental, dulce, perfect pentru a fi împărțit cu persoana iubită. Evocă apusuri pline de senzualitate în deșert, brize înnebunitoare ce îți mângâie pielea și are note sofisticate care vrăjesc. Vanilia, lemnul de santal, moscul, zahărul și tămâia sunt notele în care ne vom pierde, contopindu-ne într-unul.

Raghba

Bint Hooran e descris drept un elixir al plăcerii: senzual, îndrăzneț, rafinat, irezistibil. Are drept note de vârf coriandrul, chiparosul, mandarina, tarhonul, yuzu, lămâiță, salvie, bergamotă, ne cucerește apoi cu inima de nucșoară, mignonette, scorțișoară, mușcată, șofran, lăcrămioare și lotus albastru și ne incendiază simțurile cu baza de vetiver de Tahiti, mosc, lemn de santal, cedru, ambră și tutun. E unic!

Bint Hooran

Shams Al Emarat Khususi e un parfum de damă jucăuș, romantic, plin de personalitate, îndrăzneț și mistuitor, adică tot ceea ce aspiră să fie un parfum. Ne îmbată cu notele de vanilie, caramel, mosc, mix de fructe și lemn de cedru, oud, lemn de santal: un cocktail amețitor căruia nu îi poți rezista. E ademenitor pe pielea ta și înnebunitor pe a lui!

Shams Al Emarat Khususi

Însă nu doar domnii vor alege arome care funcționează ca un magnet pentru sexul opus. Și urmașele Evei își doresc să aibă același efect pentru omul de lângă ele. Așa că le recomandăm Jazzab Khallab Gold. Are o aromă orientală rafinată și persistentă, pe care sticluța ca o bijuterie o reflectă perfect. E ca o explozie de soare, de strălucire, de viață și încântare, plină de căldură incendiară. Aroma conține note de cedru, ambră, mosc, acorduri orientale și oud și e croită pentru sufletul oricărei femei. Este cadoul perfect pe care și-l poate face o femeie și care are efect înnebunitor pentru bărbatul de lângă ea.

Jazzab Khallab Gold

Esențele arăbești originale de mai sus te înnebunesc, te fac să vibrezi, să trăiești plină de pasiune. Descoperă pe intrigue.ro parfumurile pe care le poți purta și tu, și el, oaze ale plăcerii și dragostei nemuritoare!

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!